Criza de vaccin antirujeolic in Timis. In farmacia Directiei de Sanatate Publica nu mai e nicio doza

Timişul duce în acest moment lipsă de vaccinuri antirujeolic, în ciuda problemelor create de această boală. Conform Direcţiei de Sănătate Publică, la medicii care realizează vaccinări se află în acest moment 198 de doze de vaccin antirujeolic, chiar dacă necesarul estimat pentru acest an este de 25.600 de doze.

Problemele sunt mari, stocurile aflate în farmacia DSP Timiș fiind 0. Conform estimărilor, în acest an, DSP Timiș a solicitat 25.600 de doze de vaccin împotriva rujeolei. O rezolvare se aşteaptă în perioada următoare, ministrul Sănătății Florian Bodog anunţând că în această săptămână va fi distribuită o primă tranşă de vaccin antirujeolic către DSP din ţară. Este vorba de un lot de doar 10.000 de doze colectate de la depozitele din țară, care vor fi trimise, cu prioritate, în județele în care a fost semnalată lipsa vaccinurilor. Alte 110.000 de doze vor sosi începând de săptămâna viitoare. Pentru anul 2017, la nivelul judeţului Timiş, există un necesar de peste 100.000 de doze de vaccinuri, cele mai multe necesare fiind chiar cele antirujeolă. Conform estimărilor, necesare sunt aceste doze: tetravalent – 8.100, Hepatită B – 12.300, BCG – 15.500, ROR – 25.600, Hexavalent – 23.200, Pneumococic – 20.700. În total – 105.400 de doze. În farmacia DSP Timiş, de unde sunt aprovizionații medicii vaccinatori, se află 6.420 de doze de vaccin BCG, la care se adaugă 232 de doze de vaccin împotriva Hepatitei B – 232, Tetravalent – 1169 doze, respectiv Hexavalent – 1.300 doze. Până acum, opt persoane au murit, în Timiș, din cauza rujeolei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 4th, 2017 at 08:04 )

E un succes excepţional al guvernului Grindeanu. Bravo Freddy!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor

Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor a fost oficial finalizată. La sediul primăriei a avut loc conferința finală aferentă proiectului susținut cu fonduri europene. În total, proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 5, Calea Bogdăneștilor” a presupus transformarea totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei

Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a urmat un succes care e chiar mai prețios, de această dată în manșa unică a turului secund al Cupei României. Bănățenii au revenit de la -9 pentru un ultim sfert superb care a pecetluit soarta partidei, 77-72 contra Rapidului. Cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”

Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din Iulius Town au îndeplinit peste 200 de dorințe ale copiilor din medii defavorizate din județele Timiș și Hunedoara. „Bradul dorințelor” este una dintre cele mai așteptate campanii de către comunitatea UBC din Iulius Town, iar în acest an,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de Vest vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley în anul 2025. 9 dintre ele sunt unități de învățământ și vor primi titlul de Școala Ro Bike. În urma apelului de proiecte organizat de Fundația Comunitară Timișoara au fost selectate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara a semnat, miercuri, la Ministerul Educației, două contracte de finanțare aferente a două proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vizând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii universitare de la UVT. În cazul primului proiect, „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești și a sălilor de sport ale Universității de Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a semnat două contracte de finanțare din PNRR pentru modernizare, în valoare de peste o sută de milioane de lei
Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor a fost oficial finalizată. La sediul primăriei a avut loc conferința finală aferentă proiectului susținut cu fonduri europene. În total, proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 5, Calea Bogdăneștilor” a presupus transformarea totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de astăzi, vicecampioana mondială la Culturism – Bikini Fitness Senioare (164 cm). Ea a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB – Japonia 2024. Narcisa face parte din Lotul Național al Federației Române de Culturism și Fitness și este, de anul acesta, și Maestru Emerit al Sportului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Narcisa Marin, medalie de argint la Mondialul de Fitness IFBB – Japonia 2024
Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din Iulius Town au îndeplinit peste 200 de dorințe ale copiilor din medii defavorizate din județele Timiș și Hunedoara. „Bradul dorințelor” este una dintre cele mai așteptate campanii de către comunitatea UBC din Iulius Town, iar în acest an,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”
Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele Aleii Libertății. Un număr de 11 stejari au fost plantați de mai mulți revoluționari, plantarea de noi copaci va continua și în anii viitori. Primăria Timișoara a îmbrățișat o inițiativă pornită din partea revoluționarilor. Alături de ei s-a aflat Paula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 stejari au fost plantați de revoluționari în locul unde va fi Aleea Libertății/FOTO
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov și Ouadie Salhi. Practic au fost vorba despre rezilieri de contracte făcute de săptămâni bune, dar anunțate abia astăzi. Sosit la echipă în vara lui 2021, Martinov, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi jucători ai echipei a bifat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele despărțiri la Dumbrăvița
Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv modernizarea și eficientizarea energetică a două cămine studențești din campusul universitar. Este vorba de căminele 4C și 7C cuprinzând după finalizarea lucrărilor 340 de locuri. Modernizarea celor două cămine este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT
Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic, „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, o pot face online. Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
Primăria Timișoara reia procedurile pentru a putea finaliza lucrările la Școala Generală nr. 30. A obținut victoria în instanță împotriva fostului constructor, iar acum a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două clădiri noi, precum și reabilitarea termică a școlii existente, construcția pasarelelor care vor conecta clădirile respective...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria lansează licitația pentru găsirea constructorului care va finaliza lucrările la Generală 30
Top