Simona Neumann, chemata la raport in fata CL Timisoara. Robu: Prezinta lucrurile trunchiat

Consilierii locali au aprobat marți peste 907.000 de euro pentru Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Primarul Nicolae Robu e însă nemulțumit că reprezentanții acesteia ignoră total municipalitatea, deși aceasta dă cei mai mulți bani pentru Timișoara 2021.

Consilierii locali au votat Programul cultural prioritar „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2021”, dar și suma de 4,14 milioane de lei, reprezentând finanțarea acestui program în anul 2017. În toamna lui 2015 a fost votată o hotărâre de consiliu local care a stabilit care va fi angajamentul financiar al municipalități, în cazul în care Timișoara va fi desemnată Capitală Europeană a Culturii. Suma totală previzionată este de 20 de milioane de euro, care va fi împărțită astfel: 1,6 milioane de euro – 2017, 1,8 milioane de euro – 2018, 3,6 milioane de euro – 2019, 5,4 milioane de euro – 2020, 6 milioane de euro – 2021 și 1,6 milioane de euro – 2022. Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii a solicitat, pentru acest an, de la primărie, aproximativ 1,2 milioane de euro. Suma va proveni din cele 4,1 milioane de lei votate marți de consilieri, cărora li se adaugă cotizația de 1 milion de lei, care va intra în conturile asociației săptămâna viitoare.

Primarul Nicolae Robu va cere însă ATCEE să prezinte, în fața CL Timișoara, un raport detaliat de activitate și se declară deranjat de modul de lucru al acesteia. „S-au întâmplat lucruri bune, dar transparența trebuie dovedită. Se lasă impresia că nu știu cine are merite. Când e vorba de proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii, nici măcar de bun simț nu este menționată Primăria Timișoara, care a dat 85% din bani și care pe viitor va da mult mai mult. Lucrurile acestea trebuie să fie clare pentru toată lumea. Adevărul trebuie respectat și Cezarul trebuie să primească ce este al Cezarului. NU este normal, pentru că hai să ne întrebăm, dacă proiectul acesta ar fi eșuat, ar fi vreo altă persoană decât primarul de vină, iar la nivel instituțional, primăria? (…) Trebuie să se vină în consiliul local cu un raport pe care să-l facă Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană. Eu voi da un «template» pentru întocmirea raportului care trebuie să fie unul analitic, trebuie să se lucreze mai transparent”, a declarat edilul.

Întrebat ce îl deranjează mai exact, Robu spune că nu i se pare corecte lamentările. În plus, edilul are și unele nemulțumiri legate de Simona Neumann, directorul ATCEE. „M-a deranjat că s-a spus că «noi nu am primit niciun ban în acest an», dar abia acum vreo 10 zile am primit documentele pe baza cărora am putut, iată, la proxima ședință, să și aprobăm. Atunci mai vii cu reproșuri și cu lamentări și insinuezi cumva că e de vină primăria că n-a dat bani? Cred că trebuie să respectăm această instituție care este principalul responsabil pentru acest proiect. Simona Neumann prezintă lucrurile trunchiat, așa îi reproșez. Nu vorbește, și am văzut-o de câteva ori în locuri publice, deloc despre instituția care are ca principală responsabilitate, ca și cum n-ar fi exista. Nu fac acuze, dar vreau să duc lucrurile în normalitate”, a mai declarat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

watchdog a spus: (mai 31st, 2017 at 13:15 )

Adica normalitatea este sa-l laude pe robu. daca primria cheltuie bani publici pentru capitala culturala, lumea trebuie sa priceapa ca el, primarul a dat acei bani. Nu inteleg ce nu-i clar. Acum insa a elaborat primarul un template si osanalele vor clar specificate in raport.

vest a spus: (mai 31st, 2017 at 16:15 )

Maimuta a luat-o razna din nou…

AdmiratOrbu a spus: (mai 31st, 2017 at 17:58 )

Sa i dam lui Nero ce e al lui Nero…

Deki a spus: (mai 31st, 2017 at 18:36 )

Oooooo, dacă și Simona Neumann este atacata de acest cercopitec atunci totul este OK. Timișoreni, el este primarul vostru.- al meu este Adi Orza.

anteconbega a spus: (iunie 1st, 2017 at 07:18 )

Politiceşte, Robu e o calmitate, deşi a câştigat deja două mandate de primar. Dar dacă tot dă consiliul local, o grămadă de parai pentru o chestiune care nu se ştie cum va ieşi în final, apăi niţel control nu strică. Oricum Victor şi Simona Neumann sunt oameni făcuţi… Cât despre Dorel Orza acesta „s-a stins” precum Adi Borza. Ce-ai fost şi ce-ai ajuns!Tempi passati….

Bianca a spus: (ianuarie 3rd, 2018 at 21:39 )

Daca tot nu are in agenda festivista nicio investitie in scenografia mizerabila a Operei din Timisoara, poate daca se plimba prin Europa pe banii timisorenilor, dna Neumann si colaboratorii dumneaei se mai culturalizeaza frecventand teatre de opera si balet.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Şag s-a făcut un pas decisiv pentru noua grădiniță cu program prelungit din zona Mănăstire. Este vorba de semnarea contractului de execuție. Valoarea totală de a proiectului este de aproape 4,5 milioane de lei. Noua grădiniță va include: 4 săli de grupă spațioase: o sală multifuncțională pentru activități educative și festive; grupuri sanitare moderne...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru o nouă grădiniță cu program prelungit la Şag
Astăzi, 6 octombrie, se deschid porțile creșei din Albina, comuna Moşniţa Nouă, prin proiectul „Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii”. Proiectul este realizat în parteneriat cu Județul Timiș (lider), Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Comuna Săcălaz și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș. Prin acest proiect, 40 de antepreșcolari din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi se deschide creşa din Albina, comuna Moşniţa Nouă
În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.