Timisoara nu e numai Cetate. Veniti sa descoperiti povestile din Fabric! / PROGRAM

Ca să avem un viitor, trebuie să nu uităm trecutul. Timișoara trebuie să nu lase să-i moară poveștile, iar pentru asta e nevoie de oameni care să le spună mai departe. Asta face proiectul Heritage of Timișoara, care ajunge, la acest sfârșit de săptămână, în Fabric.

În 16 şi 17 septembrie, Piața Romanilor se transformă în spațiu de expresie a situaţiei curente a cartierului istoric timişorean Fabric. Evenimentul „Heritage of Timişoara: Fabric” face parte din proiectul cultural cu acelaşi nume, aflat la prima ediţie şi care se desfăşoară în perioada iunie-octombrie 2017, în acest cartier prea des neglijat din punct de vedere cultural, din cauza distanței foarte mici față de Cetate, considerată „inima orașului” și polul major de atracție turistică. „Proiectul are ca scop promovarea patrimoniului cultural material din Fabric, sensibilizarea opiniei publice privind importanţa protejării şi conservării acestuia şi încurajarea turismului cultural în cartier. Proiectul are o abordare interdisciplinară, implicând în activitățile sale organizații și instituții care au ca domeniu de activitate promovarea şi protejarea patrimoniului cultural”, spun cei de la Asociația Prin Banat.

Până acum, echipa de proiect a cartat clădirile din Ansamblul Fabric II, Situl Fabric I, Situl „str. Badea Cârţan” şi alte monumente istorice individuale, a realizat interviuri cu cei care locuiesc în Fabric și a organizat ateliere de teatru forum şi circ social în spaţiul public, cu scopul de a atrage tineri din grupuri vulnerabile. În perioada iunie-august, o echipă locală de artişti ilustratori (Dan Ungureanu, Livia Coloji, Dushky, Kristina Malajmare, Lucian Popovici şi Erik Erdokozi) a realizat o colecţie de ilustraţii având ca inspiraţie elemente decorative sau faţade ale imobilelor din Fabric. Acesta poate fi văzută în 16 și 17 septembrie, printr-o instalaţie de artă interactivă intitulată „Gânduri de(spre) Fabric” şi pe care participanţii vor fi invitaţi să scrie feedback şi soluţii pentru revitalizarea cartierului. Sunt pregătite, de asemenea, 2.000 de cărţi poştale cu ilustraţiile pentru a fi trimise gratuit oriunde în ţară, direct de la eveniment, tururi de Fabric pentru copii şi adulţi, o prezentare de circ social şi un spectacol de teatru forum sau sesiuni de dezbatere pe tema cartierului.

Program

Sâmbătă, 16 septembrie

orele 11-20,30 – Cărţi poştale de trimis (gratuit) oriunde în ţară
orele 11-20,30 – „Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii

ora 14 – Prezentare de circ social, powered by Şcoala de Circ
ora 15,30 – Tur de Fabric cu Fata cu umbrela roşie (Timisoara Tour Guide)
ora 16 – Jocuri de arhitectură @Fabric, cu ALTFELstudio
ora 17,30 – Vernisaj „Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii
ora 18,30 – Dezbatere: „Trebuie să vorbim despre Fabric”, sesiunea I
ora 18,45 – Tur de Fabric cu Fata cu umbrela roşie (Timişoara Tour Guide)

Duminică, 17 septembrie

orele 11-20,30 – Cărţi poştale de trimis (gratuit) oriunde în ţară
orele 11-20,30 – „Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii

ora 15 – „Dincolo de faţade: oameni şi întâmplări din vechiul Fabric(k)” – tur de Fabric cu Iulian Atanasiu (Timişoara City Tours)
ora 16 – Jocuri de arhitectură @Fabric, cu ALTFELstudio
ora 17 – Spectacol de teatru forum, powered by Basca – solidaritate şi acţiune
ora 18 – „Dincolo de faţade: oameni şi întâmplări din vechiul Fabric(k)” – tur de Fabric cu Iulian Atanasiu (Timişoara City Tours)
ora 18,30 – Dezbatere: „Trebuie să vorbim despre Fabric”, sesiunea II
ora 20 – Finisaj “Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii

Participarea la eveniment este gratuită. Pentru participarea la tururi este necesară înscriere în prealabil, online sau la faţa locului. Detalii găsiți aici și aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz

Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.