DNA a început urmărirea penală pe numele vicepremierului Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu într-un dosar privinnd trecerea lacului Belina la Tel Drum. Un alt nume important în dosar este cel al ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
Primaria vinde la licitatie lemnul din copacii doborati de furtuna. O mica parte ajunge la cei saraci
Lemnul rezultat după tăierea celor 3.500 de arbori prăbușiți de furtună la Timișoara va fi folosit în două scopuri. O mică parte va asigura căldura de la iarnă pentru cei care primesc ajutoare sociale, iar restul va fi scos la licitație.
Cei afectati de furtuna pot depune cereri de despagubire la Primaria Timisoara. Guvernul va lua insa decizia finala
Timișorenii ale căror imobile au fost grav avariate de furtuna de duminica trecută ar putea primi, cel puțin teoretic, bani de la guvern. Primul pas ar fi să depună la primărie cereri de despăgubire. În cazul mașinilor, singura soluție este instanța.
Robu explica de ce a cerut doar 2,2 milioane de lei de la guvern: Ne-am conformat solicitarii lui Tudose
Primarul Nicolae Robu a explicat, vineri, de ce a cerut, până la urmă, de la guvern doar 2,2 milioane de lei pentru reparațiile de la școlile afectate de furtună. Practic, sunt singurii bani care ajung, cel puțin pentru moment, în Timiș. Alte județe au primit sume considerabil mai mari: Maramureșul, 9,4 milioane, iar Bihorul, 8,7 milioane.
Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania
Specialiştii din domeniul apelor din zona Banatului şi au verificat, în zona de graniţă, instalaţiile hidrotehnice din Serbia. Având în vedere că numeroase ape au cursul de curgere pe teritoriul ambelor ţări, nefuncţionarea acestor instalaţii poate afecta atât teritoriul României, cât şi cel al Serbiei.
Sevil Shhaideh, supecta intr-un dosar de coruptie. Vicepremierul ia in calcul demisia
Lovitură puternică pentru Guvernul Mihai Tudose din partea DNA. Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Sevil Shhaideh a fost vineri dimineață la DNA, unde a dat declarații într-un dosar de corupție. Shhaideh a recunoscut că are calitatea de suspect, fără a da însă și alte amănunte.
Momentul in care a cazut poarta de pe Calea Lugojului, filmat / VIDEO
Imagini dramatice care surprind cât de violentă a fost furtuna care a devastat Timișoara în după-amiază de 17 septembrie. Camera de bord a unui șofer a surprins exact momentul în care s-a prăbușit poarta de intrarea în oraș, iar un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața.
Complicitatile care au facut din Enel inamicul public nr.1
Ajuns la Timișoara a doua zi după devastatoarea furtună de duminică, în deja inconfundabilul său stil autoritaro-caraghios, premierul Mihai Tudose a găsit principalul vinovat pentru lentoarea în care se mișcă lucrurile după dezastru: Enel.
Nu are inca buletin, dar a castigat o cursa la Herneacova International Jumping
În ziua a doua a celei de-a doua săptămâni a evenimentului ecvestru Herneacova International Jumping, toată lumea a avut parte de o surpriză.
La Timisoara e inca bezna pe strazi. Robu a trimis Enel solicitare de urgenta
Sunt cinci zile de la furtuna care a măturat orașul și bezna încă e la ea acasă în Timișoara. Primarul Nicolae Robu a publicat o listă cu străzi pe care nu funcționează iluminatul stradal, dar de pe ea lipsesc artere importante, precum Calea Aradului, Calea Lipovei sau Calea Șagului. PMT a plătit, în ultimii ani, milioane de euro către Enel pentru un serviciu care are o mulțime de hibe.
Parc logistic de la Timisoara, parte a unei tranzactii de 12 miliarde de euro
Parcul logistic Logicor de la Timișoara devine chinezesc. China Investment Corporation (CIC), fondul suveran al Chinei, a cumpărat, cu peste 12 miliarde de euro, activele Logicor. Tranzacția a fost anunțată la începutul verii și acum a primit acceptul Comisiei Europene.
#OamenidinUber: Andreea conduce cu Uber pentru a ajuta copiii
Cea mai mare pasiune a Andreei este să ajute oamenii. Ardeleancă crescută în Teleorman, are 32 de ani, este de profesie kinetoterapeut și a lucrat mereu cu copii. Tot copiii sunt și motivul principal pentru care conduce cu Uber.
Muzica pe roti: la Timisoara se canta in tramvai, in autogara, in piete
Câteva zeci de muzicieni care cântă în tramvai, în autogară sau în piață. Proiectul „Muzica pe roți” pleacă la drum în șase cartiere ale Timișoarei, pentru a le arăta oamenilor că se poate face cultură și altundeva decât în centrul orașului.
Peste 5.000 de oferte de studiu, in Romania si in Europa, prezentate la Timisoara
La Timişoara are loc, în octombrie, o nouă ediţie a RIUF-Romanian International University Fair. Sunt peste 5.000 de programe de studiu de la cele mai bune universități din România și din străinătate.
De toate pentru toti, de la mici la mari, in weekend la Iulius Mall
Expomineralia, o întrecere inedită, teatru de păpuşi pentru copii, lecţii de dans şi un târg de sănătate şi bijuterii terapeutice sunt evenimentele organizate în acest week-end, la Iulius Mall Timişoara.
CCIAT a pregatit o noua serie de cursuri de perfectionare
La Timişoara, în organizarea CCIAT vor avea loc în perioada următoare noi cursuri de perfecţionare profesională. Este vorba despre pregătire în domeniul utilizării calcuatoarelor, cursuri de formatori şi pentru specialiştii în managementul deşeurilor.
Intreruperi de curent
E-Distribuție nu a programat vineri, 22 septembrie, întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Fibiș (p), Utvin (p), orele 9 – 17; înlocuiri contoare Smart Meter – Fârdea (p), Barna (p), Botinești (p), Hăuzești (p), Surducu (p), Drăgșinești (p), Juresti (p), Sarazani (p), Botești (p), Drinova (p), Mâtnicu Mic (p), orele…