Poliţiştii de frontieră timişeni au avut un sfârşit de săptămână plin. Ei au descoperit nu mai puţin de 28 de migranţi care trecuseră ilegal graniţa din Serbia în România.
Agenţii de la sectoarele Lunga, Moraviţa şi Beba Veche au depistat nouă grupuri de migranţi, formate din două până la cinci persoane, în total fiind vorba de 28 de bărbaţi. După verificări s-a stabilit că este vorba de 17 algerieni, şapte tunisieni şi patru marocani, cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani. Aceştia au declarat că au trecut ilegal peste fâşia verde deoarece voiau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare. „Poliţiştii de frontieră au întocmit în toate cazurile lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, a declarat Mihaela Marcoff, ofiţerul de presă al Poliţiei de Frontieră Timiş. Toate cele 28 de persoane au cerut azil.
Comentarii prin facebook