Cum arăta, în intimitatea căminului, singurul savant laureat cu două premii Nobel? Cât de cochetă era, având în vedere că performanţa îi aparţine unei femei? La aceste întrebări, dar şi la altele încearcă să răspundă o inedită expoziţie foto.
Anul Internaţional al Chimiei, dar şi centenarul decernării Premiului Nobel pentru chimie lui Marie Curie sunt celebrate la Timişoara printr-o expoziţie de fotografie la Institutul Francez. Intitulată „Marie Curie, o femeie de excepţie”, expoziţia trasează itinerariul acestei femei-pionier. Marya Sklodowska, născută în Varşovia, Polonia, la data de 7 noiembrie 1867, cunoscută mai ales după numele francez, Marie Curie, a fost prima femeie din Franţa care şi-a susţinut doctoratul în fizică. Remarcabil fizician şi chimist, Marie Curie a fost, de fapt, prima femeie din lume care a obţinut un Premiu Nobel (1903), şi apoi prima femeie care a obţinut un al doilea Premiu Nobel (1911, pentru chimie), dar şi prima femeie ale cărei rămăşiţe pământești se odihnesc la Pantheon, în onoarea realizărilor sale în ştiinţă. Expoziţia va fi vernisată joi, 29 septembrie, de la ora 18, la Institutul Francez din Timişoara, şi poate fi vizitată până pe 14 octombrie. Intrarea este liberă.
Comentarii prin facebook