Duelul fermecator a doua orase, altfel plictisitoare

Aradul şi Timişoara sunt două oraşe aproape normale. Uneori chiar plictisitoare. 363 de zile pe an, pe malurile Mureşului şi al Begăi arareori se întâmplă ceva senzaţional. Mai o zi a recoltei, vreun concert pe ştrand al vreunui cântăreţ expirat, festivalul operei și operetei, vreo bucată de autostradă inspectată de alaiul puterii politice şi cam atât. 363 zile pe an competiţia dintre Timişoara şi Arad o mai vedem prin prisma politică, comparând ce face Falcă cu ce face Ciuhandu, cât de mult ajută guvernul oraşul de dincolo de Mureş, că e pedelist, şi cât de frustrată ar fi capitala Banatului cea nesuportată de mitici pe motive de nealiniere. 363 de zile pe an cele două oraşe se întrec în numărat de mall-uri. Timişoara are unul, dar mare, încă o tentaţie pentru vecinii de la nord, care, din elan capitalist şi orgolii regionale, au deschis deja două mai micuţe, iar mâine-poimâine taie panglica la „marele” mall, adevărata lucrare care are trebui să se compare cu „Iuliusul” din Timişoara. La nivel de plebe, discuţia merge în direcţia lui „al nostru e mai mare cu doi centimetri”. Că mall-ul din Arad ar fi fost mai cantitativ decât cel din Timişoara dacă nu venea criza asta păcătoasă. Dar, totuși, criza a venit, făcând ca războiul centimetrilor, al mall-urilor și al altor pricini de măsurat mândria pe metru pătrat să fie împins către un viitor tot mai incert.

Doar două zile pe an, două zile la trei-patru ani, la deceniu, cum le e norocul, cele două oraşe trăiesc efervescent din fotbal. În acele momente nimic nu mai contează, poate că nici jocul celor două echipe. Rezultatul final e motiv de bucurie sau necaz, dar nu face totul într-o astfel de sărbătoare. Duelul galeriilor a depășit cu mult miza duelului din teren. Singurul element de originalitate rezistă în tribune, acolo unde niște puștani timișoreni și arădeni își scuipă plămânii și-și etalează priceperile artistice pe niște bannere ce dau viață coregrafiilor. La vremuri noi, echipele sunt clădite pe mercenariat și resuscitate juridic prin implanturi bucureştene, în cazul lui Poli, ori de Salonta sau Covaci, în situaţia UTA-ei. Jucătorii sunt mai toţi de pe alte meleaguri, mulţi timişoreni jucând acum în echipa arădeană. Vedetele de la Poli sunt cu gândul la grupele pierdute ale Europa League, tinerilor neexperimentați li se înmoaie picioarele pe fondul vacarmului din tribune, iar la nivel de conducere prea puţin poate motiva o dispută italiano-giuleşteano-moldavă, dacă e să vorbim de patronatul şi conducerile celor două echipe. Dacă n-ar fi tribunele, încrâncenarea Arad-Timişoara s-ar duce între „principalul” Roli Nagy de la UTA şi „secundul” Iosif Rotariu, de la Poli, doi maseuri uitați pe bancă de pe vremea comunismului, plus o mână de prunci scoși pe gazonul verde de cele două staff-uri tehnice. Dar nu numai tribunele vor trepida în aşteptarea şi în timpul acestui meci. Gările celor două oraşe, traseele autocarelor, garnizoane de jandarmi în alertă, bulevardele care vor exploda cu urări şi lozinci pline de perversiuni adresate, la grămadă, unor oameni care poate habar nu au de ce nişte tineri aparent normali devin într-o astfel de zi atât de prost crescuţi. Sau nelămuriți de ce le e spartă maşina doar pentru că pe tăbliţa de înmatriculare scrie TM sau AR, după caz, judeţ adversar de moarte al poporului surescitat din jurul stadionului. Întotdeauna va fi așa. Această stare se va transmite din generație în generație, cu tot cu pornirile ei animalice, iar încercările firave de-a aduce părțile beligerante la o pacifistă halbă de bere vor fi sortite eșecului din te miri ce motive banale. Pentru că, altfel, competiția Arad-Timișoara aproape că și-ar pierde tot farmecul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.