Atentie, fetelor, se cauta manechine!

Fetele care cred că dețin “datele” necesare pentru o carieră de model de succes au șansa să se apropie cu un pas de visul lor. Platinium Media Agency organizează, marți seară, o preselecție. Evenimentul începe la ora 22, în Bugar’D, cel mai recent pub deschis în Timișoara.

Platinium Media Agency și DaSaint Events selecționează zece tinere care vor să-și construiască o carieră de model. “Cu ocazia împlinirii unui an de existență vrem să oferim o sumedenie de cadouri. Partenerii nostri ne ajuta să oferim zece cadouri în valoare totală de peste 1.000 de euro. Scopul nostru final este ca măcar două-trei dintre aceste fete să devină modele de succes. Vom face cursuri de modeling cu ședințe foto profesionale și am înființat cursuri noi de genul cum să ai o atitudine de vedetă sau comportament în societate. Fetele vor învăța totul de la A la Z și vor deveni, în scurt timp, persoane publice”, spune Alexandra Csizmadia, director de imagine al DaSaint Events. Fetele vor fi selecționate de Nicoleta Druc, câștigătoare a două concursuri de miss în ultimii doi ani, dar și fotomodel învelit în ciocolată, sâmbătă, în prezentarea lui Adrian Haiduc. La platane mixează Mario Aressi, DJ-ul din Bambbo Studio One Reșița, iar intrarea este liberă.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș

Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș, campusul situat în Ciarda Roșie. Unitatea de învățământ funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, astfel că sunt necesare intervenții complexe de modernizare, de la refacerea acoperișului, a instalațiilor și a finisajelor, până la izolarea termică a pereților....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor

Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Analiza imobiliare.ro

Timișoara rămâne în afara topului celor mai scumpe apartamente din România și în 2025

Cele mai scumpe cartiere din România pentru cei care și-au dorit să-și cumpere propria locuință în 2025 se găsesc în București, Cluj-Napoca și în Brașov. Doar în aceste orașe întâlnim zone în care apartamentele au fost scoase la vânzare cu prețuri medii ce au depășit pragul de 3.000 euro/mp util și au ajuns să se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara rămâne în afara topului celor mai scumpe apartamente din România și în 2025

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș, campusul situat în Ciarda Roșie. Unitatea de învățământ funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, astfel că sunt necesare intervenții complexe de modernizare, de la refacerea acoperișului, a instalațiilor și a finisajelor, până la izolarea termică a pereților....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș
Cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Primăria Timișoara organizează marți dezbaterea publică necesară, având ca temă Proiectul de hotărâre stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2026. Aceasta va avea loc de la ora 16:00 în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Proiectul de hotărâre poate fi consultat online: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0418d960-2450-43c8-9a22-73455cf66020...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică obligatorie, pe tema noilor taxe și împozite, în data de 23 decembrie
Autoritățile cu responsabilități de control își sporesc activitatea înaintea sărbătorilor de iarnă, pentru a se evita apariția de probleme. La fel a fost și în acest an, iar controalele au scos la iveală numeroase probleme. În cadrul Colegiului Prefectural din această lună, reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au anunțat rezultatele verificărilor efectuate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Controale sporite pentru siguranța cetățenilor. Au fost date amenzi importante și efectuate confiscări de produse
Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
Căminul Cultural din Pișchia a găzduit prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, dedicat valorilor culturale bănățene și memoriei scriitorului Ionel Iacob-Bencei, marcând un debut pentru un proiect cultural care își propune să devină tradiție. Evenimentul a atras un public numeros, care a umplut sala până la refuz. Festivalul a fost inițiat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pișchia a fost prima ediție Festivalul de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”
Pentru al optulea an consecutiv,  Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara și-au unit eforturile și au invitat comunitatea academică și publicul larg la „Socio Claus”, campania lunii decembrie la UVT, prin care sunt promovate incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara
SRL-ul înființat de Primăria Timișoara caută furnizori pentru produse de igienă și curățenie. Firma a lansat pe SEAP licitația pentru ”Achiziția în sistem centralizat de produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților, inclusiv articole igienico-sanitare din hârtie MC-3”. Suma alocată este între 3,9 și 4,7 milioane de lei. Achiziția e împărțită pe două loturi: Lot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături
Duminică dimineața la ora 10, un telefon la 112 anunța un eveniment rutier nefericit în localitatea Ictar Budinț, astfel că ISU Banat a reacționat imediat. În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Dintre acestea, două victime au rămas încarcerate. Toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante. La locul evenimentului intervin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.