Erasmus – programul de invatamant si formare profesionala din UE

Continuăm prezentarea sub-programelor din cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții cu programul Erasmus, cel mai important program de învăţământ şi formare profesională din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mobilitatea şi cooperarea la nivelul învăţământului superior în Europa.
Obiectivele programului sunt sprijinirea realizării unui spaţiu european al învăţământului superior și consolidarea contribuţiei învăţământului superior şi a învăţământului profesional avansat la procesul de inovare.
Cine poate participa la acest program? Practic, toți cei implicați în educație: studenţi şi cursanţi care învaţă în toate formele de învăţământ şi formare la nivel terţiar; instituţii de învăţământ superior, conform precizărilor statelor membre ale UE şi ale altor ţări participante; profesori, formatori şi alte categorii de personal din aceste instituţii; personal din intreprinderi implicat in activităţi de predare; asociaţii şi reprezentanţi ai celor implicaţi în învăţământul superior, inclusive asociaţii de studenţi, de universităţi şi de profesori/formatori; întreprinderi, parteneri sociali şi alţi reprezentanţi din viaţa activă; organizaţii publice şi private, inclusiv organizaţii non-profit şi ONG-uri, cu responsabilităţi în domeniul organizării şi asigurării învăţământului şi formării la nivel local, regional şi naţional; centre de cercetare şi organisme interesate de învăţarea pe tot parcursul vieţii; organisme care oferă servicii de orientare, consiliere şi informare.
Ca tipuri de activități, pot fi finanțate următoarele:
– Mobilitate individuală, care poate include:
– Mobilitatea studenţilor cu scopul de a studia într-o instituţie de învăţământ superior dintr-o altă ţară participantă („Studenţi Erasmus”)
– Mobilitatea studenţilor cu scopul de a efectua plasamente în întreprinderi, centre de formare, centre de cercetare sau în alte organizaţii dintr-o altă ţară participantă („Studenţi Erasmus”)
– Mobilitatea cadrelor didactice din instituţii de învăţământ superior sau personal invitat din întreprinderi cu scopul de a desfăşura activităţi de predare la o instituţie de învăţământ superior dintr-o altă ţară participant
– Mobilitatea cadrelor didactice sau a altor categorii de personal din instituţii de învăţământ superior în vederea instruirii lor într-o altă ţară participant
– Cursuri intensive de limbi străine Erasmus organizate pentru studenţii care vin în ţări participante unde se vorbesc limbi folosite pe o scară restrânsă sau mai puţin predate
– Programe intensive Erasmus organizate multilateral
– Proiecte multilaterale care trebuie să vizeze elaborarea şi implementarea de programe de studiu; elaborarea de strategii pentru modernizarea unui aspect specific al învăţământului superior; promovarea cooperării dintre învăţământul superior şi întreprinderi sau abordarea unor probleme cheie legate de campusurile virtuale.
– Reţele („Reţele academice Erasmus”) care cuprind instituţii de învăţământ superior şi alte organizaţii şi care reprezintă fie o disciplină, fie un domeniu interdisciplinar, cu scopul de a elabora noi concepte şi competenţe de învăţare.
– Iniţiative care, deşi nu sunt eligibile în cadrul celorlalte acţiuni ale Programului Erasmus, vor avea o contribuţie clară la realizarea obiectivelor Programului Erasmus (măsuri acompaniatoare).
– Vizite pregătitoare, care servesc la stabilirea contactelor cu viitorii parteneri, în vederea unei mai strânse colaborări.

Pentru a fi eligibile în acest program, instituţiile de învăţământ superior trebuie să deţină o cartă universitară Erasmus (EUC). Cu toate acestea, programul Erasmus este deschis unui larg spectru de actori (întreprinderi, parteneri sociali, centre de cercetare), cărora nu li se cere, desigur, să solicite o cartă universitară Erasmus pentru a organiza plasamentul studenţilor sau pentru a participa la proiecte multilaterale, reţele sau la măsurile acompaniatoare.
Mai multe informații puteți găsi pe site-ul official www.llp-ro.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul

A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM acuză: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului
De sâmbătă, 6 decembrie, la Muzeul Satului Bănățean se deschide „Lights of the Village”, numele sub care vor fi reunite activitățile dedicate lunii decembrie, în organizarea Consiliului Județean Timiș. Acolo va funcționa singurul patinoar gratuit din Timișoara, anunță organizatorii. Sâmbătă, 6 decembrie, la ora 16, Consiliul Județean Timiș dă startul activităților de iarnă la Muzeul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Lights of the Village”, târgul de iarnă de la Muzeul Satului Bănățean se deschide sâmbătă
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că nu intră în ”capcana diplomelor”, întrebat fiind dacă își va face publice diplomele de studiu. Cine vrea, poate să analizeze dosarul său profesional de la primărie, spune el. Ideea diplomelor a revenit în prim plan după cazul Moșteanu, ministrul USR de la Apărare care nu a fost deloc la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz spune că nu pică în capcana diplomelor. Ideea, reluată după demisia lui Moșteanu
Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”. Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului
Nicio hoție nu rămâne nepedepsită. Un tânăr de doar 19 ani va învăța pe propria piele ce înseamnă în primul rând, un arest de 30 de zile. Și apoi mai urmează… La data de 3 decembrie 2025, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, bănuit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furt cu premeditare! Și-a făcut „rost” de o cartelă specială pentru a ajunge la birouri, după bani, iar acum este după… gratii
Compania timișoreană de termoficare Colterm a reușit scăderea consumului de cărbune folosit la producția agentului termic, aceasta după ce a avut la dispoziție cel mai bun cărbune folosit în ultimii ani. Acesta aduce un randament crescut la CET Sud, în plus, acum acolo se produce și energie electrică. Cele două cazane aflate în funcție la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Colterm a devenit mai eficientă. Cărbunele de calitate a crescut randamentul cazanelor de căldură
Conflictul dintre fostul operator al gropii de gunoi de la Ghizela și Consiliul Județean Timiș, care deține locația, are astăzi un nou episod. De această dată, motiv de dispută este stația de tratare a levigatului care provine din cele două celule de depozitare deja închise. Pe de o parte, CJT spune că a cerut RETIM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela
Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an, sancțiuni de peste un milion de lei aplicate de conducătorilor auto care parchează pe locurile amenajate pentru persoane cu dizabilități. Astfel de cazuri sunt constatate zilnic de cei din Poliţia Locală. Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste un milion de euro pentru şoferii care au parcat pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.