Scadere insemnata de preturi pe piata imobiliara

Pentru prima dată de la instalarea crizei, prețurile locuințelor scad sub 1.000 de euro pe metru pătrat. Potrivit analiștilor imobiliari, la nivel național, prețurile cerute la vânzarea spațiilor de locuit a trecut de acest prag psihologic.

Valoarea medie pentru luna decembrie, 991 euro/mp util, este cu 3,2% mai mică decât cea a înregistrată în luna anterioară, spun cei de la Imobiliare.ro,cel mai mare site de imobiliare din România. “2011 a fost un an diferit de cei anteriori, prin faptul că a adus o stabilitate relativă pe piaţă, în ciuda oscilaţiilor lunare. Dacă în 2009 şi în 2010, la nivel naţional, preţurile au scăzut cu aproximativ 21%, respectiv 16%, în ultimele 12 luni diferenţa s-a redus simţitor, la doar 4,1%. Totuşi, remarcabil este faptul că pentru prima dată de la începutul crizei, indicele preţului cerut calculat la nivel naţional a coborât sub pragul de 1.000 euro/mp util, valoarea înregistrată în decembrie 2011 fiind cea mai mică din 2008 încoace”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro. În decembrie 2011, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a fost de 795 euro, cu 2,3% mai mare decât în urmă cu 12 luni. Situaţia se prezintă însă diferit pe categorii de apartamente. Apartamentele vechi cu trei camere s-au scumpit cu 5,1%, iar preţul unităţilor cu două camere a înregistrat o creştere de 0,7%. Garsonierele, pe de altă parte, au înregistrat o creştere de preţ de 2,9%. Doar apartamentele vechi cu patru camere s-au ieftinit în 2011, cu 1,1%.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”

Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara. Turneul Final 4 se joacă sâmbătă și duminică, la sala Constantin Jude. Program Sâmbătă, 18 aprilie, ora 14.30, SCM Politehnica Timișoara – Steaua Ora 17.30, Minaur Baia Mare – Dinamo Duminică, 19 aprilie, ora 14.30, finala mică Ora 17.30, finala mare Biletele pot fi cumpărate de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Vila recuperată de Primăria Timișoara pe strada Loga nr. 52 de la un cetățean de etnie romă a fost predată și fizic municipalității. Un executor judecătoresc, alături de jandarmi și muncitori, au spart poarta și ușa de acces pe proprietate și au intrat în incinta de lux a clădirii. Într-un nou exercițiu de imagine benefic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârşit de epopee la vila de pe Loga nr. 52. Primăria Timişoara a preluat fizic imobilul/Foto
Primăria Timișoara va demola un corp de clădire a unui liceu timișorean. Operațunea este necesară pentru a permite extinderea spațiilor educaționale ale respectivei unități școlare, cu un nou corp. Liceul în cauză este Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, situat pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35. Demolarea va fi făcută pentru clădirea C3, care găzduiește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O clădire a unui liceu timișorean va fi demolată de primărie
Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF
Un număr de 157 de studenți din universități partenere din întreaga Europă au participat alături de studenți ai Universității de Vest Timișoara la cursuri organizate în cadrul Programelor Intensive Mixte (PIM) / Blended Intensive Programmes (BIP), finanțate prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Începând cu anul 2021, UVT atrage finanțări Erasmus+ pentru organizarea acestor programe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți străini vin la cursuri la Universitatea de Vest Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.