Ce-ar fi facut Adrian Nastase daca era in pielea domnisoarei Bejan?

N-am cum să fiu – vă dați seama! – dar dacă, la absurd, aș fi rubedenie cu Trifu Schrottu, ce concluzie aș putea să trag eu, ca aparținător îndurerat, după ce sistemul aproape c-a mușamalizat cazul duduii Carmen Bejan printr-o simplă partidă de sex în Penitenciarul Arad? Câte nu faci astăzi cu o partidă de sex? Vorba aia: pe sex a venit, pe sex s-a dus aproape tot cazul crimei mediciniștilor. La omor s-a ajuns tot de la sex, eliberarea bate la ușă tot după o prolifică rundă de sex, garnisită pe viitor cu presiuni civice de protejare a mamei dătătoare de viață. La urma urmelor, bună creștină fiind, fata Bejan a calculat bine: o viață a luat, o viață va da acestei lumi, amăgită că va fi iertată la judecata de apoi. Odată eliberată pentru creșterea primului copil, unduirile dragostei o vor prinde pe Carmen într-un așa hal, că ar fi păcat să nu facă vreo 38 copii, în buna datină neoprotestantă, până ce se termină pedeapsa lumească. Dar să revin, ce-aș zice eu dacă aș fi rudă cu Trifu Schrottu? Aș zice că minoritatea țiganilor din România este discriminată monstruos, că Justiția din România și Guvernul Boc au devenit instrumente ale extremei dreapte politice și nu se mai sfiesc să fie complice cu o fată criminală, care, să recunoaștem, a dovedit atât de ilegal și imoral că este una dintre puținele persoane capabile să tranșeze problema rromilor în România. Dar nefiind rudă cu dl Schrottu, fie iertat, zic doar că toată chestiunea asta cu drepturile omului dusă la extrem pare ruptă dintr-un film cu proști, mai ales dacă este aplicată într-o țară coruptă până-n adâncurile mațului gros. Apropo, dacă Adrian Năstase ar fi fost condamnat cu executare în cazul mătușii Tamara, oare cum ar fi putut să beneficieze și dumnealui de o astfel de conjunctură? Dacă, hai să ne imaginăm, ar fi avut parte de “întâlniri intime” cu niște colegi de celulă mai bărboși? Asta nu e discriminare?

Aș zăbovi un minut asupra pedepsei primite de deputatul PDL de Timiș Marius Dugulescu, pentru frauda de-a butona la sistemul electronic de vot la mai multe mâini. Neregulă care, dacă s-ar fi produs într-o banală cabină de vot în timpul scrutinului local sau general, ar fi reprezentat o infracțiune pentru care vinovatul putea primi câțiva ani de închisoare. Nu i-ar fi primit, că lua în cel mai aspru caz cu suspendare, dar asta e legea afară, în popor. În Parlamentul României însă regulile sunt altele. Pentru o astfel de faptă. Marius Dugulescu și alți “pianiști” au fost sancționați cu interzicerea dreptului de a participa o zi la lucrările Camerei. Impresionant. Nu știu cum poate să ducă atâta osândă domnul deputat, dar mă întreb consternat cum ai putea sancționa în felul ăsta pe cineva precum Crin Antonescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anonim a spus: (ianuarie 10th, 2012 at 10:30 )

Nu e o problema………….TOT CE NE LIPSESTE ACUM este o slehta de copii fatati prin penitencoare.Doamne fi cu noi………..Pai daca au dreptul la OMOR au si la AMOR ,nu?Daca DA dati-le baloane groase ca pe vremuri ..sa nu mai simta placerile …. amorului ci durerili OMORULUI..Asa inmultim Romania,cu copii detinutelor/Sterilizati-le si dati-le drumu in gramada de ……puscariasi

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a finalizat investiția la trei obiective din județ, printre care și parcul județului, din Moșnița

Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea a trei investiții realizate în județ, cu o valoare cumulată de peste 18 milioane de lei. Proiectele vizează renovarea energetică a două clădiri din Lugoj și amenajarea unui spațiu verde în Moșnița Nouă. La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj au fost finalizate lucrările de renovare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a finalizat investiția la trei obiective din județ, printre care și parcul județului, din Moșnița
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liderul USR Radu Miruţă vine la Timişoara, reconfirmând susţinerea pentru Dominic Fritz. Se va întâlni cu timşorenii în Piaţa Sf. Gheorghe

Vicepremierul interimar Radu Miruţă ajunge în această după-amiază în Timişoara, dând astfel un mesaj de susţinere pentru Dominic Fritz. În timpul serii, Miruţă se va afla în Piaţa Sf. Gheorghe, începând cu ora 19, unde va discuta şi va răspunde întrebărilor timişorenilor. La o zi după ce conducerea USR a reconfirmat sprijinul pentru Dominic Fritz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul USR Radu Miruţă vine la Timişoara, reconfirmând susţinerea pentru Dominic Fritz. Se va întâlni cu timşorenii în Piaţa Sf. Gheorghe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara redevine capitala sporturilor cu motor din România, cu ocazia etapei naționale de Super Rally

Centrul Timișoarei se va transforma într-un circuit de Super Rally pe 29 august, când cea de-a treia etapă a campionatului fondat de Mihai Leu îi va aduce în Banat pe unii dintre cei mai buni piloți de motorsport din România, inclusiv mai mulți concurenți locali. Trofeul Profi Timișoara ajunge astfel la cea de-a patra ediție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara redevine capitala sporturilor cu motor din România, cu ocazia etapei naționale de Super Rally
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Teatrul German Timișoara are un nou director. Fostul adjunct preia conducerea interimar

Laurence Rippel director adjunct al Teatrului German de Stat Timișoara va prelua funcția de manager interimar al instituției. Măsura survine ca urmare a retragerii din funcție a actualului manager, Lucian Vărșăndan, anunțată în luna iunie. Născut la Timișoara în anul 1974, de profesie inginer, Laurence Rippel face parte din echipa TGST din anul 1997, astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul German Timișoara are un nou director. Fostul adjunct preia conducerea interimar

Economic vezi arhiva Economic

CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Compania CFR a prezentat o serie de prime randări ale proiectului renovării uneia dintre cele mai frumoase gări din Banat, cea din Băile Herulane. Este o clădire de patrimoniu, deci nu vor interveni schimbări majore. Proiectul urmărește restaurarea ansamblului istoric și adaptarea acestuia la cerințele actuale de confort, siguranță și accesibilitate, cu păstrarea elementelor arhitecturale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea a trei investiții realizate în județ, cu o valoare cumulată de peste 18 milioane de lei. Proiectele vizează renovarea energetică a două clădiri din Lugoj și amenajarea unui spațiu verde în Moșnița Nouă. La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj au fost finalizate lucrările de renovare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a finalizat investiția la trei obiective din județ, printre care și parcul județului, din Moșnița
Timișorenii vor putea vedea în orașul lor 69 de lucrări realizate de Pablo Picasso din colecția Musée Picasso, Antibes, într-o expoziție specială care inaugurează noul spațiu Art Encounters. Biletele de acces la acțiunea care are loc între 17 septembrie 2026 și 17 ianuarie 2027 sunt puse în vânzare online. Art Encounters prezintă Picasso en visite,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au pus în vânzare biletele pentru expoziția Picasso en visite de la Timișoara
Laurence Rippel director adjunct al Teatrului German de Stat Timișoara va prelua funcția de manager interimar al instituției. Măsura survine ca urmare a retragerii din funcție a actualului manager, Lucian Vărșăndan, anunțată în luna iunie. Născut la Timișoara în anul 1974, de profesie inginer, Laurence Rippel face parte din echipa TGST din anul 1997, astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul German Timișoara are un nou director. Fostul adjunct preia conducerea interimar
Un conflict familial de o violență extremă a avut loc joi, 20 august 2026, în localitatea Bulgăruș din județul Timiș. O femeie a fost înjunghiată de soțul ei, iar fiica acestora, în vârstă de doar 13 ani, a intervenit în sprijinul mamei și l-a înjunghiat pe agresor. Atacul s-a produs deși bărbatul avea interdicție legală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întâmplă în Timiș! O minoră de 13 ani și-a înjunghiat tatăl ca să își salveze mama, atacată cu un cuțit în ciuda unui ordin de protecție
Vicepremierul interimar Radu Miruţă ajunge în această după-amiază în Timişoara, dând astfel un mesaj de susţinere pentru Dominic Fritz. În timpul serii, Miruţă se va afla în Piaţa Sf. Gheorghe, începând cu ora 19, unde va discuta şi va răspunde întrebărilor timişorenilor. La o zi după ce conducerea USR a reconfirmat sprijinul pentru Dominic Fritz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul USR Radu Miruţă vine la Timişoara, reconfirmând susţinerea pentru Dominic Fritz. Se va întâlni cu timşorenii în Piaţa Sf. Gheorghe
Având în vedere sesizările privind prezența unor degajări de fum în municipiul Timișoara și în alte localități din județul Timiș, ISU Timiș a dispus efectuarea unor misiuni de recunoaștere în teren, în vederea verificării și identificării eventualelor focare de incendiu. În urma verificărilor efectuate, 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞. „Din informațiile disponibile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ISU Timiș își anunță poziția după ce mai mulți timișoreni au sunat la 112 anunțând că se „simte” fum în mai multe zone ale orașului, dar și în județ
Primăria Timișoara a anunțat că urmează să preia, cu titlu gratuit Arena Aqua Sport, fostul Ștrand al Tineretului, un complex sportiv cu bazin olimpic, bazin pentru copii, vestiare, sală de fitness și sală de aerobic. Preluarea se va face cu titlu gratuit. Complexul situat la ieșirea din oraș, pe Calea Dorobanților, urmează să intre în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va prelua, gratuit, Arena Aqua Sport, fostul Ștrand al Tineretului, în urma finalizării contractului de concesiune
Centrul Timișoarei se va transforma într-un circuit de Super Rally pe 29 august, când cea de-a treia etapă a campionatului fondat de Mihai Leu îi va aduce în Banat pe unii dintre cei mai buni piloți de motorsport din România, inclusiv mai mulți concurenți locali. Trofeul Profi Timișoara ajunge astfel la cea de-a patra ediție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara redevine capitala sporturilor cu motor din România, cu ocazia etapei naționale de Super Rally
Campania de colectare a deșeurilor bio din piețele timișorene, pentru a fi folosite la producerea de energie electrică și alte produse, a adunat aproape 3 tone de asemenea biodeșeuri colectate separat într-o singură zi din piețele Timișoarei. Este un proiect pilot desfășurat împreună cu Piețe S.A., ADID Timis, RETIM și Genesis Biopartner. Resturile sunt preluate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei tone de biodeșeuri, într-o singură zi, din piețele timișorene. Campania a avut succes din prima zi de aplicare
O importantă companie specializată în intermedierea achiziției de bilete de avion a analizat datele oficiale legate de turismul din Timiș. Iar acestea arată o scădere importantă a numărului de vizitatori. Conform informațiilor Institutului Național de Statistică Timișul a atras 103.723 de turiști în prima jumătate a lui 2026, cu 12,9% mai puțini decât anul trecut,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul și Timișoara au pierdut o importantă parte dintre turiști. Tendința e una la nivel național
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.