Fotbaliştii lui Poli s-au reunit pentru prima dată în acest an. Noutăţile primului antrenament au fost atacantul Rover Cârstea, transferat de la FC Argeş, mijlocaşul George Petcuţ, un arădean adus de la Unirea Alba Iulia, dar şi preparatorul fizic Zeljko Boljevic. Specialistul sârb revine la Timişoara după ce a mai activat activat la Poli, alături de Vladimir Petrovic, în vara lui 2010. „Avem nevoie de experienţa şi valoarea profesorului Boljevic, un om care lucrează ca la carte!”, a explicat preşedintele Gheorghe Chivorchian pe site-ul oficial al clubului. De la prima zi de pregătiri au absentat motivat Ricketts, Rocha și Gorobsov, care se vor alatura echipei în funcţie de sosirea la Timisoara. Lotul care s-a antrenat a fost constituit din jucătorii Lepmets, Kirev, Iordache (portari), Daruiala, Ilie, Scutaru, Mera, Sepsi, Sandu, Sava, Zaluschi, Poparadu, Tames, Petcut, Patras, Goga, Adrian Popa, Chis, Dobricean, Fuchs, Popovici, Zagrean, Axente, Carstea. Doi dintre cei amintiti, Goga si Sepsi, vor pleca vineri, 20 ianuarie, cu lotul național la turneul din Antalya (Turcia). (sursa foto: http://www.facebook.com/FCPoliTimisoara)
Rover Carstea si George Petcut plus revenirea preparatorului fizic Boljevic – primele noutati din lotul lui Poli
Etichete












































Comentarii prin facebook