Fotbalist impresariat de Florin Ilie, batut mar de maseurul si presedintele de la CF Braila

Un fotbalist timişorean a făcut cunoştinţă cu bine cunoscuta „ospitalitate” moldovenească. Adrian Ştefan, fost la Viitorul Sânandrei sau FC Olt, a fost luat la bătaie de maseurul formaţiei CF Brăila în timpul unui antrenament.

Adrian Ștefan a fost anunțat de conducerea clubului ce evoluează în prima serie a eşalonului secund că i se va rezilia contractul. Neaceptând condiţiile de reziliere, mai ales că mai are contract pentru jumătate de an, Ştefan a participat la antrenamentele de la CF Brăila, conduse de Ion Viorel. Supărat că timișoreanul nu a acceptat decizia șefilor clubului, Doru Şerban, unul dintre maseuri, a sărit la jucătorul de 23 de ani şi l-a luat de gât. Apoi i-a aplicat și câteva lovituri, „acompaniate” de un cor de înjurături rostite de Adelin Soare, preşedintele clubului din Moldova. După ce a fost serios şifonat, Ştefan a plecat la Poliţia Brăila, unde a depus plângere împotriva celor doi pentru agresiune şi vătămare corporală.
Poate că situaţia ar fi fost total diferită, dacă bătăuşii ar fi ştiut că tânărul fotbalist este impresariat de Florin Ilie, una dintre cele mai apreciate vedete Local Kombat până acum câţiva ani. „Nu credeam că în fotbal se poate întâmpla aşa ceva. Este inadmisibil să umileşti un jucător într-un asemenea hal. Ştefan mi-a spus că cei doi l-au ameninţat, spunându-i să aibă grijă, că la Brăila nu e ca la Timişoara. Miercuri am discutat cu antrenorul Ion Viorel, care mi-a spus că nu a fost de faţă la acest eveniment neplăcut. Adrian Ştefan şi CF Brăila trebuie să ajungă la un consens în ceea ce priveşte rezilierea contractului, mai ales că jucătorul nu are dreptul să semneze cu o altă echipă, fiind deja la a doua semnătură”, ne-a declarat „Leul din Banat”. (sursa foto: liga2.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie

Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa de la Pădurea Verde urmează o nouă deplasare. În etapa a 2-a a Grupei B de play-out, CSC Dumbrăvița va juca pe terenul formației CSM Olimpia Satu Mare, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11.00. Va fi a doua partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la SCM Politehnica au jucat la un alt nivel în partida cu Voluntariul, un adevărat coșmar pentru gruparea viola. De această dată, bănățenii și-au subordonat adversarii obținând o victorie importantă. Timișorenii s-au impus în meciul din etapa a 27-a cu scorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România
Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, unde vor avea loc exerciții antitero și demonstrații de dresaj canin. Cei mici sunt așteptați să traseele interactive și activitățile recreative cu obstacole ușoare, jaloane și bârne. Tot sâmbătă, 4 aprilie 2026, între orele 10:00 – 19:00, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.