Forta majora si cazul fortuit

Atunci când discutăm de cauze exoneratoare de răspundere civilă, cel mai adesea gândul ne duce la forţa majoră şi cazul fortuit. Cele două noţiuni sunt utilizate pe scară largă mai ales în prezent, când viaţa cotidiană ne cere tuturor să încheiem anumite contracte în mod obligatoriu, negreşit aproape în fiecare convenţie întâlnind un capitol dedicat exonerării de răspundere în cazul forţei majore, respectiv în situaţii de caz fortuit.

În limbajul uzual există tendinţa ca cele două noţiuni să se amestece sau să se confunde, fiind greu pentru un nespecialist să facă o distincţie clară între acestea. Noul Cod Civil, în cuprinsul articolului 1351, defineşte forţa majoră ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, iar cazul fortuit ca fiind un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
Aşa cum se poate observa, cele două instituţii, deşi distincte, sunt foarte asemănătoare, întrucât înlătură ideea de culpă, indiferent de consecinţele produse ca urmare a apariţiei lor.
Şi totuşi, analizându-le atent, vom observa că, din punct de vedere subiectiv, forţa majoră prin atributele sale de invincibilitate, inevitabilitate, imprevizibilitate şi externalitate are un caracter absolut, neputând fi împiedicată în niciun fel prin activitatea omului, spre deosebire de cazul fortuit, care arată un caracter relativ, în sensul că raportează posibilitatea reală de înlăturare la capacitatea unui om obişnuit care nu poate în mod normal să-i înlăture efectele. Astfel, dacă din prima categorie fac parte calamităţile naturale (uragane, inundaţii, erupţii vulcanice) sau evenimente sociale grave (izbucnirea unui război sau a unei revoluţii populare), din cea de a doua categorie fac parte incidente precum defectarea unei maşinării, deteriorarea unei structuri etc., evenimente strâns legate de activitatea desfăşurată de cel a cărui răspundere este înlăturată, dar care nu puteau fi prevăzute de acesta. Pornind de la această explicaţie, este important de ştiut că, potrivit unor teorii, între cele două instituţii s-ar putea face o distincţie şi urmare a analizării obiective a acestora, întrucât cazurile de forţă majoră au un caracter exterior pagubei produse urmare a apariţiei lor, spre deosebire de situaţiile de caz fortuit, care întotdeauna sunt apropiate sferei de activitate unde este produs prejudiciul pe care-l cauzează.
Importanţa distincţiei dintre cele două noţiuni survine atunci când, potrivit clauzelor contractuale, este înlăturată răspunderea părţilor doar în cazuri de forţă majoră, astfel încât apariţia unor situaţii de caz fortuit să atragă după sine anumite consecinţe juridice.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Petreus a spus: (februarie 12th, 2012 at 05:51 )

Interesant cum putem incurca lucruri simple si a le face complicate. Primul este „imprevizibil, inevitabil” celalalt este „un eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat”. Sunt curios cine poate face distinctie intre cele doua definitii. Numai juristii care intentionat inventeaza „deosebiri” in detrimentul omului simplu care cade in capcanele lor devenind infractor inculpat dupa bunul plac al lor. Dati legi clare cu formulari simple pe intelesul tuturor (chiar cu explicatii in text) si completati (sau simplificati) periodic cand apar situatii noi. Nu este posibil ca fiecare judecator sa interpreteze textul legii asa cum vrea el. Matematica, medicina etc. e la fel si la Iasi si la Timisoara. De ce trebuie ca un proces sa fie judecat intr-un fel la Iasi si diametral opus la Timisoara.

katun a spus: (iunie 14th, 2012 at 20:45 )

Ar fi interesant de aflat unde se incadreaza criza financiara, la caz fortuit sau la forta majora?
Dupa impact as zice ca la forta majora… nu cunosc inca nici un cutremur sau inundatie care sa fi afectat pe atat de multi oameni si pe o suprafata atat de mare!
Dumneavoastra ce parere aveti domnule Surianu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.