La Urgente, din cauza unei ciorbe

Un tânar de 21 de ani a simţit pe pielea lui ce ţi-se poate întâmpla dacă mănânci ceva alterat. Bogdan Antoniac povesteşte că după ce a plecat de la serviciu, s-a oprit cu o colegă la fast food-ul Roy, unde şi-a comandat o ciorba de văcuţă cu smântână, iar colega lui o salată. După aproximativ 20 de minute, Bogdan a simţit că începe să-l doară stomacul, însă şi-a zis că nu e ceva grav.

Patru ore mai tarziu, s-a dezlănţuit cosmarul. Au început stările de vomă, diareea, frisoanele. Spre seară, nemaiputând să rabde durerile, a mers la Urgenţe, unde i-au fost puse perfuzii şi trimis la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”. Acolo medicii i-au pus diagnosticul de gastroenterocolita acută, a primit tratament de specialitate, iar acum trebuie să tină câteva zile regim alimentar. Bogdan spune că durerile au fost groaznice, simţea ca îl ucide stomacul, că primeşte pumni în stomac. Acum tânărul de 21 de ani se gândeşte să depună plângere la Protecţia Consumatorului.

Dr. Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, spune că în această perioadă, din cauza căldurii, alimentele se alterează mult mai rapid. El este de părere că cel mai probabil Bogdan, a făcut toxiinfecţie alimentară de la smântână, care se deterioreaza mai repede şi favorizează dezvoltarea germenilor, însă în general se poate face din orice aliment.

În schimb, Cristian Cărlătescu, patronul fast food-ului spune că dacă ar fi fost ceva stricat, ar fi fost mai multe persoane care ar fi prezentat simptome asemănătoare. „Dacă era ceva stricat, s-ar fi sesizat şi doamnele de la bucătărie, smântâna se cumpară zilnic şi este depozitată în frigidere, iar ciorbele sunt gătite în fiecare zi. Nu e nici un interes să se vândă stricat, eu vreau ca cei care trec pragul să se simtă bine şi să revină la noi”.

De asemenea, patronul localului spune că având în vedere că la ora 6 dimineaţa, baiatul a mâncat ciorbă de văcuţă, acesta a venit din oraş, de printr-un club şi este foarte probabil ca în ziua sau noaptea precedentă să fi consumat şi altceva, de la care putea să i se faca rău. Însă, este dispus să-i plătească medicamentele si tot ce a cheltuit pe tratament.

[nggallery id=1203]

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur

Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume

Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO
Secund-divizionara CSC Dumbrăvița se află în fața primului meci pe propriul teren din faza play-out a Ligii 2. Vineri, 10 aprilie, de la ora 11.00, întâlnește CSC Șelimbăr, pe stadionul „Ștefan Dobay”, într-o partidă ce va fi transmisă pe canalul de YouTube FRF TV. Se întâlnesc două formații direct implicate în lupta pentru evitarea barajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă cel mai important meci din play-out în Vinerea Mare
O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.