Doar 87 de candidaţi din cei 170 de înscrişi au luat examenul de definitivat în Timiş. 24 de dascăli au refuzat pur şi simplu să se prezinte la examen, iar cinci au predat foile imediat după ce au primit subiectele.
În România, un candidat este considerat admis la definitivat dacă a luat cel puţin nota 7. Doi concurenţi au reuşit să obţină nota maximă, iar cea mai întâlnită notă s-a încadrat între 7 și 7,99, în acest interval fiind apreciate 42 de lucrări. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 25 iulie.
Comentarii prin facebook