Daniel Cioca, conferentiar la Medicina, retinut pentru spaga!

Un profesor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” a fost ridicat vineri dimineață, pentru luare de mită. El ar fi solicitat bani de la studenți, pentru a le da notă de trecere la examen.

daniel cioca

Cioca a fost ridicat chiar din examen. El este acuzat că ar fi cerut bani de la studenți, pentru a-i promova la examene. Profesotrul a fost condus la Parchet pentru audieri. Acesta a declarat că nu știe care sunt acuzațiile care i se aduc. „A existat o reclamație la adresa mea, dar acuzațiile nu mi-au fost aduse la cunoștință până acum. Este o reclamație falsă și vreau ca lucrurile să se lămurească”, a spus Cioca. Din primele informații se pare că bărbatul era urmărit de mai multă vreme de polițiști, după ce a fost reclamat că ia bani de la studenți.

Studenții îi spuneau conferențiarului Cioca „Ghiocel”. Cei din anul I, mai ales restanțierii, știau că  tariful e clar: 200 de euro. Daniel Petru Cioca este conferențiar universitar la UMF, unde predă la disciplina de Biologie moleculară și celulară. A studiat pentru doctorat la Shinshu University School of Medicine, Matsumoto, în Japonia, unde a și lucrat în cercetare. A fost medic la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” București și la Spitalul Județean Arad.

UMF Timișoara a fost de-a lungul timpului scena mai multor scandaluri. Acum doi ani, niște studenți au scris chiar, cu majuscule, ”șpagă” chiar la intrarea în rectorat. În aceeași perioadă, universitatea a fost menționată pe harta mondială a mitei în mediul universitar, pusă la dispoziție de Bribespot. ”Examenele se trec, la anumite materii, contra mită între 150 şi 400 de euro”, arăta site-ul.

Adriana Gontean, şef de lucrări la Catedra de Anatomie, a cerut, în perioada 2001-2003, câte 100 de euro de la 28 de studenți indieni, ca să le mărească notele, iar altor 54 le-a vândut cărți despre istoria românilor. Tot la UMF, profesorul  universitar Ioan Branea i-a pretins, în 2004, unei studente o partidă de sex oral ca să îi dea nota 8 la examen.

UPDATE: Fiica directorului economic al UMF, Maria Stepan, este la audieri pentru că a dat șpagă. Mama ei susține că habar nu are de acest lucru. Este vorba despre zece studenți, români și arabi, care i-au dat bani lui Cioca. Jumătate din sumă se dădea înainte, jumătate după.

UPDATE 2: Procurorii au audiat opt dintre studenții care i-au dat bani profesorului lor, pentru a trece examentele. Daniel Petru Cioca a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat sâmbătă judecătorului, cu propunere de arestare prevenitvă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

moaca de schyzo a spus: (februarie 8th, 2013 at 20:50 )

Acesta este prof. la facutate?? are o moaca de schyzo care a tocit din gimnaziu si pana in faculta!! daca este asa de bun dece a venit din japonia?? acolo nu a rezistat competitiei adevarate fiind o moaca de ratat schyzo (asa se manifesta: au deliruri paranoice de mari cercetatori iar cand trebuie sa prezinte rezultatele o dau din colt in colt!! paranoic adevarat!!

rusinica a spus: (februarie 8th, 2013 at 20:53 )

– La UMF sunt medici/profesori care isi iubesc meseria de dascal si doctor si care muncesc pe salarii mizere iar papagalul asta pe care l-a parasit si penele/parul si nevasta a aterizat din japonica fiind prietul lui funerica si pupila lui tuki! asa mentori asa urmasi! rusine!

nesimtire a spus: (februarie 8th, 2013 at 20:54 )

– acest nesimtit nu a muncit ca altii medici sa-si ia rezidentiatul pe tara! a plagiat si el niste postere si a avenit direct conf la umf ca este protejatul lui dolarescu si galuscan! are masina si apartament din furturile de pe proiecte plagiate ca de cercetat nu am auzit sa descopere ceva! este un mare nesimtit si merita sa stea la racorica poate invata licheau/capusa ceva! NESIMTITUL!!!

mortu a spus: (februarie 8th, 2013 at 20:59 )

AA LUCRAT LA MEDICINA LEGALA! PAI CUM A INTRAT LA REZI CA ML SE LUA CU NOTA FFMARE!! CAND A DAT REZI SI CU CINE?? CU DOLARESCU CRED CA DE LAE S-A INFESTAT CU VIRUSUL SPAGII CARE ESTE ENDEMIC IN UMFT!! LA PARNAIE CU EL!!

deontologie a spus: (februarie 8th, 2013 at 21:05 )

am auzit ca modelarea la voi se face la manivala cu 2 trepte: incet si ff incet, daca incercati sa nu postati comentariile care nu va convin (ca o cam faceti=pdlilor) tot o sa postam la alte ziare cum specificarea ca voi sunteti cu -/minus la moralaa!! rusinica!!

doctor a spus: (februarie 10th, 2013 at 14:44 )

mortule, cand am dat eu rezidentiatul pe tara ,medicina legala (singurul loc care era, daca nu ma inseala memoria) l-a luat cel de pe pozitia 700 si ceva.asa ca mai informeaza-te!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri

Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.