La Timișoara se citește, din nou, la lumini neconvenționale. Se întâmplă joi seară, în Parcul Central, în timpul unei noi sesiuni de „Lecturi aprinse”, organizate de Biblioteca Județeană Timiș.
Timişoara este oraşul parcurilor şi pare să devină și orașul lecturilor. Aprinse. Biblioteca Judeţeană Timiş aprinde, joi seară, de la ora 21, luminile de la mesele de șah din Parcul Central. „Lectura câştigă şi la masa de şah. Albul şi negrul paginii; albul şi negrul tablei. Lectura e, la rându-i, joc şi sport — ale minţii”, spune Tudor Crețu, directorul BJT.
Invitatul special al serii este poeta Anca Mizumschi, iar scriitorii locului vor citi din confraţi dispăruţi, fiindcă, spune același Tudor Crețu, „poezia nu uită”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Elba, iar „Lumina de la Timişoara” arde şi în amintirea poeţilor de Dincolo. Până acum, la Timișoara s-au mai făcut lecturi aprinse la lumina farurilor de motocicletă, la torțele pompierilor sau la luminile utilajelor de șantier. Ultima dată s-a citit neconvenționat de ziua lui George Washington, în luna februarie.
Comentarii prin facebook