Nicolae Robu s-a gandit, o clipa, sa-si bage mortu-n casa

Doamne, ce am mai putut să plâng degeaba pe umerii PNL Timiş când, de la centru, li s-a impus o alianţă cu o adunătură de nume conspirative, dar „umaniste”! Câtă lacrimă sinceră a mai vărsat activul de partid liberal în Timiş văzând cum le fug de sub picioare spre aprigii „conservatori” o parte din funcţiile pentru care se antrenau de atâta amar de vreme! Să vedeţi ce învăţături a tras conducerea PNL Timiş, dom’ rector Robu, din toată această suferinţă îndurată de cei cu aplecări liberale. Cu jumătate de gură, că doar n-o să recunoască nefăcuta, preşedintele Robu a admis că a avut discuţii pentru atragerea în partid a valorilor umane luate individual din Uniunea Naţională pentru Progresul României, cunoscut alegătorilor cu presa lecturată zilnic ca partid al „trădătorilor”. Cum nu-l consider delor rău intenţionat pe preşedintele Robu, ba chiar nepriceput în politică, singurul defect mai decent de care pot să-l bănuiesc pe dl Robu e că îi este ruşine să refuze nişte „discuţii” care sub nicio formă nu-şi aveau rostul. Cum să-i zică rectorul, de la înălţimea sa academică, preşedintelui UNPR Timiş, Ion Răducanu, „mai du-te, dom’le, la plimbare cu acaretul ăsta politic!”, că doar omul e universitar, elegant în exprimări şi educat să lase loc de „bună ziua”? Aşa că parcă-l văd pe dl Robu cum a discutat punct cu punct trecerea Mariei Barna la PNL, o doamnă cândva social-democrată, un mare câştig pentru partid pe filieră sindical-liberală. Sau reînscrierea lui Claudiu Ţaga în organizaţie, chiar înainte de darea lui afară din partid. Spinul cel mai dureros al negocierilor trebuie să fi fost convingerea lui Iosif Oncu, fostul baron PSD de Sânnicolau, să intre în PNL, nu-i aşa?, partidul în care de mic şi-a dorit să intre, dar n-a apucat până acum de atâtea urmăriri penale. Ştiţi vorba aia, nu e prost ăla care cere, adică uneperiştii, ci e vai de viitorul politic al ăluia care acceptă o astfel de zacuscă într-o organizaţie altădată vag elitistă. Cred că se răsucesc prin cafenele liderii liberali de dinainte de „epoca Robu”, ăia de nu prea reuşeau să ţină partidul unit când în organizaţie polemizau ideologic grupuri mai mult sau mai puţin liberale venite din PAC, PL93, PNL-CD, PNL-C şi ApR. Norocul dlui Robu că au ştiut alţii să transmită semnale de refuz pentru „trădători”, că altfel era un deliciu să vezi cum într-un an-doi se ceartă „pe ateliere” junii liberali cu seniorii, oamenii lui Supuran cu dactilografa dlui Ehegartner, doamna Maria Barna cu doamna Maria Grapini, de la aliaţi, Demaio cu Horia Cristian şi Constantin Chiticaru, cu restul, pe forumuri. Liberalii adevăraţi pot sta acum liniştiţi. UNPR va sta o vreme liniştită, sătulă din punct de vedere politic, lângă PDL de la care tocmai a primit zece posturi în deconcentratele judeţene. Următoarea încercare? La viitorul şantaj, ce naiba!