Într-o frumoasă zi de decembrie, un bătrân tramvai al regiei autonome de transport a trecut suav pe strada Stefan cel Mare, lucrată cu maximă responsabilitate printr-un proiect municipal. Dar în tramvai cine era? Da, vatmanul și mai cine? Nu, nu șuții, nici colindătorii, ci alaiul primarului Nicolae Robu. Nici nu știu ce să zic despre genul ăsta de acțiune edilitară. O clipă m-am gândit că dl. Nicolae Robu, inginer fiind la bază, vrea să fie sigur că lucrurile merg bine, că nu există niciun risc pentru plătitorul de bilet. Mai direct spus: omul se sacrifică pentru o cauză tehnică, să nu se desfacă traversa, să nu sară boghiul, să vadă dacă e totul în regulă. Apoi mi-am amintit că Nicolae Robu a văzut primul și luminile de sărbători, ceea nu se întâmplă numai aici, în Timișoara, ci prin toate marile orașe, dar…
Dar edilul nostru a mai scos, cocoțat pe-o scară, și primul șurub din structura Acvariului ridicat pe vremea lui Gheorghe Ciuhandu în buricul Timișoarei. A băut primul pahar din nu știu ce fântână inaugurată în Soarelui, a trecut cu mașina pe sub pasajul Michelangelo, s-a plimbat primul cu autobuzele electrice, cu microbuzele turistice și s-a pozat cu frezele de zăpadă despre care nu mai știm nici dacă funcționează. După ce mi-am amintit toate acestea, am înțeles că primarul nu testează aceste lucrări pentru protecția populației, ci vrea să-și lipească imaginea de o lucrare cu potențial de marketing electoral. Ceea ce toată lumea face. Nu mai e ca pe vremea primsecretarilor PCR care nu erau lăsați să iasă în fața presei de partid pentru a nu eclipsa cumva acțiunile cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu. Nu, acum lumea se laudă și pe merit, și aiurea, iar feedback-ul se pare că îi ajută în carierele politice.
E bine și așa. Prin acest exhibiționism edilitar ajungem și noi să aflăm ce s-a mai făcut în Timișoara. O pretenție aș avea și eu de la executivul Primăriei Timișoara, de la dl. Nicoale Robu. Să treacă primul și prin pasajul Jiul ori Popa Șapcă nemodernizat până la finele mandatului, ca o recunoaștere a neputinței parțiale, conform promisiunilor din campania electorală. Să înoate primul, cu presa de față, în vreo baltă din zonele unde ar trebui să avem cele patru bazine semiolimpice. Nu mai vorbesc c-aș vrea să-l văd pe primar cum inaugurează simbolic un nou stadion, o nouă mega sală polivalentă și altele pentru care precis se va scuza cu lipsa ajutorului guvernamental.
Dacă pentru unele dintre obiectivele înșirate mai sus până și pe primarul Timișoarei l-ar apuca râsul-plânsul, mai cu picioarele pe pământ aș aștepta de la edilul Robu rezolvarea problemei spațiilor verzi. Acum e iarnă, nu se vede, dar vine primăvara și cetățeanul n-are treabă cu explicații de genul că primarul nu încalcă legea la presiunea consilierilor PSD. Omul de rând nu e încălzit defel că Nicolae Robu respectă legea, dacă în același timp este și ineficient. Orașul are nevoie de parcuri aranjate. Atât. Dincolo de acest enunț stau chestiunile organizatorice care ar putea fi complet neinteresante pentru contribuabil. Dar care să facă diferența cu ocazia unor viitoare alegeri.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Robu va avea parte de un singur mandat, asta este acum cat se poate de clar. Spatiile verzi din oras sunt sufocate de buruieni crescute cat casa. Robu si-a trimis firmele de casa la plimbare (cele aduse spre „toaletarea” copacilor si spatiilor verzi, iar acum se teme ca-i sufla DNA-ul in ceafa pentru contractele dubioase facute pe banii publici. Primarele se lanseaza in tot felul de proiecte fantasmagorice, erupte din mintea lui greau incercata (apropo, unde sunt tramvaiele reabilitate, alea doua de proba? Parca zicea ca le vom vedea pe sine deja), dar nu este in stare sa faca Horticultura, o regie de-a Primariei, sa se ocupe de spatiile verzi. Robu poate intra doar cu drujbele in copaci, si cam atat. Intregul sau efort creativ se opreste aici. E doar un politican de duzina, ahriat dupa imagine, poza publica, multa gargara, si cam atat. Pentru asa ceva nu va de unde ar mai primi inca un mandat.
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Alexandru Rogobete. Aşa tânăr şi deja PSD-ist?
- Timișoara are de luni șase noi cetățeni de onoare/FOTO
- PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
- 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
- Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul
- Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
- Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
- Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Administratie
Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
Citeşte tot articolul

Politica
PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Citeşte tot articolul

Sport
Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Citeşte tot articolul

Social
Rata șomajului din Timiș rămâne relativ constantă, la un nivel extrem de scăzut
Citeşte tot articolul

Sănatate
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
Timp liber și cultură
Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Ziua Timișoarei – City Celebration. Programul ultimei zile
Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
Timişoara intră în a treia zi de sărbătoare. Programul de astăzi
Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Un nou weekend plin la Iulius Town: filme în aer liber, provocări interactive pentru copii și Summer Sale
Expoziția “Picasso en visite” va inaugura noul sediu al Art Encounters
Ziua Timișoarei – City Celebration aduce două premiere, primele concursuri de Teqball și de rezolvare a cubului Rubik
Timişoara intră astăzi în sărbătoare: începe City Celebration. Capul de afiş al zilei, Beth Hart
Economic
Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Citeşte tot articolul
Învățământ
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
Știri de ultima oră
Rata șomajului din Timiș rămâne relativ constantă, la un nivel extrem de scăzut
Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul
PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni



































Comentarii prin facebook