În prima zi, a două și altele câteva sute de când premierul Ilie Bolojan ar fi zis „la muncă, ortodocșilor!”, parafrazând dintr-un delicios film postdecembrist, urma să vină echilibrarea bugetară făcută cu sudoarea de pe frunțile încruntate ale românilor alegători. Acest „spin” a și împins negocierile pentru constituirea guvernului până la o lună de zile,…
Cine controlează controlul în România? România fără contraponderi reale: cum funcționează statul capturat în tăcere
Se spune că, într-o democrație, puterea e limitată prin control. Că nimeni nu guvernează singur. Că există contraponderi: Parlament, Curte de Conturi, Justiție, Președinție, presă, societate civilă. Toate acestea ar trebui, împreună, să prevină abuzul, să avertizeze la timp, să oprească risipa, să penalizeze corupția. Dar ce se întâmplă când TOATE aceste mecanisme sunt reduse…
„Gurul” Georgescu, victimizat aiurea de Justiţia română. Sau, în lipsă de altceva, se aplică metoda Al Capone?
După tot felul de foşti securişti, miliţieni, rezervişti şi alţi speciali care au pus umărul la ascensiunea lui Călin Georgescu, iată că au venit la rând şi cei din justiţie, exact crema specialilor, să aşeze o cărămidă la statuia şnapanului. Şi mă refer aici la trimiterea în judecată a „gurului” pentru pentru “comiterea infracțiunilor de…
Un an nebun, nebun, nebun pentru Dominic Fritz
În ultima vreme vorbim despre Dominic Fritz politicianul, președintele USR, partenerul și negociatorul de guvernări al lui Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor sau Varujan Pambuccian și mai puțin despre dumnealui ca administrator al Timișoarei. Omul a trecut la alt nivel și doar amânarea primirii cetățeniei române îl ține încă departe de aerul și mai…
Guvernul Bolojan vs. sporul de nesimţire, discipolii lui Jimmy Hoffa şi rezistenţa la reformă
Luni, Guvernul Bolojan a legiferat, printr-o ordonanţă de urgenţă, prima măsură din programul de guvernare, respectiv tăierea sporului pentru condiţii vătămătoare, mai cunoscut ca „sporul de antenă”. E doar unul din zecile de sporuri inventate de-a lungul timpului pentru bugetarul român. Acest privilegiu a fost legiferat în 2017, în guvernarea PSD. Este drept, iniţial sporul…
Cum se întâmplă că atunci când e vorba de Timişoara apar şi principiile?! Cazul stadionului
La început a fost preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apoi au venit informaţii “pe surse” din interiorul negocierilor privind programul de guvernare, iar în tot acest timp diverşi analişti economici au ţinut isonul poveştii. Mă refer la informaţia că actualul guvern nu va mai investi, cel puţin în perioada imediat următoare, în construirea de stadioane. Într-o…
Poli, legea sportului și Alfred Simonis
Putem admite că, așa săritor și harnic cum îl știm, pesedistul Alfred Simonis ar fi inițiat o discuție despre modificarea legii sportului în ideea ca un club sportiv constituit juridicprin asocierea a una sau mai multe instituții ale administrației publice, primării sau consilii județene, să poate activa în liga întâi. Ba mai mult, ca acei…
Fritz, patru ministere și o șansă la luciditate
USR a fost, la început, o promisiune: că poți face politică fără baroni, fără valize, fără nostalgii de partid-stat. Apoi a devenit o confuzie: între ce vrea să fie și ce crede lumea că e. Acum, e un pariu. Și nu unul pierdut. Încă. Cu Dominic Fritz ales președinte și patru ministere în noul guvern,…
„Dreptul” de-a ameninţa cu moartea. Festivalul naţional al violenţei „patriotice”
„Sunt cu ochii p zume tine, javră ordinară. Nici nu şti când moartea vine!!!”. Am reprodus mai sus, mot a mot, mesajul primit de ministrul Dragoş Pîslaru, la puţin timp de la momentul în care a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Un mesaj trimis în mod cert de un „suveranist” şi „patriot”. De ce spun…
Nu noi îl sacrificăm pe Bolojan
Toată lumea știe că Ilie Bolojan va conduce un guvern de sacrificiu. Chiar și Ilie Bolojan știe asta, dar ce poate fi mai frumos decât un sacrificiu pentru țară?! Până aici lucrurile sunt clare și chiar frumos romanțate, cu un politician care își asumă niște decizii ce nimeni nu ar fi dispus să le ia.…
Fix aşa trebuie să arate „marea resetare”? Cu Justiţia la groapă, Lia Savonea la ÎCCJ, Paul Stănescu la Curtea de Conturi şi Mihai Busuioc la CCR?
În urmă cu trei zile, pe atunci premierul desemnat, acum premierul în funcţie Ilie Bolojan, anunţa, în aplauzele asistenţei, că începe „marea demolare” a vechiului sistem. În puţine cuvinte, Bolojan ne asigura că o mare resetare va veni în perioada următoare, iar sacrificiile necesare nu vor mai cădea doar pe umerii populaţiei, ci şi pe…
„Resetarea” la suveraniști
Președintele Dan a desemnat premierul în persoana lui Ilie Bolojan. Calvarul se apropie de sfârșit, doar pentru a lăsa loc unei vieți complicate în viitorul an și jumătate. Poate că mulți dintre noi își imaginează cum ar fi fost dacă valul suveranist ar fi nivelat țara la ultimele legeri prezidențiale. Cum ar fi decurs ultima…
Unde-i PNL-ul de altădată? Fantomă cu sediu, loialitate fără idei și liniște organizată
PNL Timiș? Fantomă cu sediu. Cândva o organizație respectabilă, azi o colecție de scaune ocupate strategic, în care s-au strecurat mediocritatea, frica și obediența de partid. Nu mai are lideri. Nici idei. Doar funcții păstrate cu grijă, ca niște bibelouri într-o vitrină prăfuită. A fost, odată, partidul oamenilor care gândeau cu voce tare. Acum e…
Sorin Grindeanu şi PSD, marii câştigători ai negocierilor. Marii perdanţi, „România onestă” şi… bunul simţ
În sfârşit, astăzi, preşedintele Nicuşor Dan va anunţa oficial numele viitorului premier al României, în persoana lui Ilie Bolojan. (Cel puţin aşa ar trebui, fiindcă lucrurile continuă să fie destul de tulburi.) Se întâmplă la mai bine de o lună de la turul II al alegerilor prezidenţiale, o perioadă de negocieri fără sfârşit în care…
Teribila poveste a unui an de alegeri
Obișnuim să zicem că democrația costă, convingându-i pe minimaliști că mersul la urne poate însemna o cheltuială, dar reprezintă un exercițiu de care trebuie să ne bucurăm, fără să ne batem joc de el. S-a împlinit un an de când, senini, ne-am dus să votăm pentru lista de europarlamentari, cele de consilieri locali și județeni,…
„Meritocraţia” îngroapă România! Ţara primelor la stat fără număr
Nu mai sunt bani! Trebuie să strângem cureaua, începe o perioadă de sacrificii. Trebuie să mărim taxele. Am cheltuit mult mai mult decât am produs. Cam asta s-a tot transmis, în ultimele săptămâni, din interiorul negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Şi, în mare parte, lucrurile sunt absolut reale. Pe de altă parte, într-o ţară…
La ce se mai abonează românii? La şpagă! Ce lipseşte din povestea şpăgarilor din ISCTR Timişoara
Mare şi aparent foarte spectaculoasă lovitura dată de DNA, săptămâna trecută, prin “incursiunea” la ISCTR Timişoara. Acolo unde, din 17 angajaţi, doar trei nu au fost prinşi luând şpagă în perioada monitorizată de procurori, respective decembrie 2024 – aprilie 2025. Dintre cei trei, doi erau detaşaţi în interes de serviciu. Sigur, faptul că cei trei…
Farsa fiscală. Statul crește. Și odată cu el, iluzia că știe ce face.
Extinderea sectorului public e prezentată de ani buni ca o rețetă miraculoasă: mai mulți funcționari, mai multe instituții, mai multe servicii care – surpriză – ar trebui să vină fără nicio întrebare legată de costuri. Statul promite. Cetățenii aplaudă. Iar nota de plată? Ei bine, ne vom gândi la ea mai târziu. Poate o plătește…
Un stadion numit decență
Alfred Simonis nici nu concepe să nu se facă stadionul. E bine să nu conceapă, căci atunci când concepem să nu se facă ceva în România, sigur nu se va face. Alfred Simonis și dacă ține motoarele ambalate și vuzueaua la urechea decidenților centrali poate că stadionul se va termina cu doi ani întârziere. Când…
„Apostolii austerităţii” şi „serafimii belşugului” din jet-urile Nordis
„Am văzut tot felul de chestiuni cum că propuneri de la acești apostoli ai austerității, ai tăierilor, ai tuturor acestor lucruri. Cum se taie stadionul de la Timișoara, de la Hunedoara, de la Pitești. Nu vă supărați, dar e un alt exemplu de linie roșie pe care noi nu vrem să o trecem”, trasa, zilele…