Dacă vă place sportul, în general, și baschetul, în special, puteți fi voluntar la Eurobasket Women 2015, la Timișoara sau la Oradea. Meciurile vor avea loc în perioada 11-15 iunie. Pentru ca totul să se desfășoare fără probleme, Federația Română de Baschet a dat startul la înscrierile pentru voluntari în cele două orașe.
Politehnica Timisoara joaca pentru Sergiu Iorgovan
Sergiu Iorgovan, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria recentă a Politehnicii Timişoara, are mare nevoie de ajutor. Fotbalistul de 23 de ani are o boală de plămâni care necesită o intervenţie chirurgicală în Austria, iar costul operaţiei este foarte mare. Colegii săi vor organiza un eveniment la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, la Sala „Olimpia”.
Artimon nu-l lasa pe Artean la Poli. Prietenia dintre Alexa si primarul Vela ar putea fi decisiva
Poli va transfera şi în această iarnă jucători din Portugalia, dar antrenorul Dan Alexa este interesat şi de câţiva jucători din eşalonul secund. Unul dintre aceştia este Andrei Artean, un mijlocaş central de la FC Caransebeş, unde a fost împrumutat chiar de Poli Timişoara.
Szabi Szekely a plecat de la Poli!
Szabolcs Szekely, cel mai important atacant al ultimilor ani de pe „Dan Păltinişanu”, nu va mai juca pentru Poli Timişoara. Anunțul a fost făcut miercuri pe site-ul oficial al clubului. Noua echipă a lui Szekely nu a fost făcută publică.
Dan Alexa, interesat de jucatori de la Olimpia Satu Mare, CSM Caransebes si CSM Ramnicu Valcea
Poli Timişoara nu va face mai mult de trei sau patru transferuri în această iarnă, iar de la liderul seriei a II-a a ligii secunde vor pleca tot atâţia jucători. Antrenorul Dan Alexa a pus ochii pe câţiva jucători care evoluează pentru echipe din aceeaşi serie.
Inca 300.000 de lei pentru ACS Poli, „cadou” de la bugetul local
Moș Crăciun a fost foarte darnic în acest an cu ACS Poli: în mai puțin de două săptămâni, clubul de fotbal a primit, de la bugetul local, nu mai puțin de 800.000 de lei. Consilierii locali au votat vineri încă 300.000 de lei, suma totală pentru acest an alocată divizionarei secunde fiind de aproape opt milioane de lei.
Mai multe echipe din Liga I, interesate de doi jucatori de la Poli!
Parcursul bun din Liga a II-a al lui Poli a atras atenţia câtorva echipe din primul eşalon, care au pus ochii pe câţiva jucători timişoreni. Un mijlocaş şi un atacant din lotul pregătit de Dan Alexa interesează în mod deosebit. Pandurii Târgu Jiu, Viitorul Voluntari, ASA Târgu Mureş sau CSU Universitatea Craiova sunt echipele care s-au interesat de cei doi jucători.
Cei mai talentati sportivi ai Timisoarei, premiati de oficialii orasului
Fie că este vorba despre atletism, natație, box sau fotbal, Timișoara se poate mândri cu sportivi de top ale căror performanțe sunt incontestabile. Astfel, copii, adolescenți sau seniori, adică cei mai talentați sportivi ai momentului au fost premiați luni, în cadrul Galei Sportului Timișorean. Zeci de sportivi au urcat luni pe scena Filarmonici Banatul, aici…
Copiii de la CS Timisoara, vedetele unui concurs de taekwon-do organizat la Cluj
Practicanţii de taekwon-do ai Clubului Sportiv Timişoara s-au întors cu tolba plină de medalii, după ce au participat la „Cupa Polus Impact Cluj”. Evenimentul a avut loc sâmbătă, la Cluj-Napoca. Prestaţia copiilor timişoreni a fost execelentă, aceştia întorcându-se la Timişoara cu nouă medalii: patru de aur, una de argint şi una de bronz, toate obţinute…
Lupta stransa pentru titlul de golgheter, in Liga a IV-a Timis
La finalul sezonului, Liga a IV-a Timiş ar putea avea, în premieră, un golgheter de culoare, în persoana senegalezului Mediop N’diaye. Dar, înainte să anticipăm, primul loc în topul celor mai buni marcatori din seria timişeană este ocupat, după încheierea turului, de un veteran. Între golgheterii returului se numără şi un internaţional de juniori, care…
Getafe, echipa timisoreanului Cosmin Contra, “bestia nera” pentru Barcelona lui Messi!
Timişoreanul Cosmin Contra este singurul antrenor român care antrenează o echipă de fotbal dintr-un campionat important de fotbal din Europa. Faţă de alţi antrenori români ademeniţi de banii ruşilor sau arabilor, Cosmin Contra a preferat să antreneze Getafe, o echipă cu buget redus. Timişoreanul a obţinut mai multe rezultate remarcabile, cele mai importante fiind două…
Cifrele „Chirurgului” in primul an de antrenorat pe banca tehnica a lui Poli
Dan Alexa şi-a agăţat ghetele în cui în primăvara acestui an, după ce a acceptat oferta de a antrena Poli Timişoara, chiar dacă ar mai fi putut evolua câteva sezoane în Liga I sau într-un campionat de afară. Fostul mijlocaş l-a înlocuit pe banca tehnică a lui Poli pe Aurel Şunda în etapa cu numărul…
Politehnica si Ripensia liciteaza pentru golgheterul Baranyi. Unde va evolua din retur atacantul de la CS Ghiroda
Cel mai ofertat jucător din curtea celor de la CS Ghiroda este Alex Baranyi, golgheterul trupei fostei câştigătoare a Ligii a IV-a Timiş. Politehnica Timişoara şi Ripensia, echipele care se bat anul acesta pentru câştigarea seriei timişene, şi-l dispută pe atacantul de la Ghiroda. Ambele echipe s-au interesat oficial de jucătorul de 25 de ani.…
CS Ghiroda, antrenor nou care a prestat si in Liga I!
Fosta câştigătoare a Ligii a IV-a Timiş şi-a rezolvat problema legată de numirea unui nou antrenor. Conducerea celor de la CS Ghiroda a ajuns la un acord cu Remus Steop, antrenor care a prestat şi la echipe din primul eşalon, de fiecare dată ca secund al lui Aurel Şunda. „Am ajuns la un acord cu…
Curatenia de iarna la Poli Timisoara. Cel putin trei jucatori vor parasi echipa
Dan Alexa a anunţat, după ultimul meci din campionat, că sunt câţiva jucători care vor părăsi lotul lui Poli. Este vorba despre cei care nu au confirmat în tricoul liderului seriei a II-a a ligii secunde.
Ioana Gheorghe, sportiva anului in Timis
Vineri, la Palatul Administrativ, vor fi premiați cei mai buni sportivi din județul Timiș, în urma topului alcătuit de Direcţia Judeţeană de Sport. La sporturile individuale, cea mai bună a fost declarată atleta Ioana Gheorghe, iar la echipe, primul loc a revenit lui RCM Timişoara.
Ripensia vrea un mijlocas de la Politehnica si un fost atacant din Liga I
Ripensia Timişoara se mişcă repede pe piaţa transferurilor și este aproape să semneze cu un fost atacant din Liga I şi cu un mijlocaş care a trecut pe la Viitorul Constanţa. De asemenea, Ripensia vrea şi un mijlocaş care a evoluat cu succes în ultimul an la Politehnica Timişoara, echipa cu care clubul ce are în palmares patru titluri se bate pentru întâietate în Liga a IV-a Timiş.
Ovidiu Popescu, un alt pariu castigat de Alexa. Un secund al Nationalei mari s-a interesat de el!
Lui Dan Alexa îi ies, se pare, toate pariurile, mai ales când vine vorba despre jucătorii din lotul lui Poli. Este şi cazul lui Ovidiu Popescu, mijlocaşul central de 20 de ani. După victoria la scor în faţa Metalului Reşiţa, Dan Alexa a făcut o declaraţie cel puţin interesantă în legătură cu Ovidiu Popescu.
Poli incheie anul en fanfare! Echipa lui Alexa a trecut cu 3-0 de Metalul Resita
Poli a trecut şi de cel mai mare hop din acest sezon, Metalul Reşiţa. Echipa lui Dan Alexa s-a impus cu 3-0 în faţa cărăşenilor şi termină anul pe primul loc în clasament, la o distanţă de şapte puncte faţă de Metalul Reşiţa şi Fortuna Poiana Câmpina.
Jocul cu Metalul Resita, important, dar nu decisiv, pentru Dan Alexa
Sâmbătă dimineață, de la ora 11, Poli joacă în compania Metalului Reşiţa, echipă considerată principala contracandidată pentru câştigarea seriei. De altfel, reşiţenii au şi învins-o pe Poli cu 2-0. Înfrângerea şi scorul de la Reşiţa nu i-au picat deloc bine lui Dan Alexa la vremea respectivă.