Concurs pe sest, pentru un nou paroh la Biserica „Sf. Ilie”

Mitropolia Banatului organizează un concurs fulger pentru a aduce încă un preot la Biserica „Sf. Ilie”, unde sunt angajaţi deja patru. Rezultatele concursului desfăşurat în mare taină vor fi aflate cel târziu miercuri. Curios este că noul preot va fi paroh, în locul lui Iulian Cosma, care îşi primeşte astfel pedeapsa.

În urma Consiliului Eparhial desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute s-au luat măsuri fără precedent. A fost organizat, astfel, un concurs în urma căruia un nou preot va deveni paroh. Culmea, membrii consiliului parohial al Bisericii „Sf. Ilie” nu ştiu nimic despre aceste măsuri. „Luni şi marţi se dă concurs, în urma căruia va fi numit un nou preot care va ocupa şi funcţia de paroh. Sunt trei candidaţi. Iulian Cosma va rămâne în parohie, dar nu va mai fi paroh”, a declarat preotul Marius Florescu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului.
Membrii Consiliul Parohial din Fabric sunt consternaţi. „În Consiliul Eparhial s-a discutat doar despre devizul fals. Ne-au făcut harcea-parcea şi pe noi, şi pe preoţi. Nu pot să cred că se organizează concurs şi nimeni nu ştie nimic. Totul e făcut pentru eliminarea lui Cosma şi a lui Cricovean din parohie, pentru mutarea Protopopiatului II, cu birouri cu tot, în casa parohială de la noi. Altfel nu se explică de ce mai fac concurs pentru un preot. Avem deja cinci, nu sunt destui?”, spune Dumitru Dehelanu, membru în Consiliul Parohial din Fabric.
Scandalul de la biserica din Fabric a început în martie, când Consiliul Eparhial a decis mutarea preotului Mircea Cricovean la Biserica Martirilor. Enoriaşii au fost atunci la Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, iar Cricovean a fost menţinut în funcţie. Părintele Iulian Cosma plăteşte pentru sinceritatea sa. El a trimis mitropolitului Corneanu o scrisoare în care arăta cum a fost obligat să semneze un deviz fictiv de lucrări pentru o sumă de peste 80.000 de lei. „Părintele consilier Valentin Boancheş (consilierul economic al Arhiepiscopiei Timişoarei – n.r.) m-a obligat să semnez un deviz fictiv de lucrări împotriva necesităţilor urgente ale parohiei. Vă rugăm să ne acordaţi înalta binecuvîntare şi să efectuăm lucrările pe care credincioşii le socotesc oportune şi a anula actul întocmit sub presiunea consilierului economic”, se arată în documentul trimis de părintele Iulian Cosma către mitropolitul Banatului, Nicoale Corneanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

MARTURISITORUL a spus: (mai 2nd, 2011 at 20:50 )

BATAIE DE JOC MARCA PAISIE-POPESCU IONELAS, CU „INCREDINTAREA”/A SE CITI FORTAREA MAINII MITROPOLITULUI…
BINE CA LA SF ILIE ESTE OBSTE DE PREOTI IAR LA IOSEFIN , TRAI PE VATRAI !
A SE VEDEA SI DEDICATIA, DIN SUFLETE ZDROBITE DE PE „OPINIA PUBLICA VS PAISIE LUGOJANUL”
POSTUL DE PAROH ESTE MAI MULT CA SIGUR REZERVAT PROTOSULUI SZILAGHY.
ORICUM, DOAR MITROPOLITUL POATE VALIDA CONCURSUL SI SEMNA ACTUL PENTRU PAROH.
ESTE ATRIBUTUL LUI.
VAI TZIE MITROPLIE A BANATULUI CE AI AJUNS.
…”PESTERA DE TALHARI”

DODEL a spus: (mai 2nd, 2011 at 20:51 )

BATAIE DE JOC MARCA PAISIE-POPESCU IONELAS, CU „INCREDINTAREA”/A SE CITI FORTAREA MAINII MITROPOLITULUI…
BINE CA LA SF ILIE ESTE OBSTE DE PREOTI IAR LA IOSEFIN , TRAI PE VATRAI !
A SE VEDEA SI DEDICATIA, DIN SUFLETE ZDROBITE DE PE „OPINIA PUBLICA VS PAISIE LUGOJANUL”
POSTUL DE PAROH ESTE MAI MULT CA SIGUR REZERVAT PROTOSULUI SZILAGHY.
ORICUM, DOAR MITROPOLITUL POATE VALIDA CONCURSUL SI SEMNA ACTUL PENTRU PAROH.
ESTE ATRIBUTUL LUI.
VAI TZIE MITROPLIE A BANATULUI CE AI AJUNS.
…”PESTERA DE TALHARI”

ion manea a spus: (mai 3rd, 2011 at 13:03 )

deci e razboi total ionel a reusit sa l schimbe pe cricoveanu,acum la schimbat pe cosma si pune in nici 6 luni un nou paroh asta e noul mitropolit al banatului,ips nicolae e in rezerva saracu isi bat joc de el si de parohii astia parca ar fi casa lor mitropolia,vai de noi banatenii au ajuns ionel cu szilaghi sa si bata joc de oameni prin manipulari

ion manea a spus: (mai 3rd, 2011 at 13:05 )

CICA E CONCURS ACUM PAI DE CAND CA PE SITE UL MITROPOLIREI NU SCRIE NIMIC DE POST VACANT DE PAROH LA FABRIC ASA UNA DOUA SE SCHIMBA OAMENII CE TRANSPARENTA SI CORECTITUDINE LA OAMENII DE PE ACOLO

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Sinagoga din Fabric, în dezbaterea timișorenilor

Timișorenii care doresc să contribuie activ la stabilirea viitoarelor funcțiuni ale Sinagogii din Fabric sunt așteptați la o dezbatere. Clădirea va intra într-un proces amplu de reabilitare și transformare, și va deveni un spațiu public dedicat comunității. Pentru ca această reconversie să reflecte nevoile reale ale comunității, Primăria Timișoara, împreună cu World Monuments Fund (WMF),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sinagoga din Fabric, în dezbaterea timișorenilor
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae “Pristanda” Robu reclamă dispariţa a “mii de drapele tricolore” din Timişoara. Responsabila primăriei cu steagurile este… Sanda Greblă

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a făcut o descoperire epocală. Din Timişoara ar fi dispărut “mii de drapele tricolore”. De unde i-a ieşit respectiva socoteală acestui veritabil Pristanda al Timişoarei e greu de spus, dar cert este că în Primăria Timişoara de problema steagurilor se ocupă… Sanda Greblă, fosta lui primă favorită.  Fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae “Pristanda” Robu reclamă dispariţa a “mii de drapele tricolore” din Timişoara. Responsabila primăriei cu steagurile este… Sanda Greblă
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Un meci de… uitat! Campioana la rugby, învinsă acasă de vicecampioană

SCM USV Timișoara a pierdut în cadrul etapei a treia a Ligii Naționale de rugby, clasicul campionatului, contra tradiționalei adversare, CSM Știința Baia Mare. A fost un meci însă destul de modest, dar de mare luptă și angajament, 12-17 (7-3). Timișoara a fost departe de forma arătată în Supercupă și în primul meci jucat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci de… uitat! Campioana la rugby, învinsă acasă de vicecampioană
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Grindeanu, pe șantierul A1 dintre Margina și Holdea: ”La jumătatea anului viitor acest tronson va fi terminat”/VIDEO

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a deplasat personal pentru a vedea cum avansează lucrările pe tronsonul lipsă dintre A1, Margina – Holdea. După ce a constatat cum evoluează șantierul el a anunțat că la jumătatea anului viitor lucrările vor fi finalizate. În prezent, cei de la UMB și bosniacii de la Euro Asfalt au pe șantier...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, pe șantierul A1 dintre Margina și Holdea: ”La jumătatea anului viitor acest tronson va fi terminat”/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Povestea vinului s-a conturat astăzi, la Crama Petro Vaselo, gazda unui eveniment deosebit de important în ceea ce privește transferul de tehnologie în vinificație, dar și în promovarea gastronomiei locale în vederea obținerii titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028. Sub coordonarea Asociaților Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din regiune workshop-ul intitulat „Tehnologii noi de producție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologiile noi de producție a vinului – o inițiativă de promovare a producătorilor și gastronomiei locale/FOTO
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a deplasat personal pentru a vedea cum avansează lucrările pe tronsonul lipsă dintre A1, Margina – Holdea. După ce a constatat cum evoluează șantierul el a anunțat că la jumătatea anului viitor lucrările vor fi finalizate. În prezent, cei de la UMB și bosniacii de la Euro Asfalt au pe șantier...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, pe șantierul A1 dintre Margina și Holdea: ”La jumătatea anului viitor acest tronson va fi terminat”/VIDEO
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și compania Holisun au semnat un acord de colaborare care vizează transferul tehnologic al unei soluții digitale dezvoltate în cadrul UVT pentru gestionarea proceselor aferente studenților Erasmus Incoming. Platforma software, deja funcțională la UVT, acoperă întregul flux de interacțiune cu studenții internaționali, de la consultarea ofertelor academice și selecția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gestiunea studenților Erasmus Incoming se va face la UVT pe o platformă modernă
În Duminica Floriilor, Casa de Cultură Timişoara a pregătit un spectacol folcloric la Sala „Capitol”, de la ora 18:00. De la ora 12.00, după Sfânta Liturghie, în centrul Timişoarei va avea loc Alaiul Florilor. Duminică, 13 aprilie, Primăria Timişora îi invită pe timişorei la Alaiul Florilor, care va porni de la Catedrala Mitropolitană, la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminica Floriilor, sărbătorită, în Timişoara, cu un alai şi un concert de folclor autentic
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a făcut o descoperire epocală. Din Timişoara ar fi dispărut “mii de drapele tricolore”. De unde i-a ieşit respectiva socoteală acestui veritabil Pristanda al Timişoarei e greu de spus, dar cert este că în Primăria Timişoara de problema steagurilor se ocupă… Sanda Greblă, fosta lui primă favorită.  Fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae “Pristanda” Robu reclamă dispariţa a “mii de drapele tricolore” din Timişoara. Responsabila primăriei cu steagurile este… Sanda Greblă
30 de pomi, fiecare purtând numele unui copil, au plantat elevii de la Școala Gimnazială nr 30  din Timișoara într-un parc din Moşniţa Nouă. La acţiunea desfăşurată în “Săptâmâna altfel” a participat şi primarul Gerald Simonis. Primăria Comunei Moșnița Nouă, alături de copiii entuziaști de la Școala Gimnazială nr 30 din Timișoara au desfășurat o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În “Săptămâna altfel”, copiii de la Școala Gimnazială 30  din Timişoara au avut o lecție de grijă față de natură la Moşniţa Nouă
Peste 21 de milioane de euro pot fi accesate de organizațiile și administrațiile din Regiunea Vest în vederea susținerii patrimoniului cultural. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a publicat un nou ghid de finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, pentru investiții în domeniul amintit. Apelul de proiecte este de tip competitiv și beneficiază de o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ADR Vest oferă finanțări de 21 de milioane de euro pentru domeniul cultural
În acest weekend, în Iulius Town, toți membrii familiei vor avea parte de cel puțin o surpriză pe placul lor. Iepurașul de Paște va fi prezent în următoarea perioadă în Atrium, unde va face poze cu cei mici și îi va încuraja pe cei mai curajoși să descâlcească Labirintul cu daruri dulci. Iar până pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend tematic în Iulius Town: întâlniri cu Iepurașul de Paște, vânătoare de comori dulci și teatru pentru copii
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.