Santier pe strada Podeanu! In trei luni ar trebui sa fie patru benzi, trotuare si parcari

Până la sfârșitul verii, strada Podeanu va avea patru benzi, trotuare, piste și parcare atât de mașini, cât și de biciclete. Șantierul urmează să înceapă în câteva zile, după ce primăria a câștigat contestația depusă la licitația organizată pentru această lucrare. Termenul de executare este însă extrem de scurt.

strada podeanu

Strada Dr. A. P. Podeanu este prima pe care proprietarii de garaje și-au demolat singuri construcțiile ridicate ilegale. S-a întâmplat în primăvara anului trecut, când, după eliberarea spațiului, primarul Nicolae Robu a promis că le va rezolva oamenilor problema parcării mașinilor. Totul, în cadrul unui amplu proiect de reabilitare a străzii. Robu a spus inițial că lucrarea va fi executată pe bani destinați reabilitării străzilor, dar, în cele din urmă, având în vedere amploarea proiectului, s-a decis ca acesta să treacă la capitolul investiții. Anunțul de licitați a fost publicat pe SEAP în primăvara acestui an, rezultatul a fost contestat, dar marți primarul Robu a anunțat că municipalitatea a câștigat contestația.

În aceste condiții, edilul spune că urmează să înceapă cât de curând șantierul. „Am câștigat contestația pentru lucrarea de pe strada Podeanu. Aceasta a fost adjudecată la un preț de 5,5 milioane de lei, fără TVA. Durata de execuție este de trei luni. Lucrarea va fi grea, dar va fi spectaculoasă. Vom amenaja inclusive un sens giratoriu în zona Novatim”, a explicat, marți, primarul. Proiectul prevede, conform aceleiași surse, extinderea la patru benzi a străzii, trotuare și piste de biciclete pe ambele laturi, dar și amenajarea a 230 de locuri de parcare și a unei parcări de biciclete. Practic ar fi vorba despre „redesenarea” străzii cu o lungime de 935 de metri. Investiția era estimată inițial la 8,8 milioane de lei. Lucrarea va fi executată de firma arădeană sc Sylc Con Trans SRL.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

naeraM a spus: (June 16th, 2015 at 16:24 )

Te pomenesti ca va fi gata inaintea SALII de SPORT !?!?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

robu-in-masina

Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu

Sistemul de management al traficului a umplut orașul de semafoare, dar primarul Nicolae Robu spune că, în cele aproximativ cinci săptămâni, de când este în funcțiune, se văd deja primele rezultate. Acestea sunt, în opinia edilului, pozitive, ceea ce face din acest sistem „un nou proiect de succes implementat de administrația Robu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu
Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

fullsizerender

Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj

Primul meci din returul sezonului regulat s-a dovedit o misiune imposibilă pentru „leii” de la BC Timişoara. Elevii lui Nenad Mandic au contat doar în prima repriză pe terenul liderului UBT Cluj Napoca. Adelenii s-au impus cu 98-81 (50-43) în faţa unei echipe ce a pus probleme cu adevărat printr-un singur jucător, Mladen Jeremic - marcator a 36 de puncte!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj
Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

1-an-de-dhl37_resize

DHL, dupa un an la Timisoara: crestere de 20% la expedieri internationale / FOTO

DHL, liderul pieţei internaţionale de curierat expres şi logistică, are un an de când a inaugurat terminalul de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara. Investiţia a fost de un milion de euro, iar rezultatele se văd: volumul expedierilor internaţionale a crescut, față de noiembrie 2015, cu 20%!
Citeşte tot articolul Citeste articolul DHL, dupa un an la Timisoara: crestere de 20% la expedieri internationale / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primul meci din returul sezonului regulat s-a dovedit o misiune imposibilă pentru „leii” de la BC Timişoara. Elevii lui Nenad Mandic au contat doar în prima repriză pe terenul liderului UBT Cluj Napoca. Adelenii s-au impus cu 98-81 (50-43) în faţa unei echipe ce a pus probleme cu adevărat printr-un singur jucător, Mladen Jeremic - marcator a 36 de puncte!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj
Sistemul de management al traficului a umplut orașul de semafoare, dar primarul Nicolae Robu spune că, în cele aproximativ cinci săptămâni, de când este în funcțiune, se văd deja primele rezultate. Acestea sunt, în opinia edilului, pozitive, ceea ce face din acest sistem „un nou proiect de succes implementat de administrația Robu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu
Secţia de transplant celule stem de la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara a fost complet renovată, în urma iniţiativei Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă” şi a mai multor sponsori. Copiii internaţi aici vor beneficia de condiţii mult mai bune şi de un mediu mai vesel, care să îi ajute în trecerea peste momentul prin care trec.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sectia de transplant celule stem de la Spitalul de Copii, renovata cu donatii de 500.000 de euro
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top