Poli Timişoara vrea să se despartă pe cale amiabilă de mai mulţi fotbalişti, printre care şi Alex Curtean, Rufino, Poparadu, Boldea, Popovici, Croitoru sau Sarmov. Sunt însă şi câţiva fotbalişti din lotul pregătit de Florin Marin care sunt ofertaţi de echipe din Liga I.
Dan Popescu (foto), poate cel mai bun transfer realizat în vară de Dan Alexa şi Daniel Stanciu, a intrat în atenţia mai multor echipe din primul eşalon. Steaua, Dinamo şi Viitorul lui Gheorghe Hagi l-ar dori pe fundaşul stânga transferat de la Oţelul Galaţi. Fotbalistul de 27 de ani a mai negociat cu Viitorul şi în vara lui 2015, fiind chiar foarte aproape de o înţelegere cu trupa antrenată de Gheorghe Hagi. În timp ce se îndrepta spre litoral pentru a parafa înţelegerea cu Viitorul, Popescu a fost întors din drum de Dan Alexa, care l-a convins să vină la Timişoara. În cele trei competiţii oficiale, fundaşul a adunat 26 de jocuri în tricoul lui Poli şi a înscris un gol, impresionând prin constanţa arătată în jocul său, motiv pentru care este dorit de cele trei echipe.
Al doilea jucător din lot „ochit” este Ovidiu Popescu, mijlocaşul central de 21 de ani care a debutat şi în prima reprezentativă de tineret. La fel ca şi Dan Popescu, mijlocaşul central format la şcoala lui Marcel Băban este dorit de Steaua Bucureşti şi Viitorul Ovidiu. Popescu a debutat anul acesta în Liga I şi a evoluat de 19 ori pentru Poli. Conducerea clubului timişorean nu s-ar opune plecării celor doi, dar acest lucru se va întâmpla dacă echipele interesate vor veni şi cu o ofertă financiară concretă. (sursa foto: www.prosport.ro)
Comentarii prin facebook