Scandal la… balamuc! Noroc cu jandarmii

Trei tunisieni au încercat, duminică după-amiază, să scoată din spital o femeie internată la Psihiatrie. Ei s-au luat la bătaie cu agentul de pază și cu personalul medical, fiind liniștiți doar în momentul în care la locul incidentului au ajuns jandarmii de la Gruparea Mobilă.

jandarmi2

Trei cetățeni tunisieni cu drept de ședere în Timișoara au mers, duminică după-amiază, la Clinica de Pshiatrie „Eduard Pamfil”, de pe strada Văcărescu, ca s-o viziteze pe iubita unuia dintre ei. Pentru că nu li s-a permis accesul în spital, cei trei au devenit violenți și au încercat să forțeze intrarea. Ei au bruscat atât agentul de pază, cât și personalul medical. În urma unui apel la 112, la spital au ajuns jandarmii de la Gruparea Mobilă. La sosirea acestora, mai multe geamuri erau sparte, iar uşile fuseră lovite cu picioarele. Spiritele s-au calmat în momentul în care doi dintre agresori au fost imobilizaţi şi încătuşaţi de jandarmi. „La percheziţia corporală nu au fost depistate corpuri contondente asupra celor trei. S-a solicitat și intervenţia unui echipaj SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale lui J.Z., care prezenta mai multe răni, multiple plăgi şi escoriaţii la nivelul membrelor inferioare şi superioare, acesta fiind transportat la UPU – Judeţean”, transmit jandarmii. Poliţiştii de la Secţia 3 au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dan a spus: (May 30th, 2016 at 15:59 )

LA cat platesc ? pot si cara jandarmi – ii scote la ascut ad literam aussie style

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Liberal, despre alegerea lui Calin Dobra la presedintia CJ Timis: Sa fie cu noroc!

E puțin probabil că șefii PNL Timiș vor afla cu exactitate cine sunt cei doi consilieri județeni care au călcat consemnul și au votat pentru Călin Dobra (PSD) la președinția CJ. Unuia dintre aleșii liberali pare însă să nu fie afectat de toată supărarea iscată la partid.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberal, despre alegerea lui Calin Dobra la presedintia CJ Timis: Sa fie cu noroc!
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Nu aveti caldura sau apa calda? Reclamati la Colterm, sunt multe avarii

Gerul din ultima săptămână, urmat de încălzirea bruscă a vremii a afectat o parte din rețeaua de termoficare a Timișoarei. În mai multe zone din oraș, oamenii au făcut mai multe reclamații, pe care Colterm susține că le-a rezolvat în cel mai scurt timp posibil. Vestea proastă este astfel de situații sunt așteptate și în zilele următoare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu aveti caldura sau apa calda? Reclamati la Colterm, sunt multe avarii

Economic vezi arhiva Economic

Trei cursuri pentru cei care vor sa se specializeze in achizitii publice

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională, organizează, la sfârșitul lunii ianuarie și în luna februarie, noi serii ale unor cursurilor privind achizițiile publice. Acestea se adresează atât autorităților contractante, cât și potențialilor ofertanți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei cursuri pentru cei care vor sa se specializeze in achizitii publice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolaie Avram și Roxana Manasia-Tîrpe au depus, sâmbătă, jurământul de învestire în funcțiile de consilieri județeni. Cei doi au intrat în CJ în locurile lui Adrian Pau, care a plecat deputat, și Sorin Grindeanu, premierul României.
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timis are doi noi membri
400 de metri de carosabil plus trotuare, un an și ceva de promisiuni. Timișorenilor care au ghinionul să locuiască pe strada Edgar Quinet nu le rămâne decât să spere că, în sfârșit, câștigatorul licitației organizate de primărie va fi serios și se va apuca de lucru. Firma lui Georgică Cornu care ar fi trebuit să le asfalteze strada a dat faliment.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Strada cu ghinion: pe Edgar Quinet se mai face o licitatie pentru 400 de metri de asfalt
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top