Farmaciştii acuză aberaţiile din contractul-cadru pe 2011

Farmaciştii se pregătesc de un nou război cu Ministerul Sănătăţii., pentru contractul-cadru valabil pe 2011. Clauzele acestuia, susţin farmaciştii, sunt atât de aberante, că se vede la o poştă intenţia mai-marilor din sănătate de a falimenta acestor sector, pentru ca pe piaţă să rămână numai anumite lanţuri de farmacii.

Proiectul contractului pentru anul viitor stabileşte că farmaciile au dreptul la un adaos comercial de 1,5% la preţul de raft al medicamentului. În prezent, ministerul permite adaos comercial gradual, în funcţie de valoarea medicamentului. Cu cât preţul de raft este mai mare, cu atât adaosul este mai mic, lucru valabil şi în cazul distribuitorilor. De exemplu, la medicamentele care costă până la 50 de lei, adaosul este de 14%, între 50 şi 100 de lei, de 12%, iar la preţurile între 100 şi 300 de lei, de 10%. „Farmacia trăieşte din aceste adaosuri comerciale. Nu poţi cu 1,5% să păstrezi angajaţi, să plăteşti programul de asistenţă pe calculator, chirie pentru spaţiu, întreţinere şi aşa mai departe. Practic ne falimentează”, spune Ana Miclea, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Timiş.

Casa de Asigurări decontează, în prezent, reţetele compensate şi gratuite la şase luni după ce acestea au fost eliberate de farmacii. Contractul-cadru are şi o clauză care prevede că, în cazul în care o farmacie dă în judecată casa

de asigurări, pentru a-şi recupera banii, suma respectivă nu va fi plătită până la finalizarea procesului. ori, spune Ana Miclea „Cine îşi permite să aştepte atâta timp şi să ţină blocaţi banii cu care poate să lucreze?”, spune Ana Miclea.

Ceea ce îi irită şi mai mult pe farmacişti sunt penalizările pe care ministerul vrea să le introducă în contract. De exemplu, în cazul în care reţeta eliberată este incompletă, în sensul că medicul de familie omite să treacă adresa exactă, cu numele străzii, numărul de casă sau de bloc, scara şi apartamentul, şi trece doar localitatea şi strada, penalizarea pentru farmacist este de 50% din încasările lunii respective. Aceeaşi penalizare s-ar putea aplica şi în cazul în care, în momentul controlului, farmacistul nu este în unitate.

Deocamdată, contractul-cadru se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, în perioada 22 octombrie-22 noiembrie. Reprezentanţii ministerului susţin că aşteaptă sugestiile farmaciştilor şi ale distribuitorilor de medicamente. „Niciodată nu au ţinut cont de părerile nostre, nu cred că o vor face acum. Nu ştiu cât vom mai putea funcţiona în aceste condiţii, cu presiunile care se fac asupra noastră, pentru forţarea acestui contract”, a mai spus preşedintele Colegiului Farmaciştilor Timiş.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top