Suntem în mare primejdie: Angela Merkel vrea să ne repare ţara!

Mi-e plină căsuţa de mailuri care mă amenină că, dacă nu le trimit mai departe, mă pedepsesc Dumnezeu, Budha, Mahomed, Ra, Zeus, Ponta sau că nu ştiu ce pierd, o avere, dacă întrerup lanţul infinit al poştei electronice. Printre rahaturi dau însă de un mail cu o declaraţie a Angelei Merkel din vară, parcă, în care zicea ea că ţările care nu sunt în stare să-şi gestioneze criza ar trebui să-şi piardă suvernitatea şi să fie guvernate din exterior, ca supărare justificată a dânsei după ce neamţul de rând a trebuit să bage banul gros să repare ce a stricat trândavul ăla de grec. “Statele insolvente vor fi forţate să accepte o guvernare externă, care le va decide politica economică”, ar fi zis cancelarul german, în Spiegel. Titlul sub care circulă mailul “Citiţi si cruciţi-vă….Angela Merkel afirmă…” este menit să indigneze peste măsură, să mă facă să pun imediat mâna pe coasă şi topor şi să lupt ca fratele Doja pentru ţărişoară, pentru ca odată şi odată să mor demn pe pământul patriei.

Am citit şi, încet-încet, mi s-a descleştat mâna de pe topor. În loc de furie, în sfârşit, am trăit un sentiment reconfortant, că se gândeşte cineva la noi şi poate vine să ne scoată din căcat. Nu avem noi norocul ăsta, mi-am zis, să mai vină un principe german să ne facă rânduială în ţară, să construiască liniile ferate ce se duc dracului acum, să facă şoselele cu care se laudă toate guvernele astea inutile, dar româneşti, de atâtea decenii încoace… Vă imaginaţi cumva că un consiliu german ar mai tolera pe lângă, el la guvernarea României, un Gabriel Oprea sau Gheorghe Ialomiţianu, vreo Rodica Stănoiu sau vreun Viorel Hrebenciuc, plus vreun Cristian Adomniţei, la pachet? Câţi sindicalişti credeţi că ar mai fi în stradă, dacă măsurile de austeritate ar fi fost luate de un neamţ? O mie-două, cât să-i facă pe lideri să se lase de meserie. Nu că n-am trăi rău cât durează reforma neamţului, dar fascinaţia românului pentru ordinea proverbială a teutonului ar oferi poporului doza de încredere că sacrificiile cerute acum nu sunt făcute degeaba, că peste doi-trei ani, când îşi ia neamţul servieta şi pleacă, uşurat, acasă, vom putea respira din nou aerul unei economii mai relaxate de atâtea datorii, promisiuni neonorate, cadouri otrăvite ş.a.m.d..

O clipă de linişte, nu vă bucuraţi precum bucureştenii ieşiţi pe bulevarde în 1866, să-l întâmpine pe Carol I. N-avem noi şansa asta, să vină puterile străine “să ne asuprească ţara”, “să ne transforme în piaţă de consum” şi “să ne fure resursele”. Nu, pentru asta ar trebui să ne prăbuşim până jos de tot, mult mai jos ca acum, şi să fim cumva interesanţi pentru ăia de dincolo pe care-i tot aşteptăm să ne “asuprească”. O mică temere aş avea, totuşi, dacă ne-ar “invada” specialiştii germani, oare ar putea ei să facă în câţiva ani ce n-au reuşit prea bine saşii şi şvabii în câteva sute? Adică să le transfere românilor ştiinţa rânduielii, interesul faţă de corectitudine, cheful de muncă sau vor pleca minicancelarii ăştia de aici în cătuşe, după ce DNA-ul german ar descoperi că au primit foloase necuvenite în caltaboşi, ţuică şi cârnaţi? Că lor le plac foarte mult cârnaţii, se ştie.