„Marele” Ciuhandu, luat de manuta de „micul Titulescu”

După ce (nu) şi-a rezolvat problemele sentimental-emoţionale cu Elena Udrea şi s-a dat rănit într-o confruntare verbală (cum altfel?) cu Sorin Blejnar, „cârlanul” (eticheta aparţine lui Ion Iliescu) Victor Ponta a descins cu mare fală la Timişoara. Unde a făcut ce ştie el mai bine, adică a dat din copite, a lovit cu corniţele, „reuşind” să dea pe jos mai multe şiştare. Băiatul de casă al lui Adrian Năstase a ajuns exact a doua zi după o conferinţă de presă a liderilor USL Timiş, întâlnire în care s-au (aproape) stabilit direcţiile de urmat şi candidaturile coaliţiei: Titu Bojin la Consiliul Judeţean Timiş şi Nicolae Robu la Primăria Timişoara. Candidaturi normale, cu şanse apreciabile de reuşită. Başca, liderul PSD Timiş a afirmat că „centrul” nu se va băga peste ceea ce se stabileşte la nivel local. Deşi nu era treaba lui, ci mai degrabă a PNL, partid care, în mod normal, trebuie să-şi anunţe candidatul la Primăria Timişoara, Ponta s-a trezit vorbind despre o posibilă susţinere a candidaturii lui Gheorghe Ciuhandu la primărie. Văzând doar portocaliu înaintea ochilor, Ponta şi-a motivat declaraţia prin împiedicarea preluării primăriei de către PD-L. Dar ce are sula cu prefectura şi PD-L cu primăria, atâta timp cât şansele „portocaliilor” să câştige Timişoara sunt ca acelea ale socrului lui Ponta să ajungă patriarhul României? Dar Ponta vrea încă o dată să le dea dreptate detractorilor USL, care susţin că această alianţă nu are un alt proghram decât „Jos Băsescu! Jos PD-L!”. Ce ar avea de câştigat USL cu o candidatură a lui Ciuhandu la primărie? Absolut nimic. Ar trebui, în schimb, să renunţe la nişte locuri pe lista de consilieri pentru nişte acoliţi ai actualului edil. Şi nu sunt puţini. Liderii USL nu ştiu sau se fac că nu ştiu că un primar are un rol uriaş în perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Or, ei cred că Ciuhandu va ajuta PSD şi PNL la aceste alegeri? Se înşală amarnic. Ar fi totuşi un câştig, dar nu de natură politică. Prin susţinerea lui Ciuhandu, PSD ar ajuta la perpetuarea în primărie a unor reţele de tip mafiot. Reţele la care s-au racordat în ultimul timp membri PSD sau clienţi ai partidului. Dar ce are asta de-a face cu strategia politică? Sunt curios acum dacă liberalii vor taxa obrăznicia preşedintelui PSD. Cât despre Timişoara, n-are rost să mai vorbim. Îşi va continua marşul glorios spre înapoi, iar peste doi-trei ani, oraşe precum Calafat sau Caracal se vor lăuda că au întrecut Timişoara din toate punctele de vedere. Dar ce-i interează pe Ponta şi pe PSD-iştii de lângă el aceste aspecte? Ei stau la Bucureşti. Potrivit site-ului pressalert.ro., Ponta a avut deja o întâlnire cu Ciuhandu. Şi-or fi împărţit deja zonele de influenţă?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

stancu a spus: (februarie 26th, 2011 at 14:13 )

pai sa vina robu! problema e ca domnul
rectorsenatorprimarliderpresedintefacebookistfolkist – o meserie noua – nu are ceva in chilotei sa se ia la bataie cu… nici nu stiu cu cine, pentru ca nu il vad intr-o bataie electorala cu cihandu. sa fim seriosi.

Taur a spus: (februarie 26th, 2011 at 15:43 )

Ino,nu mai scrie la comanda{pe bani}ca iar o iei la cap si te dau astia ,unde „lucrezi?”,afara.Din nou vrei sa te intretina familia?

bula a spus: (februarie 26th, 2011 at 19:25 )

Pt taur
mai bine semnai „bou” ca sa sti sigur ca de tine e vorba

Marina a spus: (februarie 26th, 2011 at 19:50 )

Ponta s-a facut de cacao vizitandu-l pe incompetentul asta

sarbu a spus: (februarie 26th, 2011 at 21:45 )

asta e cea mai buna gluma pe care am auzit-o anul asta, marina. ai ceva etnobotanice pe acasa si le mai folosesti din cand in cand? altfel nu-mi explic parerea ta despre ponta si ciuhandu. ce nu ai inteles? grindeanu se da bine pe langa ciuhandu si l-a bagat pe ponta la el….

tibi a spus: (februarie 27th, 2011 at 09:34 )

Asta w ideea! Grindeanu mai vrea o tura cu Ciuhandu ca lui si la Toanca le e foarte bine. De restul nu conteaza.

Taur a spus: (februarie 27th, 2011 at 09:39 )

Ptr.bula. Nu fi pupincurist ca si pana acum.Semnneaza cum te cheama,adica „pula”ino ardelean.Nu observi ca esti pe langa politica?Nu ai citit articolul ci doar comevtariu?Lipsa de observatie distrubuitiva!Nu te mai enerva ca-ti consumi neuronii,daca ai ai.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.