Despre parcari, proiecte si SF-uri aiurite

De ceva timp, municipalitatea încearcă să le îndese pe gât timişorenilor o mare parcare subterană amplasată exact în centrul oraşului. Nu că nu am avea nevoie de o parcare, dar graba cu care se încearcă acest lucru e mai mult decât suspectă. Mai mult, edilii s-au trezit pe cap şi cu plângeri penale, pe motiv că au refuzat să facă o dezbatere publică pe tema acestei parcări. Nu mai vorbim aici de dezvăluirile despre firma cu care se asociază, o firmă americană care nu prea există în Statele Unite şi al cărei patron a făcut puşcărie pentru afaceri cu mafioţi. Mafioţi adevăraţi! Mai mult, filiala din România a firmei nu a depăşit, în niciun an de la înfiinţare, o cifră de afaceri de 5.000 de euro, profitul fiind zero lei în fiecare an. Iar acum vrea să facă parcări cu 30 de milioane de euro! Primăria face aceste presiuni, fără ca măcar să ne bucure cu prima parcare subterană, demarată în Piaţa 700. Iniţial, aceasta avea termen de finalizare sfârşitul anului 2009. O parcare născută tot în urma unei asocieri, de această dată cu o firmă timişoreană. În prezent, dacă s-a ajuns la un sfert din lucrare. De ce? Fiindcă, pur şi simplu, aşa e normal cu o lucrare girată de municipalitatea timişoreană. Chiar dacă acum, în locul primăriei s-a interpus firma consiliului local, SC ADP. Dacă ar exista o lucrare comandată de Primăria Timişoara, finalizată la termen, în mod clar ceva nu ar fi în regulă. Ar fi ceva extrem de suspect, iar firma care şi-ar permite aşa ceva probabil că în veci pururi n-ar mai primi vreun contract. Fiindcă întotdeauna, când se propune un termen, toată lumea uită că iarna e frig şi, câteodată, mai şi ninge. Şi în cazul de faţă, şefii de la ADP au fost extrem de dezarmanţi în sinceritatea lor când ne-au motivat întârzierile de la parcare: „A fost frig afară”. Chiar aşa, ocupaţi până peste cap, oamenii ăştia poate uită că iarna e mai frig decât vara. Oare de ce nu angajează atunci un om – că oricum în ciuda disponibilizărilor dictate de Boc, lumea se calcă pe picioare în primărie – care, la orice contract semnat, să vină şi să spună: „Iarna nu-i ca vara, vara nu-i ca iarna!”? A doua problemă a întârzierii parcării din Piaţa 700 a fost pusă pe umerii unor probleme cu proiectul. Că nu se potriveşte proiectul cu ceea ce s-a găsit pe teren. Iarăşi, nimic nou sub soare. O chestie clasică, aplicabilă la mai toate lucrările primăriei. Şi culmea, municipalitatea a plătit pentru tone de proiecte, SF-uri (studii de fezabilitate) şi pre-SF-uri (studii de prefezabilitate). Cele mai multe dintre acestea s-au transformat în maculatură, pe care contribuabilii au dat însă o grămadă de bani. S-a auzit vreodată de o firmă de proiectare penalizată fiindcă a făcut un proiect aiurea? Niciodată. Să mai spunem că există SF-uri plătite de ani de zile, SF-uri care n-au nicio legătură cu realitatea? Revenind la parcări, dacă cea de 300 de locuri din Piaţa 700 are o întârzire de doi-trei ani, poate patru, oare în câţi ani s-ar face cea de 2.500 de locuri din centru cu o firmă extrem de suspectă? 50 de ani? 100? Dar, oare miza o reprezintă parcările sau cu totul altceva?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mr. Barley a spus: (februarie 14th, 2011 at 08:45 )

Pai Ghita al nostru merge pe reteta Acvariului. Concesionam subteranul, apoi la suprafata (ca doar „ne obliga legea”, nu-i asa?), dam aviz de de constructie WC, apoi ne facem ca ploua si „uitam” sa ne prezentam la proces („justitia-i de vina” – alt refren drag si total fals al barbilor din primarie). Si uite asa vor mai apare cateva cladiri fara autorizatie in parcurile Timisoarei …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.