La Ciacova se joaca fotbal de mai bine de 100 de ani!

Fotbalul se joacă în judeţul Timiş de când lumea. Echipele legendare din Timişoara sunt arhicunoscute. Puţină lume ştie însă că şi în mediul rural se juca fotbal încă de la începutul secolului trecut. În Ciacova, de exemplu, se practică acest sport încă din 1906. Progresul Ciacova este continuatoarea echipei de atunci. Un grup de tineri din localitate vrea să păstreze vie istoria unei echipe care s-a remarcat în ligile inferioare, fiind, la un moment dat, la un pas de promovarea în cel de-al doilea eşalon. Fanii au urcat Progresul Ciacova pe Facebook şi au realizat un blog, www.progresul1906.blogspot.com. Bogdan Seculici, unul dintre ei, ne-a trimis pe adresa redactiei un inedit material în care prezintă istoria echipei lui de suflet.

Activitatea fotbalistică în localitatea Ciacova începe în urmă cu peste 100 de ani, în anul 1906, când se înfiinţează primul club de fotbal, la doar patru ani distanţă după înfiinţarea la Timişoara a primei echipe de fotbal de pe actualul teritoriu al României, FK Timişoara.
Tradiţia sportivă în micul oraş timişean e încă şi mai veche, aici existând încă din anul 1885 Asociaţia de Gimnastică ciacoveană, în 1898 se înfiinţează Societatea bicicliştilor iar ceva mai târziu, în anul 1909, un club de tenis! Anul de înfiinţare al actualei echipe de fotbal, Progresul Ciacova, este plasat în 1920, deci cu un an înaintea echipei fanion a Banatului, Politehnica Timişoara, bazele echipei de fotbal fiind puse de elevi şi studenţi, aflaţi în vacanţele şcolare, fiind continuatoarea tradiţiei echipei înfiinţate în 1906.
Tot în anii 20 ai secolului trecut se înfiinţa şi Asociaţia Sportivă a tinerilor ciacoveni, care practica şi alte sporturi în afară de fotbal, precum handbal, volei sau atletism.
După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, Asociaţia Sportivă a tineretului ciacovean s-a reînfiinţat şi echipa de fotbal a fost puternic susţinută de membri Asociaţiei Sportive şi de foarte mulţi ciacoveni iubitori ai sportului. Pentru buna pregătire a echipei au fost aduşi antrenori cu renume din Timişoara, printre ei numărându-se celebrii foşti internaţionali români şi multipli campioni ai României cu Ripensia Timişoara, Dumitru Pavlovici şi Vasile Deheleanu.
Participând neîntrerupt în Campionatul Raional şi Regional de fotbal, în perioada anilor 1950-1960, din comuna Ciacova s-au remarcat şi au promovat la echipe de fotbal din eşaloanele superioare mai mulţi jucători, cel mai cunoscut fiind cazul portarului Zarici, plecat în anii ‘50 din Ciacova la Metalul Reşiţa, cu care a câştigat Cupa României, învingând în finală pe Dinamo Bucureşti, 2-0 în anul 1954. A revenit la sfârşitul carierei la Ciacova, unde s-a şi retras din activitate. Alţi jucători reprezentativi în anii 50-60 au fost Dobay (coincidenţă de nume cu faimosul jucător ripensist), Marganovici, Minda sau Miatov.
Echipa Progresul Ciacova a avut o participare remarcabilă în cadrul Campionatului Regional, în perioada 1960-1968. Echipa a fost pregătită de renumitul antrenor, fost profesor la Liceul Teoretic din localitate, Tiberiu Itineanţu. Tot în această perioadă, Clubul sportiv a pus un accent deosebit pe pregătirea echipelor de copii şi juniori, selectaţi în special din rândul elevilor celor două licee ciacovene ale timpului, Liceul Teoretic şi Liceul Agricol.
Echipa a avut rezultate deosebite în Campionatul Regional de fotbal, învingând echipe precum Progresul Timişoara, Furnirul Deta, Ceramica Jimbolia, clasându-se astfel pe locuri fruntaşe. Mulţi juniori de valoare au promovat la echipa de seniori, care a participat în campionatul judeţean, între anii 1970-1980. Ca jucători importanţi în această perioadă îi amintim pe Vraja Petre, Seculici Ivan, Martin, Schauberger, Glass, Ţăran, Popa Ioan, Ilie Velici, Ogodescu, Şchiopu Roman, Perescu Adrian şi alţii.
Ca fapt demn de consemnat, pe 15 august 1958, cu ocazia rugii din localitate, Progresul susţinea un amical de lux, în compania fostei campioane a României, UTA Arad, venită la Ciacova cu prima garnitură, în frunte cu faimosul Iosif Petschovski, echipă din care nu lipseau şi celelate vedete, precum Farmati, Reinhard, Băcuţ, Mercea sau Serfozo.
Meciurile amicale în compania Politehnicii Timişoara, CFR sau UMT au fost mai numeroase de-a lungul anilor, şi nu de fiecare dată echipele din Timişoara au ieşit învingătoare. Astfel, la mijlocul anilor ’70, lupta pentru promovare în liga a doua între Progresul şi UMT a fost aprigă, doar motivele financiare făcând ca echipa care a promovat să nu fie Progresul Ciacova.
Rivalitatea cea mai mare de-a lungul timpului a fost cu echipa din Deta, victoriile împotriva celor de acolo fiind motive de mare satisfacţie pentru suporterii ciacoveni.
Nu puţine au fost şi meciuri amicale cu echipe din alte ţări, precum Iugoslavia (cele mai multe), Ungaria sau chiar RFG.
În anii ‘90 echipa evoluează tot în campionatul judeţean, unde se descurcă foarte bine, fără a reuşi însă promovarea în ligile superioare, tot din lipsa banilor. Jucători importanţi în anii ‘90 au fost Kurt Scahauberger, Câşu Petre, Turcuş Cristian, Stoia Ioan, Musteţ Adrian, Raţă Alin, Dinu, Mureşan, Martiniuc şi alţii
După ce în anul 2000 fuzionează cu Comtim Timişoara, evoluând un sezon în Divizia D, în anul următor revine în Campionatul Judeţean, având o scurtă perioadă de revenire sub bagheta regretatului profesor de sport de la Liceul din Ciacova, Ioan Popa.
Urmează o perioadă de declin accentuat, echipa desfiinţându-se, practic, pentru 2-3 ani de zile, fără să mai joace meciuri oficiale.
Cel mai vechi drucker, animator, susţinător, antrenor cu copiii la un moment dat, încă din anii 50 ai secolului trecut, este fără îndoială Mărgineanţu Roman, nea Roman cum îi zic ciacovenii, nelipsit şi astăzi, la 93 de ani, de la meciurile Progresului de acasă, unde vine mereu cu bicicleta!
În anul 2009 se reînscrie în ultima ligă, iar în prezent evoluează din nou în Campionatul Judeţean.
Culorile tradiţionale ale clubului sunt alb-albastru, echipa beneficiind de o arenă cu tribună acoperită, cu o capacitate de 350 de locuri. Momentan, este susţinută financiar de Primăria Ciacova.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

sorin a spus: (februarie 21st, 2011 at 18:29 )

hai progresul!

Ciacoveanca a spus: (martie 31st, 2011 at 00:41 )

Si la bine si la rau , Progresul e in sufletul meu :X

Siana a spus: (martie 31st, 2011 at 08:17 )

COLTERM-ul ne ia banii si noi chiar nu facem nimic.De ce sa platim 20 de ron in plus ptr.datoriile lor.Anul trecut am stat fara caldura 3 zile.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.