De 1 martie, doamnele şi domnişoarele care merg la Aeroportul Timişoara primesc mărţişoare şi parcare gratuită.
Angajaţii aeroportului vor dărui mărţişoare tuturor doamnelor care vin la aeroport. De asemenea, şoferitele care vor intra în parcarea aeroportului pe 1 martie, între orele 7 şi 21, nu vor fi nevoite să plăteasca taxa de parcare pentru staţionarea de scurtă durată. „Colegii noştri vor ridica barierele de la intrare în faţa doamnelor şi domnişoarele aflate la volan. Dacă staţionarea maşinii va fi mai mult de o zi, plata parcării este obligatorie”, a declarat Nicoleta Trifan, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Parcarea Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” are peste 600 de locuri. Maşinile pot fi parcate în condiţii de deplină securitate, pe perioade extrem de variate, de la câteva ore, până la săptămâni sau chiar luni. Pentru a veni în sprijinul tuturor celor care vin în aeroport doar pentru a sta câteva minute, primele 15 minute nu sunt taxabile.
Comentarii prin facebook