Timisoara, vazuta prin ochi de copii

Timişoara se vede la fel de către unguri, germani, sârbi sau români. Aceasta este concluzia unui proiect fotografic pus la cale de Centrul Cultural German şi încheiat joi seara.

Ineditul proiect a fost pus în practică de Centrul Cultural German, la iniţiativa dr. Karl Ernst Friederich, fostul director al Secţiei Speciale Germane a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”. Astfel, câte cinci elevi ai clasei a şaptea de la liceele teoretice „Nikolaus Lenau” (germani), „Béla Bartok” (maghiari), „Dositei Obradovici” (sârbi) şi de la Colegiul Naţional „C. D. Loga” (români) au avut de fotografiat oraşul de pe Bega cu câte un aparat foto cu fix 26 de poziţii. Copiii au surprins Timişoara din locuri unde până acum nu au avut curajul să ajungă: de pe acoperişul blocurilor înalte din cartierul lor, de la nivelul asfaltului, au fotografiat detalii din Bstionul Theresia, fragmente de uşi, graffitti-uri colorate, uzina de apă sau apusuri de soare într-un fundal industrial cu fum şi catedrală. „Am ajuns să văd oraşul în locurile unde nu prea mergeam de obicei. M-am plimbat foarte mult prin Timişoara în aceste zile”, povesteşte Branco Bojin, elev la Obradovici. Scopul acestui proiect, fondat de Asociaţia MitOst, a fost de a pune în dialog patru şcoli timişorene, reprezentante pentru multietnia oraşului de pe Bega. „Am realizat acest proiect despre cum văd copiii oraşul lor, în funcţie de etniile din care fac parte, pentru a vedea dacă există moduri diferite de percepţie. Din poze se vede că aceşti copii sunt în primul rând timişoreni, se înţeleg bine, ceea ce nu putem spune că se întâmplă oriunde în lume”, a explicat iniţiatorul proiectului, dr. Karl Ernst Friederich. Un număr de 26 de fotografii din cele peste 500 rezultate sunt expuse, până la finele lui martie, pe holul care duce la birourile primarului şi viceprimarilor Timişoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!

Anca Todoni a început perfect noul sezon competițional. Timișoreanca de 20 de ani a acces fără probleme în ultima rundă a calificărilor la turneul WTA 500 de la Brisbane, după ce a învins-o în minimum de seturi pe suedeza Miriam Bjorklund, scor 6-1, 6-2. Sportiva bănățeană a fost imperială la serviciu, reușind 7 ași și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Incendiu într-un bloc din Timișoara. Pompierii au intervenit rapid

Panică în dimineața zilei de Sfântul Ștefan, într-un bloc de pe strada Piatra Craiului. Un incendiu a izbucnit la boxe, iar locatarii au chemat pompierii. Au fost mobilizați pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat: 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autoscări mecanice, o autospecială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu într-un bloc din Timișoara. Pompierii au intervenit rapid
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în cadrul unui apel de proiecte, ”Patrimoniu cultural”, lansat de ADR Vest. În total, sunt disponibile 20,5 de milioane de euro la nivelul regiunii. Primăriile și consiliile județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot cere finanțare în vederea reabilitării obiectivelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în cadrul unui apel de proiecte, ”Patrimoniu cultural”, lansat de ADR Vest. În total, sunt disponibile 20,5 de milioane de euro la nivelul regiunii. Primăriile și consiliile județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot cere finanțare în vederea reabilitării obiectivelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara
Anca Todoni a început perfect noul sezon competițional. Timișoreanca de 20 de ani a acces fără probleme în ultima rundă a calificărilor la turneul WTA 500 de la Brisbane, după ce a învins-o în minimum de seturi pe suedeza Miriam Bjorklund, scor 6-1, 6-2. Sportiva bănățeană a fost imperială la serviciu, reușind 7 ași și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!
Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Primăria Timișoara a lansat în licitație proiectul pentru ridicarea parcării supraetajate pe care o va ridica în centrul orașului, lângă noua clădire a Spitalului de Copii. Va fi un contract de tip proiectare și execuție, iar suma alocată depășește 34 de milioane de lei. Timișoara ar putea avea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a lansat oficial licitația pentru proiectarea și ridicarea parcării Spitalului de Copii
Administrația Bazinală de Apă Banat nu are prea multă putere atunci când se pune problema deschiderii punctului de trecere a frontieră dintre România și Serbia, deși acesta se află pe ”teritoriul” instituției. Eforturi se fac, spune directorul Management European Integrat Resurse de Apă din cadrul ABA Banat, Cătălin Nagy. Totuși, problema se va rezolva la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se depun eforturi pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei de pe Bega
Top