Bijuterii din fleici, dupa modelul Lady Gaga!

Adrian Haiduc va prezenta, vineri noaptea, în Bucureşti, o colecţie de bijuterii din carne, „BCarnal”. Copane de pui, aripioare, ciosvârte din porc şi vită vor deveni accesorii fashion, înşirate ca mărgelele în coliere şi atârnate pe post de cercei.

Ineditele bijuterii din carne vor fi purtate de 12 modele profesioniste şi vedete autohtone, între care Andreea Chirilă şi timişoreanca Andreea Lutz, cu care Haiduc a început recent să colaboreze pentru prezentările sale. Adrian Haiduc povesteşte cum a trecut de la bijuterii din perle la cele din carne. „Ideea mi-a venit cât mă aflam în Statele Unite. M-am gândit că, după apariţia lui Lady Gaga (n.r. la Video Music Awards, îmbrăcată într-o rochie din hălci de carne şi accesorizată, de asemenea, cu bucăţi de carne), dă bine o prereche de cercei mai fancy. Era ca momentul ca cineva din zona bijuteriilor să le facă din carne”, a declarat timişoreanul. Acesta mai spune că nu a decis încă ce cantitate de carne va folosi, va crea colecţia chiar înaintea prezentării, în timp ce cerceii îi va realiza chiar în club. Prezentarea va avea loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în clubul Princess din Regie. „Singura pretenţie pe care am avut-o faţă de patronii clubului unde are loc prezentarea a fost să nu permită, pe durata defileului, accesul câinilor sau pisicilor de companie”, a declarat, pentru DeBanat.ro, Adrian Haiduc. El nu a contactat-o încă pe Lady Gaga, pentru a-i prezenta inedita colecţie, dar spune că, dacă artista va auzi de el, îl va căuta ea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

VirtualKid a spus: (mai 11th, 2011 at 15:54 )

Astia sunt oameni bolnavi si ar trebui (cel mult!) ignorati.
Sincer, initiativa mi se pare prosteasca, aproape ofensatoare a unei minime decente.

PEPTENARU a spus: (mai 11th, 2011 at 19:30 )

mah baiatule haiduc !
ce-ar fi sa faci cercei la cocoane di P*ULE de cane ca si asha , trebe lichidatzi canii din timisoara. ce zici pepusha ??????????????

alina a spus: (mai 11th, 2011 at 21:15 )

da, par nebuni, dar sunt niste nebuni frumosi! bravo lor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului

Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu

Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Economic vezi arhiva Economic

Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Principala companie de distribuție a gazelor naturale din Timiș a anunțat că în acest an va investi 19 milioane de lei în sistemul de distribuție a gazelor naturale din judeţ. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea a 30 km din rețelele de distribuție a gazelor naturale din Timiș. Aproximativ 7,5 milioane lei (cca. 1,5 milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane
Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, în prezent aflat în executarea pedepsei cu închisoarea într-o altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lover-boy-ul de după gratii! Infractor versat și bătăuș, pușcăriașul nu va simți prea curând aerul libertății
Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
În perioada 1–3 mai 2026, biletul la filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, care rulează la Cinema City, îți aduce oferte la Douglas, Cupio, My Geisha, Gerovital, Kaelisse, Kiehl’s, Marionnaud, NYX, Xpert Beauty și Yves Rocher, dar și un meniu mediu popcorn. Una dintre cele mai așteptate pelicule ale anului va rula în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului se vede la Iulius Town. „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” rulează la Cinema City
Miercuri, 29 aprilie 2026, în jurul orei 13:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat, la o stână în extravilanul localității Sânmihaiu German, prezentând posibile urme de mușcături de animale (cel mai probabil câini), la nivelul corpului. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moarte învăluită în mister în Timiș. Bărbăt găsit decedat cu multiple mușcături de câine
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.