Orza: „Poate vad meciul acasa, sa ma pot urca linistit pe pereti”

Viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza, susţine că dacă Poli pierde la Vaslui, orice şansă la titlu este nulă. Orza nu s-a decis însă unde vede meciul. „Poate văd meciul acasă, de unul singur, să mă pot urca liniştit pe pereţi, sau în oraş cu prietenii”, afirmă viceprimarul.

Suporter înfocat, Adi Orza crede că, doar pe teren, jucătorii lui Poli pot să emită cel mai bun comunicat. „Ar fi o eroare ca echipa să nu intre în teren. Băieţii au caracterul şi puterea psihică să treacă peste problemele finanicare de la club şi de eventualul conflcit pe care îl au cu patronul. Ei au dat un comunicat, dar cel mai bun comunicat îl pot da jucătorii este pe teren. Comunicatul e format din patru capitole, asta ar trebui să însemne patru victorii în ultimele patru etape”, spune Orza. Viceprimarul nu face pronosticuri din superstiţie, dar are un calcul simplu: „Partida de la Vaslui a devenit capitală datorită faptului că am pierdut cu lejeritate multe puncte acasă cu echipe uşor de învins. Practic, lucrurile ţin foarte mult de matematică. Mai sunt patru etape. Dacă pierdem la Vaslui nu mai avem nicio şansă la titlu, dacă facem egal trebuie să batem obligatoriu Oţelul”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

hai poli! a spus: (mai 5th, 2011 at 13:57 )

asta tine cu adevarat cu Poli!

hai Timisoara! a spus: (mai 5th, 2011 at 21:59 )

Daca ar tine si cu Timisoara ar fi perfect.

timisoara a spus: (mai 6th, 2011 at 00:09 )

normal ca tine cu timisoara. boule

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Au învins, dar nu au convins. Poli a tremurat în fața unei echipe de tineret

Totul e bine când se termină cu bine, dar vai, ce greu a fost. Deși pe hârtie părea un meci simplu, cu atât mai mult cu cât Unirea Constanța reprezintă o echipă de tineret a FCSB-ului și joacă acasă la Clinceni, gruparea alb-violetă s-a chinuit din greu. Chiar dacă a început bine și a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au învins, dar nu au convins. Poli a tremurat în fața unei echipe de tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Fabrica de biciclete electrice Corratec Timișoara a fost inaugurată oficial/FOTO

Corratec, fabricantul german de talie mondială din domeniul bicicletelor perfomance, a inaugurat oficial noua fabrică pe care o deține deja la Timișoara. Aceasta produce deja în orașul nostru în jur de 350 de biciclete electrice pe zi, dar ținta este de 1000–1200 de biciclete pe zi, la începutul anului 2024. Vechea locație de producție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabrica de biciclete electrice Corratec Timișoara a fost inaugurată oficial/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a condus un autoturism pe DJ 592 D, dinspre Sârbova înspre Racovița, iar la intrarea în localitatea Hitiaș, din județul Timiș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un cap de pod....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în județul Timiș
Autoritățile au emis sâmbătă, 6 august, un nou buletin informativ privind evoluția pandemiei de coronavirus în România. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.441 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.324 mai puține față de ziua anterioară. În intervalul 05.08.2022 (10:00) – 06.08.2022 (10:00)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț COVID, 6 august. În continuare se înregistrează scăderi la noi infecții, atât în țară, cât și în Timiș
Pentru prima dată în eşalonul secund, după o promovare spectaculoasă, CSC Dumbrăviţa a reuşit o victorie surprinzătore în meciul de debut. Timişenii au câştigat la Târgu Jiu, scor 1-0, în urma unui gol marcat de Răzvan Ghinescu. Cu trei puncte în cont, dumbrăviţenii aşteaptă acum primul meci acasă în Liga a 2-a, săptâmîna viitoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut excelent pentru Dumbrăviţa în Liga a 2-a. Victorie în deplasare la Târgu Jiu
La Timișoara va demara în scurt timp construcția primei clădiri din cadrul unuia dintre cele mai importante zone imobiliare noi, care se ridică pe terenul fostei fabrici Paltim. De curând, dezvoltatorul proiectului a semnat contractul de construire cu o cunoscută societate din domeniul construcțiilor. Termenul estimat de livrare pentru apartamentele din prima clădire rezidențială este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrările la un nou complex imobiliar situat în zona centrală a Timișoarei
Iulius Town propune pentru acest weekend o serie de activități care vor aduce bucurie întregii familii, cu multe atracţii atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici. În Iulius Mall vă întâmpină o expoziție inedită de tablouri 3D, în Iulius Gardens vor avea loc diverse evenimente pentru copii, planetariul vă așteaptă în continuare să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend relaxant la Iulius Town: expoziție de tablouri 3D, activități pentru cei mici și momente de răsfăț în aer liber/Foto
Ștafeta verificărilor la campusul Lenau a fost preluată de viceprimarul Ruben Lațcău de la primarul Dominic Fritz. ”Secundul” a vizitat șantierul și a anunțat că a fost finalizată structura de rezistență a viitoarei clădiri. Conform oficialului din Primăria Timișoara, anul viitor ar putea fi gata investiția și vor fi disponibile 48 de noi săli de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost finalizată structura de rezistență de la noua clădire a Liceului Lenau
Top