Flacăra Făget a debutat în Liga a III-a cu o înfrângere pe teren propriu. Jucătorii lui Adrian Săvoiu au condus cu 2-1 după primele 45 de minute, dar Millenium Giarmata s-a impus în cele din urmă, după ce a dominat a doua parte a jocului.
Pentru Adrian Săvoiu a fost un joc cu o semnificaţie aparte şi prin prisma faptului că antrenorul făgeţenilor antrena, în urma cu un an, pe Millenium Giarmata. Fostul polist Petruş a deschis scorul pentru Flacăra Făget în prima parte a jocului, dar Millenium a egalat la puţin timp, prin Romică Corlăţeanu. Talentatul Boghian a închis tabela de marcaj la 2-1 pentru Flacăra cu cinci minute înainte de fluierul final al primei reprize. Repriza secundă a fost într-un singur sens, cu atacanţii oaspeţi la pupitru. Leucă din lovitură de pedeapsă şi acelaşi Corlăţeanu au stricat sărbătoarea gazdelor, care au debutat cu o înfrângere în liga a treia. Romică Corlăţeanu, fost în atenţia celor de la Dinamo Bucureşti, s-a evidenţiat pe terenul de joc şi prin alte faze importante în afara celor două goluri, făcându-l astfel uitat pe Blănaru, fostul golgheter de la Millenium care s-a transferat în Liga a II-a, la Luceafărul Oradea. (sursa foto: liga2.ro)
Comentarii prin facebook