Diplome de excelenta pentru politistii locali care l-au prins pe „Spintecator”

Cei trei poliţişti locali care l-au prins pe spintecătorul din Timişoara vor fi premiaţi, joi, de viceprimarul Adrian Orza. Capturarea lui Aurel Mîndrilă e motiv de dispută între IPJ Timiş şi Poliţia Locală.

Purtătorii de cuvânt ai Poliţiei Timiş au încercat din răsputeri să acrediteze ideea că efectivele IPJ au reuşit să-l captureze pe Aurel Mîndrilă. „Agresorul a fost reţinut de două echipaje de patrulare ale Secţiei 4 Poliţie, în colaborare cu un echipaj al Poliţiei Locale”, au relatat, marţi seara, purtătorii de cuvânt ai Poliţiei Timiş. Asta, în timp un comunicat al Poliţiei Locale anunţa, negru pe alb, că „în timp ce executa serviciul de patrulare pe Bd Cetăţii, un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Locală Timişoara, auzind strigătele de ajutor ale unei femei, a intervenit pentru a-i acorda ajutor. Aceştia au observat un bărbat care având un cuţit asupra lui atacase persoana în cauză (…) a fost urmărit (…) imobilizat şi încătuşat”. În realitate, Aurel Mîndrilă a fost prins de poliţiştii locali Virgil Jurconi, Adrian Ciurariu şi Dorin Suciu, care au auzit ţipetele tinerei de 24 de ani şi au intervenit imediat. Cei trei vor primi diplome de excelenţă, joi, în cadrul unei ceremonii festive care va avea loc la sediul Poliţiei Locale Timişoara. Aurel Mîndrilă a recunoscut că le-a înjunghiat pe cele trei femei pe stradă şi a susţinut în faţa anchetatorilor că a atacat şi o patra persoană. El va fi supus unei expertize psihiatrice.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ocular a spus: (august 17th, 2011 at 23:35 )

vrajala, cand au ajuns comunitarii ala era deja cu botu pe caldaram cu mainile la spate

coco a spus: (august 17th, 2011 at 23:55 )

fain diplome le trebuie la eroi de la politie sa le de a banii o prima consistenta cu hartie fara valoare,ca si la saraci eroi postmortem iif ace colonei dupa ce sunt morti mare rahat………. parca ii mai intereseaza pe cineva

oprea nicu a spus: (august 18th, 2011 at 06:01 )

OCULAR ESTI UN MINCINOS

cashcheta a spus: (august 18th, 2011 at 07:46 )

ocular are dreptate… am ajuns sa le dam diplome oligofrenilor. nasoale vremuri.

tity a spus: (august 18th, 2011 at 08:42 )

multi imbecili posteaza pe aici

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal

Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal
Sânnicolau Mare promovează ridicarea unui nou aquapark modern, iar acesta va fi oferit mai ales ca o destinație de weekend. Dar aceasta înseamnă și existența de locuri de cazare pentru turiștii care se vor afla în acele zile în localitatea timișeană. Va face Sânnicolaul față unei astfel de cereri hoteliere? Primarul Dănuț Groza spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul aquapark de la Sânnicolau Mare va duce la creșterea naturală a numărului de locuri de cazare, în funcție de cerere
Orașul premierelor își respectă renumele. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 8 – 10 iulie 2026, „Forumul ecosistemului național de microelectronică: de la cercetare la industrie prin IPCEI”, eveniment ce a reunit reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare, companiilor, autorităților, organizațiilor profesionale implicați în dezvoltarea domeniului microelectronicii din România, care sunt implicate în proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul ecosistemului național de microelectronică și-a desfășurat prima ediție chiar în Timișoara, la UPT
Ziua mare a sosit! Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor pentru admiterea la studiile universitare de licență, iar primii candidați au început deja să își depună dosarele, fie online, prin platforma dedicată, fie la centrele de admitere organizate în cadrul facultăților. „Universitatea este un loc al generațiilor care se întâlnesc. În aceste zile îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru înscrierile la UPT! Primii candidați și-au depus deja dosarele
Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
După cum am anunțat deja ieri, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a transmis, la scurt timp după ce Alfred Simonis anunța că a reușit să mai transfere o parte din banii trimiși primăriei Timișoara pentru proiectul stadionului LEGO, propriul său punct de vedere, referitor la această arenă, dar și la stadionul ce trebuie ridicat de Compania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde aroganțelor lui Lațcău pe tema stadioanelor: ”Suntem deschiși și la varianta rambursării banilor și a retragerii complete din investiție”
Minunea circulației rutiere prin noul pasaj Solventul se întrerupe pentru o bună perioadă de timp. Operațiunea va ține cel puțin până în ultima zi a anului în curs și este necesară pentru montarea liniilor de tramvai și a unor macazuri pentru acestea în zona respectivă. Conform anunțului Primăriei Timișoara, pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide total circulația rutieră în noul pasaj Solventul. Constructorul se apucă de pus liniile de tramvai
Consiliul Județean Timiș, Primăria Sânnicolau Mare și cu susținere prin Regio Vest, programul derulat de ADR Vest cu fonduri europene, vor ridica în orașul aflat la granița cu Ungaria primul aquapark din această parte a României, realizat cu fonduri europene. Este un proiect pe care Sânnicolaul și-l dorește de mai mulți ani, cu o valoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se va ridica, în doi ani, un aquapark în valoare de 40 de milioane de euro, deschis și vara și iarna
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.