Iancu trece la santaj!

Marian Iancu cere, cu tupeu, peste 1,5 milioane de euro autorităţilor. Patronul lui Poli a avut o întâlnire semisecretă, luni, cu oamenii cu putere de decizie din judeţ. El susţine că, fără aceşti bani, activitatea clubului nu poate continua în condiţii bune.

Marian Iancu s-a întâlnit cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza, liderul PSD Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu. Scopul a fost unul singur: Iancu vrea alţi bani pentru club. Şi nu puţini.
„Este adevărat, Marian Iancu a cerut 1,6 milioane de euro pentru ca activitatea să poată continua în bune condiţii la Poli. Noi nu avem anul anul acesta prevăzută nicio sumă pentru Poli. Aş vrea ca Poli să promoveze, dar, din păcate, la capătul acestui traseu ne vom întoarce în fotbalul mocirlos şi corupt din România. Momentan nu avem contract cu Poli, subiectul îl putem discuta abia la anul”, ne-a declarat Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei.
de la CJT încă se gândesc şi analizează mai multe variante în care ar putea fi viraţi bani către Poli. Una ar putea fi chiar un împrumut către echipa de pe Bega. „S-a discutat despre situaţia de a-i ajuta pentru promovare. Vom vedea în ce măsură îi putem ajuta. În octombrie vom rediscuta bugetul şi vom vedea dacă găsim o formă legală şi o posibilitate să-i sprijinim. A rămas la nivelul executivului să găsim o soluţie de acordare a unui ajutor pentru perioada următoare. Evident, vom pune mai multe condiţii. Ar putea fi şi o variantă în care ei să ne ramburseze banii”, a spus, la rândul lui, consilierul judeţean Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, prezent şi el la întâlnirea cu Marian Iancu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (septembrie 27th, 2011 at 19:38 )

cu ce drept se intalnesc gunoaiele astea intr-un mod secret, cu perdea, cand indeplinesc functii in care au fost pusi de noi, votantii, pentru a face ca lucrurile sa se desfasoare cum trebuie in cetate? sa ma pis pe robu, orza, ostafiuc, bojin, ciuhandu etc… niste nemernici care fac pe stapanii cand lucreaza cu banul public. sa va fie rusine, nesimtitilor.
santajul lui iancu e evident. tocmai din acest motiv animalele astea amintite mai sus ar trebui sa se prezinte in balconul Operei si sa ne prezinte situatia asa cum e.
interesant e ca santajul vine la final de an cand toata lumea se gandeste la d-ale iernii… inca o data, sa va fie rusine alesi de doi bani ce sunteti.

cimisorean a spus: (septembrie 27th, 2011 at 19:48 )

pleaca ianculeeeeeeeeee
lasa timisoara in pace, te rugam frumosssssssssssss

marius a spus: (septembrie 27th, 2011 at 20:32 )

Robu a facut niste propuneri cu ceva vreme in urma care mie mi s-au parut ok. Era vorba ca Iancu sa pastreze cel putin 15 jucatori care au jucat in liga 1 in 2010/2011, sa se angajeza ca echipa promoveaza si ca se califica in finala cupei sau chiar ca ia cupa nu mai stiu exact si in aceste conditii sa se dea bani pt. Poli iar daca la sfarsit nu se ating obiectivele Iancu sa dea banii inapoi.

@timisorean a spus: (septembrie 27th, 2011 at 20:35 )

@ timisorean
inept, prost crescut, tampit. si mai presus de toate, jigodie
cum poti sa te numesti timisorean?

mariuseeeee a spus: (septembrie 27th, 2011 at 20:38 )

mariuse, nu a propus robu nimic
alea sunt vorbele iancului, si el fiind trompeta fara idei, a croncanit o in public. ce idiot isi imagineaza ca niste bani luati de iancu, ii mai da inapoi?! in afara de robu!

ddt a spus: (septembrie 27th, 2011 at 21:48 )

Iancu nu da nici un ban inapoi nimanui. asta e evident, eventual un proces si niste obraznicii primesti inapoi de la el.

@@timisorean a spus: (septembrie 27th, 2011 at 22:00 )

dar tu care aperi o jigodie ordinara ( burtosul din poza), oficial , european declarata, demonstrat cu documente…cum te numesti? ai fi oare mai timisorean sau doar mult mai tampit?

timisorean a spus: (septembrie 28th, 2011 at 07:30 )

@@timisorean
sa-l pupi undeva pe iancu si pe toti cei mentionati de mine in postarea anterioara. hai mars!!!!!!!!!

@ timisorean a spus: (septembrie 28th, 2011 at 09:36 )

eu zic ca esti un rebut moldovenescoltenesc. esti la fel ca iancu, pe care il scuipi.

timisorean a spus: (septembrie 28th, 2011 at 09:51 )

@@tuimisoarean
sunt timisorean, imbecilule, dar nu vad daca as fi o combinatie intre o modoveanca si un oltean sau invers… universul tau e mult prea ingust sa intelegi unele lucruri. iti spun din nou marssssss

@ timisorean a spus: (septembrie 28th, 2011 at 11:28 )

un timisorean nu vorbeste cum vorbesti tu. esti doar un cocalar.

timisorean a spus: (septembrie 28th, 2011 at 12:06 )

dar tu ce esti, prietene? ca dupa limbaj ii esti inferior si unui cocalar ca mine.

@ timisorean a spus: (septembrie 28th, 2011 at 12:27 )

limbajul meu e perfect civilizat. am spus ” cocalar” pt ca asta esti. arata perfect starea ta de fapt.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.