Şoferii camioanelor care lucrează pe Autostrada Arad – Timişoara, sau mai bine spus patronii lor, se plâng în stânga şi în dreapta că, atunci când îşi fac calculele cu profitul, ca să nu-i spunem bussines-planul, trebuie să treacă şi nişte cheltuieli total neprevăzute. Este vorba de 150 de euro sau 650 de lei pe care trebuie să-i dea lunar pentru fiecare camion. „Îi trec pe cheltuieli, nu-i mare problemă”, veţi spune. Da, dar problema este că nu se primesc facturi sau chitanţe pentru aceşti bani, aşadar se scad din profitul net. Acum, nu-i vorba că şi ei mai fentează puţin legea, mai pun o tonă în plus în camion, se mai driblează diagrama cu orele lucrate de şoferi etc. Şi acum vine întrebarea: la şefii cărei instituţii a statului credeţi că merg aceşti bani? Şi nu sunt puţini, pe autostradă lucrând peste 300 de camioane. Iar aceeaşi taxă se percepe şi pe alte şantiere, dar am luat ca reper autostrada. Variante de răspuns:
1ARR
2RAR
3.DSV
4.OPC
Sau ultima cu voia dvs.:
5. DNA
Întrebare suplimentară: face şi această taxă obiectul campaniei „bani pentru partid”? (sursa foto: advisto.com)
Comentarii prin facebook