Spargatori de locuinte, prinsi in flagrant

Doi tineri au fost prinşi marţi noaptea în flagrant de poliţişti timişoreni după ce au spart sediul unei asociaţii şi au încercat să ia mai multe bunuri. Ei erau suspectaţi de mai multe furturi din locuinţe.

Agenţii de la Secţia 2 de Poliţie i-au prins pe tineri marţi noaptea, când încercau să fugă cu bunuri electronice în valoare de peste 4.000 de lei furate din sediul unei asociaţii. Cei doi locuiesc în Timişoara, au 17 şi respectiv 25 de ani şi sunt suspectaţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe. „Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 au organizat un flagrant în urma căruia au prins doi tineri în timp ce sustrăgeau bunuri electronice în valoare de peste 4.000 de lei dintr-un imobil din Timişoara. Cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei, unde le-au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă.” a declarat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi , cei doi riscă între trei şi 15 ani de închisoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Crin Antonescu, reconfirmat drept prezidenţiabil al coaliţiei guvernamentale. Alegeri pe 4 şi 18 mai

Alegerile prezidențiale vor avea loc în 4 și 18 mai, au decis liderii coaliției de guvernare într-o şedinţă desfăşurată în această seară. De asemenea, a fost reconfirmată susţinerea pentru candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. Liderii Coaliţiei PSD-PNL-UDMR-Minorităţi au stabilit, în prima şedinţă din acest an, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc pe data...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crin Antonescu, reconfirmat drept prezidenţiabil al coaliţiei guvernamentale. Alegeri pe 4 şi 18 mai
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Întăritri pe înaintare. Doi pilieri vin la campioana naţională de rugby, SCM USV Timişoara

Alți doi jucători de la câștigătoarea Diviziei Naționale de Seniori, CSM Constanța, și-au pus semnătura pe contractul cu SCM USV Timişoara. Este vorba despre o revenire și despre transferul unui jucător de perspectivă. Laurențiu Nica (foto, stânga) revine la SCM Timișoara, după ce a mai evoluat în alb-violet în perioada iulie 2021-august 2023. Nica va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întăritri pe înaintare. Doi pilieri vin la campioana naţională de rugby, SCM USV Timişoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Reținuți după ce au dat foc la două mașini parcate în Lovrin

În cursul dimineții de 9 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. În fapt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reținuți după ce au dat foc la două mașini parcate în Lovrin
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Nu departe de Timişoara se va construi cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Va costa 800 de milioane de euro, fiind o investiție privată

Primăriile comunelor Pilu şi Grăniceri din judeţul Arad au emis toate autorizaţiile necesare pentru construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, transmite Agerpres.   Este vorba o investiţie privată estimată la 800 de milioane de euro ce se va face pe o suprafaţă totală de peste 1.000 de hectare. Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu departe de Timişoara se va construi cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Va costa 800 de milioane de euro, fiind o investiție privată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luna ianuarie nu va fi una plină pentru mari realizări pe teren pentru infrastructura rutieră din Timiș, dar în această lună ar urma să fie definitivate câteva licitații extrem de importante. Asta dacă nu vor apărea veșnicele contestații. În ceea ce privește lucrările în curs de execuție, de luni sunt așteptați să revină pe teren...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repornesc șantierele de infrastructură rutieră în Timiș. Se finalizează și licitații noi
Alți doi jucători de la câștigătoarea Diviziei Naționale de Seniori, CSM Constanța, și-au pus semnătura pe contractul cu SCM USV Timişoara. Este vorba despre o revenire și despre transferul unui jucător de perspectivă. Laurențiu Nica (foto, stânga) revine la SCM Timișoara, după ce a mai evoluat în alb-violet în perioada iulie 2021-august 2023. Nica va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întăritri pe înaintare. Doi pilieri vin la campioana naţională de rugby, SCM USV Timişoara
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au reluat pregătirile în efectiv aproape complet. A lipsit interul Răzvan Trif, aflat în Spania, alături de lotul național de seniori al României. În schimb, centrul Christian Manojlovic – selecționat la naționala Italiei – nu a fost reținut în lotul care va face deplasarea la Campionatul Mondial și s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handabliştii şi-au reluat pregătirea şi vor juca împotriva primelor clasate din Serbia
În primele două luni de mandat, noua conducere a Consiliului Județean Timiș a atras fonduri în valoare de 17 milioane de euro din diferite surse, a anunțat vicepreședintele instituției, Alexandru Iovescu. Banii sunt atrași în mai multe domenii, de catre mai multe instituții aflate în subordinea administrației județului. Banii vor fi folosiți în educație, asistență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a atras 17 milioane de euro în două luni
Primăriile comunelor Pilu şi Grăniceri din judeţul Arad au emis toate autorizaţiile necesare pentru construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, transmite Agerpres.   Este vorba o investiţie privată estimată la 800 de milioane de euro ce se va face pe o suprafaţă totală de peste 1.000 de hectare. Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu departe de Timişoara se va construi cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Va costa 800 de milioane de euro, fiind o investiție privată
În cursul dimineții de 9 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. În fapt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reținuți după ce au dat foc la două mașini parcate în Lovrin
Comuna Moşniţa Nouă va primi peste şase milioane de lei în cadrul unui program educaţional denumit “Primii pași spre viitor”. Programul se adresează copiilor preşcolari, având mai multe obiective. .Proiectul “Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii” – Programul Educație și Ocupare (PEO) 𝟐𝟎𝟐𝟏-𝟐𝟎𝟐𝟕 Prioritate: 𝟓 – Îmbunătățirea participării copiilor la educația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 6,3 de milioane de lei ajung la Moşniţa Nouă în cadrul unui proiect educaţional
Așa cum am anunțat deja, Primăria Timișoara va colecta de la populație brazii rămași în urma sărbătorilor de iarnă. Luni, 13 ianuarie, se lansează  campania de colectare gratuită a brazilor naturali de la populație. Operațiunea are loc pe baza unui grafic programat din timp. Brazii trebuie depuși lângă pubela neagră de deșeuri reziduale, iar RETIM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost stabilit graficul de colectare a brazilor rămași după sărbători
Top