Un poliţist timişean a rămas fără armă, după ce locuinţa lui a fost jefuita. Hoţii au intrat în apartamentul lui din Timişoara, au luat bani şi bijuterii, dar au plecat şi cu pistolul şi muniţia agentului. Poliţistul este angajat în cadrul Poliţiei Rurale Jebel.
Se pare că hoţii au intrat prin spatele blocului în care se află apartamentul poliţiştului, situat la parter. Au forţat geamul locuinţei şi au furat tot ce li s-a părut de valoare. Au luat bijuterii, au găsit o sumă de bani şi au furat şi pistolul agentului, dar şi cele două încărcătoare. Se pare că hoţii au forţat cutia metalică în care se afla pistolul. Vecinii poliţistului nu au auzit nimic. Criminaliştii au prelevat mai multe probe din apartamentul jefuit şi au ridicat cutia metalică în care era depozitată arma, pentru a stabili dacă aceasta a fost forţată de hoţi sau a fost lăsată deschisă de agent. Acesta din urmă este audiat acum de colegii săi pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. Poliţiştii sunt acum în alertă. Au fost organizate filtre la ieşirile din oraş, iar agenţii încearcă să recupereze arma furată, care este în stare perfectă de funcţionare.
Comentarii prin facebook