Câteva sute de călători au rămas blocaţi în trenuri, lângă Timișoara, după ce o bucată de şină s-a rupt în apropierea localităţii Remetea Mare.
Joi dimineaţa, în jurul orei 5, conductorul trenului internaţional Bucureşti -Belgrad a sesizat că un cupon de şină s-a rupt în apropierea localităţii Remetea Mare. Trenul a fost oprit, iar echipele de intervenţie au fost chemate pentru a repara defecţiunea. Ulterior, au fost oprite alte trenuri, Intercity-ul Timişoara – Bucureşti, care a staţionat în Gara de Est, şi acceleratul Bucureşti – Timişoara. În total, au fost afectate peste 300 de persoane. Reprezentanţii Regionalei de Transport Feroviar de Călători Banat – Oltenia susţin că avaria s-a produs din cauza diferenţelor de temperatură. Bucata de şină a fost înlocuită iar circulaţia feroviară pe ruta Timişoara-Bucureşti a fost reluată.
Comentarii prin facebook