La vanatoare de studenti politehnisti, cu Nicu Bitea

Nicu Bitea, şeful Organizaţiei de Tineret din cadrul PDL Timiş, are instincte de fost miliţian. S-au convins de asta şi tinerii din Liga Studenţilor de la Universitatea Politehnica Timişoara, agresaţi verbal de Bitea.
Evenimentul care l-a avut actor principal pe liderul tinerilor portocalii din Timiș s-a petrecut în urmă cu vreo două săptămâni, în tabăra de la Poieni Strâmbu, unde a avut loc un seminar al studenților politehniști. În timp ce viitorii ingineri parlamentau pe subiecte tehnice, caracteristice pregătirii lor, pe uşa sălii în care s-a petrecut seminarul şi-a făcut vijelios apariţia subţirelul Nicu Bitea, care, aflat într-o beţie de identitate – şi nu numai, spun martorii oculari – , i-a porcăit pe studenţi în ultimul hal. Fostul şef de cabinet al strălucitului europarlamentar Elena Băsescu s-a năpustit asupra studenţilor, reproşându-le că tematica este una electorală, care îl are în prim-plan pe rectorul Nicolae Robu, candidatul USL la Primăria Timişoara, dar şi rectorul Universităţii Politehnica. Instinctul de miliţian a mers mai departe în cazul lui Bitea, care, cică, ar fi luat la puricat, în căutare de materiale electorale, câteva camere ale studenţilor, dar a plecat cu buza inferioară umflată, după modelul fostei lui şefe, Elena Băsescu, despre care ştim cu toţii că este purtătoare de buze umflate artificial, să dea bine în ditamai Parlamentul European. (sursa foto: opiniatimișoarei.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (noiembrie 22nd, 2011 at 20:07 )

Si cine crede nebunia asta? Sa fim seriosi, Robule, asta e strategia de campanie? Ii tarasti si pe studenti in mizeriile astea? Rusine! Asa rector esti?

batul a spus: (noiembrie 22nd, 2011 at 21:28 )

tind sa ii dau dreptate nefericitului ala de papagal portocaliu. robu nu respira fara sa faca un gest electoral

Handy Batea a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 00:30 )

ma idiotilor ce treaba are Robu,cazul e real si Robu nici macar nu a fost acolo…

bosca a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 07:53 )

si daca a facut asa? ascutitul asta de bitea face orice numai sa iasa in evidenta pentru sefii lui.

Nume a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 09:26 )

dumnezeule…asta se poate numi articol?o amestecatura de „epitete”si „cica”evenimente relatate de „surse” marca debanat…in cel mai bun caz pot suspecta pe cine a scris „articolu”ca a fost „fost folosita” si dupa aia parasita de bitea

gioas a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 09:33 )

dupa modelul comunist… bitea se putea afirma in societatea decedata acum mai bine de 20 de ani. are si fata, il recomanda.

Politehnist a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 09:47 )

Sper ca studentii politehnistii care au asistat la aceasta nedreptate sa se implice in urmatoarele alegeri si sa-l ajute pe Robu pentru ca acum au putut vedea in mod direct cu ce fel de oameni are Robu de a face! Dragi studenti uitati-va la comentariile de mai sus! Uitati-va la ce ati patit! Nimicurile societatii incearca sa se impuna! Nu-i lasati! Voi nu sunteti oricine sunteti studenti la politehnica deci oameni care deja au dovedit ca au ceva in cap! Nu trebuie sa-i lasam pe nemernicii lipsiti de caracter sa ne conduca! Implicati-va ca sa avem o societate normala, cu o scara de valori normala! Nu una de cocalari!

trist... a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 11:14 )

Mah copii mah, nu va bagati in jocurile astea mizerabile. Eu stiam ca la Poli se face scoala dar vad ca mai nou se face politica, daca aveti cu adevarat ceva in cap macar impuneti valori si standarde mai inalte in societatea asta mizera.

Eu a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 12:48 )

tare prosti sunteti , ziaristi de scara blocului , vai samar de presa din Romania , cine a scris articol nu poate fi jurnalist nici in CONGO ……..

@trist a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 12:49 )

E trist ca PDL-ul isi vara coada si transforma o tabara stiintifica a studentilor in una politica! De aia trebuie sa plateasca!

Nicu a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 14:52 )

hai mah robule,ca toata lumea stie ca te-ai folosit si te vei folosi de asa zisele ligi studentesti ca sa iti faci damblalele,doar mana pe mana se spala.suport politic contra beneficii in facultate,se stie

dan a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 15:00 )

tabere stiintifice my ass…eu am fost inscris intr-o astfel de organizatie studenteasca si nu exista decat mici deosebiri intre acestea si organizatiile de tineri din partid,unde interesul personal primeaza,iar proiectele pentru cei pe care ii reprezinta,sunt undeva intr-un plan foarte indepartat

vitelaru a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 15:08 )

my ass, my ass, dar se intampla. aparatul de postaci PDL functioneaza ca la carte. nicu bitea sa ne povesteasca si noua ce l-*a recomandat pe el sa fie angajat la directia sanitar veterinara sau la drumuri. va spune mandea, daca nu stiati. carnetul de membru PDL. asta l-a recomandat. atunci e normal sa aiba astfel de rabufniri cretin-comunistoide.

nicu masinistu a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 16:04 )

S-a ajuns si tucalarul asta sef! Un pupincurist notoriu, cu csira spinarii plina de cacat. Asta ne propune PD-l-ul. Fugiti fratilor cat mai aveti timp!

alin a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 17:43 )

Bitea pupa cururile tuturor pentru a iesi in evidenta,este cel mai excroc personaj din politica banateana la categoria virstei lui. Un mincinos ,profitor si spagar ,bani de peste tot cica pentru partid ,dar multi in propriul buzunar.Categoric un gunoi penal.RUSINE cu asemenea oameni in politica si tineri.

gian luca a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 18:13 )

asta e viitorul pdl! si e doar un exemplu minor. astept cu berabdare primii pasi in politica nationala a ebei, car va fi primul politician nepurtator de creier.

pista a spus: (noiembrie 24th, 2011 at 07:57 )

ce sa faci si cu lunganul asta? pe cat de lung e, pe atat de ingusta e mintea lui!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)

La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.