Aproape 500 de kilograme de materiale explozive au fost confiscate, joi, la Timișoara, în urma unui control. Polițiștii de la Explozivi şi Substanţe Periculoase Timiş au descoperit cutiile cu obiectele pirotehnice într-un garaj de pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În cutii se aflau aproape 15.000 de petarde, artificii, rachete, baterii de petarde precum şi alte astfel de obiecte. Proprietarul garajului este un cetățean sirian în vârstă de 48 de ani, care se pare că nu deține niciun fel de document pentru marfa depozitată. Cele 500 de kilograme de materiale explozive au fost confiscate de autorități. Bărbatul de 48 de ani este cercetat penal pentru efectuare fără drept de operaţiuni cu obiecte pirotehnice.
Comentarii prin facebook