Oferte unicat ale Med Life, la Salonul Serviciilor Medicale Private

Serviciile medicale private pot fi soluții pe care și le pot permite mai mulți oameni decât s-ar crede. Este și ratiunea pentru care la Timișoara a avut loc în acest week-end Salonul Serviciilor Medicale Private. unul dintre participanți a fost Clinica Med Life, care oferă servicii de calitate, orientate înspre nevoile pacientului.

“Sectorul serviciilor medicale private este unul aparte, a cărui creştere se datorează în principal nevoii resimţite de întreaga populaţie de a găsi o alternativă la serviciile medicale de stat, din păcate tot mai scăzute din punct de vedere calitativ în ultima perioadă”, explica organizatorii. Astfel, au fost invitate să participe peste 20 de cabinete, clinici, policlinici şi hiperclinici de prestigiu.
Clinica Med Life s-a remarcat din start drept cea mai atractivă ofertă privata. Asta nu numai pentru că, pe durata celor trei zile, efectuează gratuit, testarea glicemiei. Prezentă în Timișoara de trei ani, Med Life a instaurat un sistem revoluționar de dialog cu pacientul, pe lângă proceduri care nu se mai practică decât la București. Med Life Timișoara înseamnă 60 de medici care consultă, alți opt care lucrează în laborator, 28 de specialitati medicale oferite, toate, în același sediu. “Ne-am propus să ne facem ceva mai bine cunoscuți de timișoreni. suntem prezenți în Timișoara de trei ani, dar venim cu o experiență de 15 ani în spate și mai ales cu un sistem de hiperclinica «one stop shop». Altfel spus, vii o dată și găsești de toate. Spre deosebire de alte unități medicale private, Med Life oferă în sediul său și servicii de radiologie, dar și un serviciu complet de medicina muncii, care include laborator, radiologie, psihologie și consultații suplimentare”, explică Flavius Cioca, managerul clinicii timișorene. “Ne mândrim cu adevărat că se respectă ora de programare, dar și cu integrarea orelor de programare, pe care le configurăm astfel încât pacientul să vina o singura dată, pentru mai multe investigații”, mai spune Cioca. La hiperclinica de pe strada General Dragalina se fac și tratamente rare în țară. Clinica din Timișoara este singura din afara capitalei unde se aplică cel mai revoluționar tratament al artrozei. Orthokine este un tratament autolog personalizat al artrozei descoperit în Germania. Este o metoda inovatoare ce are la bază descoperirile ortopediei moleculare, fără niciun adaos de alte substanțe străine organismului, care se bazeaza pe proteine din sângele pacientului (factori antiinflamatori și de creștere). “Această procedură amână protezarea și scade foarte mult simptomatologia, fiind foarte benefică în primele trei stadii ale artrozei”, a mai spus managerul Med Life.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o diferenţă de 13 procente în faţa candidatului plasat pe locul 2. Faţă de rezultatele date de exit-poll-ul CURS Avangarde şi sondajul INSCOP, apare o mare surpriză pe locul II, ocupat de Anca Alexandrescu, în timp ce candidatul PSD Daniel Băluţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de CURS Avangarde. Distanţa care îl separă de candidatul PSD, Daniel Băluță este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.