RCM Timisoara, sarbatorita de fanii lui Poli / FOTO

Iubitorii sportului au parte de un weekend foarte plin la Timișoara. Duminica va fi alb-violetă, pentru că Poli, cea mai iubită echipă a Banatului, împlinește 90 de ani. Petrecerea a început însă sâmbătă seara, în clubul Bunker, unde sărbătoriții au fost rugbiștii de la RCM Timișoara, proaspeții deținători ai Cupei României.

În stilul marilor echipe, jucătorii de la RCM au adus trofeul, pe care l-au prezentat suporterilor, și s-au fotografiat, minute în șir, alături de cei care i-au susținut și au crezut în ei. RCM Timișoara a învins, sâmbătă după-amiază, la Alba Iulia, campioana României, Știința Baia Mare. S-a terminat 32-10 pentru rugbiștii din capitala Banatului, considerați revelația recent încheiatului sezon. Ei au reușit să ducă în vitrina clubului primul trofeu după 39 de ani, Calafeteanu fiind desemnat cel mai bun om al meciului care a decis câștigătoarea Cupei României. Rugbiștii timișoreni au trecut peste o mulțime de greutăți în drumul spre cupă, inclusiv suspendarea aberantă a lui Cătălin Fercu. Cea mai bună aripă din România a fost trasă pe margine de federația de specialitate pentru că suferă de frica de zbor și nu a putut face deplasarea la Cupa Mondială din Noua Zeelandă. Fercu deține toate actele medicale care îi atestă starea, dar federația nu a ținut cont de ele. La aflarea deciziei de suspendare, conducerea clubului timișorean a hotărât inițial ca echipa să nu se mai prezinte la niciun meci oficial din acest sezon. Din respect pentru suporteri însă, s-a revenit asupra deciziei, iar acum RCM Timișoara aduce acasă un nou trofeu, într-un oraș care duce mare lipsă de performanțe notabile la sporturile de echipă. După descinderea în Bunker, rugbiștii și-au continuat turneul triumfal în Piața Unirii. Petrecerea din Bunker a continuat însă pentru suporterii lui Poli, care au avut parte de un super concert cu trupa Din Banat.
foto: Dennis Kappel

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Tabara

Cel mai probabil Cosmin Tabără va prelua din nou conducerea PNL Timişoara, după plecarea lui Cristian Buşoi

În urma “transferului” lui Cristian Buşoi pe lista Camerei Deputaţilor a PNL Dolj, funcţia de preşedinte interimar al PNL Timişoara rămâne vacantă. Potrivit unor surse din partid, funcţia va fi preluată de viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, cel care a fost de altfel înlocuit cu Buşoi în primăvara acestui an. Deoarece nu a acceptat locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai probabil Cosmin Tabără va prelua din nou conducerea PNL Timişoara, după plecarea lui Cristian Buşoi
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Șagul învinge liderul Pecica, Peciu ratează victoria, dar urcă pe primul loc

Și etapa a 5-a din cea mai vestică serie a Ligii a III-a a fost specială și surprinzătoare. O rundă în care gazdele nu au reușit să obțină victoria și în care oaspeții au defilat. CSC Ghiroda și-a amintit că este una din pretendentele la promovare și a reintrat în lupta pentru play-off după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Șagul învinge liderul Pecica, Peciu ratează victoria, dar urcă pe primul loc
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în istoria învăţământului timişorean. Gala aniversară ELITh – 100 de ani de excelență, inovație și impact global la Universitatea Politehnica/Foto

Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit, vineri 27 septembrie, Gala aniversară ELITh – un moment unic în istoria instituției, dedicate aniversării a 100 de ani de la prima generație de absolvenți. Evenimentul a avut loc la Cinema Timiș, într-un cadru inovator, reunind Alumni UPT, personalități din diverse domenii, experți internaționali, membri ai comunității academice și studenți....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în istoria învăţământului timişorean. Gala aniversară ELITh – 100 de ani de excelență, inovație și impact global la Universitatea Politehnica/Foto
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

Firmele timișene invitate să afle despre beneficiile listării la bursă ca modalitate de dezvoltare și creștere a afacerii

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Bursa de Valori București (BVB), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, organizează în data de 2 octombrie 2024, între orele 10.00 – 12.00, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr.22, Sala Banat (et.I), un eveniment complex de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele timișene invitate să afle despre beneficiile listării la bursă ca modalitate de dezvoltare și creștere a afacerii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Singura echipă din Timiş din eşalonul secund al fotbalului românesc, CSC Dumbrăviţa, nu a reuşit, astăzi, să scoată niciun punct din partida cu CS Slatina, echipă cu pretenţii de play-off. A fost 2-4, după ce la un moment dat, dumbrăviţenii au sperat să întoarcă rezultatul de la 0-3. În minutul 69 al partidei de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa pierde pe teren propriu cu CSM Slatina, după un  meci cu şase goluri, toate în repriza secundă
În urma “transferului” lui Cristian Buşoi pe lista Camerei Deputaţilor a PNL Dolj, funcţia de preşedinte interimar al PNL Timişoara rămâne vacantă. Potrivit unor surse din partid, funcţia va fi preluată de viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, cel care a fost de altfel înlocuit cu Buşoi în primăvara acestui an. Deoarece nu a acceptat locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai probabil Cosmin Tabără va prelua din nou conducerea PNL Timişoara, după plecarea lui Cristian Buşoi
Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit, vineri 27 septembrie, Gala aniversară ELITh – un moment unic în istoria instituției, dedicate aniversării a 100 de ani de la prima generație de absolvenți. Evenimentul a avut loc la Cinema Timiș, într-un cadru inovator, reunind Alumni UPT, personalități din diverse domenii, experți internaționali, membri ai comunității academice și studenți....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în istoria învăţământului timişorean. Gala aniversară ELITh – 100 de ani de excelență, inovație și impact global la Universitatea Politehnica/Foto
Meșteșugari autentici vin, săptămâna viitoare, la Timișoara pentru a participa la o nouă ediție, cea cu numărul 24, a Târgului Meșterilor Populari. Evenimentul are loc și e organizat de Muzeul Satului Bănățean, între 4 și 6 octombrie. Evenimentul este organizat anual și este dedicat tradițiilor și artei meșteșugărești autentice din România. Ediția din acest an...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei mai buni meșteșugari vin la Timișoara, la Muzeul Satului Bănățean, la Târgul Meșterilor Populari
Marți, 1 octombrie, la Penitenciarul Timișoara începe un nu an școlar pentru 96 de deținuți. Şcolarizarea reprezintă o activitate fundamentală pentru reintegrarea social a persoanelor private de libertate. În penitenciar, şcolarizarea este integrată în sistemul naţional de învăţământ, astfel încât la punerea în libertate persoanele care au suferit o condamnare să-şi poată continua studiile fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deținuții de la Popa Șapcă încep școala. Aproape 100 de persoane vor face carte
Sâmbătă, 12 octombrie, începând cu orele 14:00 în Piața Unirii se va da startul ediţiei din acest an a Retro Paradei Toamnei, eveniment unde sunt aşteptate peste 100 de vehicule mai vechi de 30 de ani. Precum în fiecare an, Retro Parada Toamnei semnalizează sfârşitul sezonului expoziţional retro. Eveniment nelipsit din calendarele Retromobil Club Romania,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Parada Toamnei închide pe 12 octombrie, la Timişoara, sezonul expoziţional retro
Campusul Universității Politehnica Timișoara s-a animat vineri, 27 septembrie 2024, încă de dimineață, cu ocazia festivității de deschidere a anului universitar 2024- 2025. Desfășurată sub genericul „StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii!”.  Prin acest eveniment conducerea instituției, facultățile și ligile studențești, alături de partenerii din mediul economic, au dorit să ofere atât celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de studenți pe stadionul Știința, la StartUPT. Festivitate de deschidere vibrantă la Universitatea Politehnica Timișoara/Foto
Biroul Permanent Național al PNL a aprobat, în această seară, listele de candidați la alegerile parlamentare din mai multe județe, printre care și listele votate de BPJ în Timiș. Marea surpriză este faptul că președintele interimar al PNL Timișoara, Cristian Bușoi, a fost trimis să candideze pe locul doi la Camera Deputaților în județul Dolj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților. Criștian Bușoi trimis să candideze la Dolj
Top