15 ianuarie este, la Budapesta, Ziua Culturii Române, pe e-mail cu Eminescu şi Caragiale. La Timișoara va avea loc, în aceeași zi, cu spectacol dedicat celui mai mare poet național.
ICR Budapesta, care sărbătoreşte în 2012 două decenii de prezenţă în Ungaria, dă startul anului cultural 2012 cu peste 600 de mesaje trimise publicului ungar pe e-mail, cu analogii de actualitate între satirele eminesciene, texte dramatice caragialiene şi publicistica marilor clasici. Dacă nu ar fi datate, textele ar putea fi considerate contemporane. Iată un exemplu: ”Luaţi o jumătate de afirmaţie a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu jumătate de dezminţire a unuia guvernamental – iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul”, spunea Caragiale.
Teatrul Naţional Timişoara dedică Zilei Naţionale a Culturii un spectacol pe versurile şi proza lui Mihai Eminescu, cu inserţii din amintirile celor care l-au cunoscut pe marele poet. Scenariul aparţine Adei Lupu, care semnează şi regia artistică a spectacolului ai cărui protagonişti sunt actorii Ion Rizea, Doru Iosif, Victor Manovici, Cătălin Ursu, Valentin Ivanciuc, Alecu Reus, Colin Buzoianu şi Romeo Ioan. Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio 5.
Comentarii prin facebook