Paul Parsan, marele favorit pentru functia de rector la Stiinte Agricole

Ultimele alegeri din universităţile timişorene pentru funcţia de rector au loc, marți, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Par a fi şi cele în care câştigătorul este cunoscut dinainte. Doar doi candidaţi s-au înscris în această cursă.

Decanul Facultăţii de Agricultură, Paul Pârşan, este creditat cu prima şansă în faţa liderului de sindicat Adrian Grozea. El este şi omul pe care şi-l doreşte încă actuala conducere a USAMVB. Şi stelele par a fi de partea lui Paul Pârşan. Acesta va împlini 56 de ani exact în ziua alegerilor, pe 28 februarie Fost şef al Direcţiei Agricole Timiş, Paul Pârşan este de 24 de ani legat de USAMVB Timişoara. Înainte de revoluţie a fost şef de fermă la IAS Recaş şi apoi inginer la Institutul Agronomic din Timişoara. În ultimii opt ani, el a fost decan al Facultăţii de Agricultură din USAMVB. Pârşan este membru în PNL Timiş, însă în ultima a lăsat-o mai moale cu politica. „În cazul în care voi ajunge rector voi face orice ca universitatea noastră să meargă pe drumul performanţei, singurul care-i asigură pe termen mediu ascensiunea. Colegii care mă vor vota, dar şi cei care nu mă vor vota pot fi siguri că în mine îşi vor găsi un paretner care va promova profesionalismul, toate capabilităţile şi resursele fiecăruia dintre colegi”, ne-a spus Paul Pârşan
Profesorul universitar Adrian Grozea este cunoscut în special după ce a devenit preşedintele Sindicatului din USAMVB. Grozea are 42 de ani şi o activitate didactică şi ştiinţifică destul de solidă în spate. De-a lungul timpului a luat mai multe diplome de excelenţă şi medalii la saloanele internaţionale de inventică. În planul său managerial Grozea trasează nu mai puţin de opt direcţii pe care ar trebui să meargă universitatea pe care vrea să o conducă. „Trebuie să ne concentrăm energia şi resursele de care dispunem spre un ţel unic – acela de a deveni o universitate modernă, capabilă să anticipeze şi să vină în întâmpinarea nevoilor societale. De asemenea, promovarea calităţii învăţământului şi a cercetării universitare, precum şi susţinerea unui leadership autentic trebuie să fie elementele definitorii ale universităţii noastre”, este mesajul lui Grozea, considerat buturuga mică în lupta pentru USAMVB.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri

Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
Locuitorii din Ghiroda și Giarmata Vii sunt invitaţi să participe, în data de 13 aprilie, la o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor: Vânătoarea de Ouă de Paște. Evenimentul va include o serie de activități recreative și interactive, precum vânătoarea de ouă, concursuri și trasee cu obstacole, jocuri și interacțiuni cu mascota iepuraș, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vânătoarea Ouălor” revine, în a doua zi de Paşte, la Ghiroda și Giarmata Vii
Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.