Senatorul liberal Nicolae Robu a fost validat vineri în funcţia de primar al Timişoarei, într-o sală de consiliu arhiplină. Evantaiele improvizate au fost la mare modă într-o sală în care cu greu se mai putea respira.
Nicolae Robu a fost aplaudat în repetate rânduri şi aclamat la scenă deschisă. „Bravo, Nicu!”, „Bravo, dom primar!”, au strigat useliştii din sală. Imediat după şedința de învestire în funcţie a primarului, a consiliului local şi alegerea celor doi viceprimari, Robu a preluat biroul în care, timp de 16 ani, Gheorghe Ciuhandu a făcut legea.
La învestirea lui Nicolae Robu au fost prezente nenumărate personalităţi locale şi ministrul Educaţiei, Liviu Pop. Şedinţa de constituire a consiliului local a fost condusă de decanul de vârstă Traian Stoia. În lumina reflectoarelor a ţinut neapărat să fie şi probabil cea mai controversată faţă bisericească din ţară, episcopul vicar al Timişoarei, Paisie Lugojanul, care a ţinut o slujbă la final.
„Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea să trec peste momentul greu survenit chiar în campanie şi a făcut ca azi să fiu total apt şi sănătos”, a declarat noul primar Nicolae Robu.
Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a ţinut un ultim discurs bazat evident pe realizările sale colosale. „Plec cu sentimentul datoriei împlinite. Acum 16 ani am găsit un oraş cu un şomaj de 12% fără investiţii. Acum avem un oraş dinamic cu un procent de şomaj de 2%. Pot să spun că las o bază solidă, atât prin cele pe care le-am făcut, cât şi prin proiectele europene care urmează”, a spus Ciuhandu.
Comentarii prin facebook