Marian Iancu s-a razgandit: vrea sa salveze Poli!

Tupeu fără margini al lui Marian Iancu! După ce a adus la sapă de lemn echipa fanion a Banatului, el a trântit, miercuri, pe site-ul oficial al clubului, un comunicat de-a râsu-plânsul. Iancu nu a uitat că a încasat sume colosale a căror destinaţie nu poate fi verificată și simte că e rost de alți bani, așa că vrea din nou să se bage în seamă cu autorităţile.

Marian Iancu trece însă sub tăcere promisiunea de cedare gratuită a palmaresului şi culorilor şi, absolut incredibil, spune că vrea să pună umărul împreună cu autorităţile la salavrea clubului pe care l-a îngropat.

„Orice nouă entitate legal constituită, societate comercială sau asociaţie non-profit, se va putea numi Politehnica Timişoara, va putea să beneficieze de palmares, culori şi tradiţie şi nu va răspunde în solidar cu actualul club de fotbal, Politehnica Timişoara (fosta FC Timişoara). Singura condiţie ce se impune este atragerea ca acţionar şi/sau membru fondator a ASFC Politehnica Timişoara, proprietara de drept a acestora, aşa cum au stabilit Tribunalul Arbitral de la Lausanne (ca şi hotărâre sportivă), cât şi justiţia română.

Prin contractul de asociere în participaţiune dintre ASFC şi FC Politehnica Timişoara SA (fosta FC Timişoara) se stabileşte clar faptul că nu se creează o nouă entitate juridică, că nu există răspundere solidară economico-financiară între cele două entităţi, că există o singură contabilitate, iar calitatea de creditor, cât şi debitor, rezultată din activitatea curentă îi revine doar SC Politehnica Timişoara SA (fosta FC Timişoara).

ASFC Politehnica Timişoara este în mod clar protejată, în contractul de asociere la care am făcut referire mai sus, de eventuale debite sportive sau non-sportive care rezultă din punerea în practică a obiectului de activitate. Cu menţiunea că la Federaţia Română de Fotbal este înregistrat contractul de asociere, iar hotărârea TAS cu privire la palmares a stabilit clar că ASFC Politehnica Timişoara este proprietara acestuia, coroborat cu faptul că asociaţia nu a participat în competiţiile fotbalistice în ultimii ani, apare evident ca nu există niciun risc de genul celor care le-am expus mai sus”, susţine Iancu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

CIUPY a spus: (iulie 4th, 2012 at 20:42 )

ferentari!!!! GO,GOOOOOOO,home! GIULESTI go HOME lasa banatul in pace ,ca nu ai viata buna aici!!!!!!!!

REPUBLICA BANAT a spus: (iulie 5th, 2012 at 13:56 )

IANCULE, NU TE VREM.

Marș ! a spus: (iulie 5th, 2012 at 16:30 )

Marș !

mirceap90 a spus: (iulie 5th, 2012 at 16:59 )

a little to late bitch.DISPARI!

ioan avram a spus: (iulie 5th, 2012 at 17:08 )

Prea multa ura si absenta a ratiunii dragii mei banateni…. Banatul nu mai este nici macar provincia de care ne agatam candva…..
Din pacate…. O spune un banatean nascut si nu facut care traieste departe de Banat.Mai multe aici:http://ioanavram.wordpress.com/2012/07/05/cand-nu-este-demnitate-merge-si-blatul-cazul-poli-timisoara/

muttziloi a spus: (septembrie 24th, 2012 at 17:37 )

mars imputziciune,tzigan borat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top